Prezență record pentru ultimele decenii la turul al doilea al alegerilor prezidențiale între candidatul AUR, George Simion și candidatul independent Nicușor Dan. Peste 11.5 milioane de români s-au prezentat la urne în România și în diaspora.
În această seară, 18 mai, la ora 21.00, au fost date publicității și primele exit-poll-uri cu următoarele date:
Exit-poll Avangarde
- Nicușor Dan – 54,9 %
- George Simion– 45.1 %
Exit-poll Curs
- Nicușor Dan – 54,1 %
- George Simion– 45.9 %
Exit-poll Sociopoll
- Nicușor Dan – 50 %
- George Simion– 50 %
Informațiile furnizate sunt făcute în urma sondajelor realizate până la ora 19.00.
Este de menționat că exit-poll-urile au făcut în trecut și unele greșeli importante. În turul I, toate aceste sondaje au subestimat votul lui George Simion cu cel puțin 6%. Anterior, exit-poll-urile de la alegerile anulate din luna noiembrie au subestimat voturile candidaților care au ocupat, în cele din urmă primele două locuri, Călin Georgescu și Elena Lasconi. Mai ales având în vedere prezența foarte mare la vot și votul masiv din diaspora, există posibilitatea ca rezultatul final să fie semnificativ diferit de imaginea oferită de aceste exit-poll-uri.
M.N.