Un număr de 21 de percheziții domiciliare au avut loc în zona Târgu Neamț pe 11 mai pentru destructurarea unui grup infracțional organizat. Anchetatorii, polițiști și procurorii DIICOT, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane, cu vârste între 18 și 55 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse, știind că sunt susceptibile de a avea efecte psiho-active, în formă continuată. „Probatoriul administrat în cauză a relevat că, în cursul lunii ianuarie 2025, patru dintre persoane ar fi constituit un grup infracțional organizat, bazat pe relații de prietenie, în scopul obținerii unor importante sume de bani, din comercializarea de substanțe interzise. În cadrul grupării de criminalitate organizată, două dintre persoane ar fi acționat preponderent pe zona de procurare a drogurilor de risc și de mare risc, canabis și substanță cristalină, care ar fi fost comercializate cu sume între 40 și 60 de lei, respectiv 250 – 350 de lei”, anunță IPJ Neamț.
Membrii grupului infracțional și-ar fi acordat sprijin reciproc în vânzarea substanțelor interzise. În acest an ar fi vândut repetat canabis și substanță cristalină 2 MMC, către consumatori din județul Neamț. Unul dintre acuzați ar fi comis peste 1.700 de fapte de acest fel. „Cercetările efectuate au reliefat că, în același interval de timp, alte 8 persoane, neafiliate grupării de criminalitate organizată, dar aflate în relație de colaborare cu membrii acesteia, ar fi procurat, deținut și comercializat diferite cantități de droguri de risc, mare risc și substanțe psiho-active, către consumatori, inclusiv minori (elevi) din județul Neamț, cu sume între 60 și 250 de lei, pentru o doză”, se mai arată în comunicatul citat.
În urma descinderilor imobiliare au fost descoperite și ridicate 37 de ghivece cu plante de canabis, aflate în diferite stadii de dezvoltare, cantități de canabis și cristal (droguri de risc și mare risc) porționate și ambalate în folii, mai multe pungi cu substanță cristalină, 15 blistere cu semințe de canabis, grindere, cântare de precizie, obiecte purtând urme de substanță, sume de bani în lei și valută, precum și alte mijloace de probă. 12 persoane au fost reținute, iar din acestea 10 au fost arestate preventiv, iar o alta a fost plasată în arest la domiciliu și una este sub control judiciar. Printre arestați este un lucrător din cadrul IPJ Neamț (amănunte aici).
„De asemenea, printre persoanele arestate preventiv se află și un agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, respectiv un bărbat, de 48 de ani, care ar fi divulgat informații nedestinate publicității unor membrii ai grupării infracționale. În funcție de rezultatul cercetărilor și evoluția anchetei, care beneficiază de sprijinul nemijlocit al Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, în conformitate cu prevederile legale, conducerea instituției va dispune, cu celeritate, măsuri legale. De asemenea, instituția se delimitează ferm de orice activitate care nu este în concordanță cu legea. Indiferent de calitatea persoanei care încalcă prevederile legale, se vor lua toate măsurile prevăzute de lege. Susținem toate activitățile specifice procedurilor penale și avem ca deziderat funcționarea sistemului doar cu polițiști integri și profesioniști!”, a transmis IPJ Neamț.
De menționat este faptul că liderul grupării ar fi recidivist, iar acuzatul plasat în arest la domiciliu ar fi elev la o unitate de învățământ din Târgu Neamț. Ceea ce nu ar fi surprinzător deloc, având în vedere amploarea fenomenului în orașul de pe malul Ozanei.
FOTO IPJ Neamț
(G. S.)