O după-amiază călduroasă ce anunță că vara nu mai este așa departe a adunat mii de pietreni în parcul central al orașului la evenimentul organizat de Primăria Piatra-Neamț. În deschidere, primarul Adrian Niță le-a urat bun venit, pregătindu-i pentru surprizele și distracția din după-amiaza celei de-a doua zile de Paște, 21 aprilie.
Animatori – iepurași, ouă roșii magice, ajutoarele Lala și Bubu și însuși Iepurașul de Paște au încălzit atmosfera cu muzică și dansuri vesele pregătindu-i pe copii, pe părinți și bunici pentru concursurile, jocurile și atelierele creative care au însuflețit Parcul Tineretului.

Vânătoarea de ouă de ciocolată a fost o competiție cam inegală, pentru că zeci de copii i-au descoperit pe cei care “ascundeau” comorile dulci prin parc, i-au urmărit și așa se face că doar cei care au reușit să ajungă primii au cules ceea ce ar fi trebuit să fie surprize de descoperit pentru toți copiii. După 10-15 minute când animatorii au dat startul, vânătoarea de ouă era aproape terminată. La numărarea ouălor, predate celor trei echipe de animatori, fiecare copil trebuia să mai îndeplinească o misiune secretă specială: să țopăie ca un iepuraș, să imite un animal, să danseze sau să facă un compliment.

Majoritatea copiilor ajunși în parc au primit, în cele din urmă, premii dulci care au fost împărțite nu numai de iepurașii și ouăle magice, ci și de primarul Adrian Niță ajutat de câțiva angajați ai primăriei în foișorul din mijlocul parcului.
Concursurile au continuat cu muzică, dans, ateliere creative de pictat ouă, jocuri prin labirint și participanții au fost răsplătiți de fiecare dată cu premii pline de ciocolată.
A fost o după-amiază reușită dedicată familiei și comunității, zâmbetele de pe fețele tuturor au fost aprecierea cea mai bună pentru organizatori. Cât despre competitivitate, cei mici vor avea ocazia să învețe ce este fair-play-ul cu alte ocazii.
Redactor: Angela Croitoru
Imagini și montaj: Bogdan Călian