Cei care merg la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț pentru a-și vizita rudele sau cunoștințele internate trebuie să știe că accesul în unitatea sanitară nu se poate face decât cu liftul. Asta deoarece au fost demarate lucrări de reparații și renovare pe casa scării, iar din acest motiv conducerea a decis restricționarea temporară a accesului. Măsura a intrat în vigoare cu începere din 19 mai și cel mai probabil va dura aproximativ o lună. „Scara de acces de la blocul alimentar și până la ultimul etaj, cinci, era ruptă și foarte murdară. Am luat decizia de a restricționa accesul pentru efectuarea lucrărilor, iar vizitatorii și aparținătorii au un lift dedicat, bineînțeles în perioada orelor de vizită. Estimăm ca întregul proces de renovare și reabilitare să nu dureze mai mult de o lună”, a declarat Cristina Atănăsoaie – Iacob, managerul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.
Vizitatorii trebuie să folosească liftul 4 al unității sanitare și trebuie să respecte programul de vizită stabilit de conducerea unității sanitare. „Anunț important pentru vizitatori și aparținători!
Începând cu data de 19 mai 2025, în contextul lucrărilor de reabilitare și igienizare din cadrul Pavilionului Chirurgical – Casa Scărilor, se modifică temporar circuitul de acces pentru vizitatori și aparținători. Accesul pe scări este interzis pe toată durata lucrărilor! Vizitatorii vor fi transportați cu liftul nr. 4, doar în intervalele orare aprobate pentru vizite: luni – vineri: 13:00 – 18:00; sâmbătă, duminică și sărbători legale: 11:00 – 17:00”, anunță Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț pe Facebook (vezi aici).
Renovarea și reabilitarea casei scării de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț face parte dintr-un proces mai amplu care vizează și secțiile unității sanitare. În timp au avut loc lucrări care au schimbat fața Secției Boli Infecțioase, Neurologie sau Unitatea Primiri Urgențe (amănunte aici, aici și aici).
(G. S.)