Astăzi la mormântul celui mai important primar pe care l-a avut Piatra Neamț, Nicu Albu, născut la 2 februarie 1853, decedat chiar pe 31 mai 1908, a avut loc o ceremonie de comemorare în cinstea acestuia.

Ceremonia a fost organizată de Asociația Nicu Albu iar cel care, ca în fiecare an, s-a ocupat de comemorare a fost Ioan Luca, președintele asociației. În afară de el, la ceremonie au mai participat Prof. Ion Gradinaru, Cătălin Misăilă, ing. Ionuț Negură și Viorel Cosma, purtător de cuvânt al asociației.

Nici o oficialitate nu este prezentă, din varii motive. Singura legătură cu Primăria Piatra Neamț o dă Viorel Cosma, consilier al primarului Adrian Niță.

Despre Nicu Albu și realizările lui, puteți citi un material publicat în Mesagerul de Neamț în anul 2024

Nicu N. Albu sau despre „dragoste edilitară”

Una dintre marile personalităţi nemţene ale veacului al XIX-lea a fost Nicu N. Albu: primar, prefect, deputat şi senator, un om cu un spirit edilitar deosebit de care au beneficiat oraşul Piatra-Neamţ, în mod special, dar şi întreg judeţul Neamţ. Portretul său poate fi ilustrat din scrierile care i s-au dedicat sau în care se face referire de către Dimitrie Hogea (contemporanul său), Sergiu-Marian Găbureac, Constantin Prangati şi din documentele din arhivele nemţene cu care am intrat în contact, nu neapărat în acest scop. Dar şi dintr-o lucrare pe care am văzut-o născându-se: Constantin Paţilea, Viorel Nicolau – „Personalităţi nemţene: Nicu N. Albu”, apărută în 2014 la Editura Cetatea Doamnei, o iniţiativă biografic-cartofilă.

Nicu N. Albu s-a născut la Piatra-Neamţ, la 2 februarie 1853, tatăl său fiind Nicolai Albu, medelnicer, care se ocupa cu exploatarea pădurilor zonei, făcea negoţ cu cherestea sau arenda moşii la şes. L-am aflat în documente exploatând moşiile mănăstirii Buhalniţa, mănăstire închinată. Mama sa, Maria, era fiică inginerului topograf Osvald. O familie cu înaltă simţire patriotică şi aflăm pe tatăl şi unchii lui ca sprijinitori ai alegerii lui Cuza în ianuarie 1859.

A urmat cursurile Şcolii Publice de Băieţi nr. 1 Piatra-Neamţ, absolvind în toamna anului 1865 şi continuându-şi studiile la Academia Mihăileană din Iaşi, curs inferior. Iaşul a fost un oraş pe care l-a iubit, în ciuda faptului că timp de 4 ani a suportat regimul sever al internatelor vremii, cu deşteptare obligatorie la 5 dimineaţa, cu ore de meditaţii, cu mers la biserică în fiecare duminică şi cu ieşirile în oraş condiţionate de notele obţinute la învăţătură. Şi a respectat şcoala şi efortul părinţilor săi printr-o comportare exemplară şi o temeinică instruire.

A fost printre cei care au apreciat munca didactică şi ştiinţifică a lui Ion Ionescu de la Brad, savant cu prestigiu imens, părinte al învăţământului agronomic superior din România.

După absolvirea studiior la Academia Mihăileană din Iaşi, cursul inferior, familia sa a decis ca Nicu Albu să-şi continue studiile în domeniul medical, la Facultatea de Medicină a Universităţii „Alexander von Humboldt” din Berlin.

Afectat de suferinţele oamenilor din spitale, de agonia muribunzilor, consideră că nu este potrivit pentru aşa ceva şi renunţă la intenţia de a se face medic.

Anii petrecuţi la Berlin i-a valorificat cât se poate de eficient. A trăit o intensă activitate spirituală. A vizionat expoziţii de pictură, a mers la teatru, a studiat la Biblioteca Naţională, a audiat conferinţe pe teme de economie politică, drept, istorie şi filosofie, ţinute de cele mai mari personalităţi ştiinţifice ale vremii. Şi-a format şi consolidat o utilă şi modernă pregătire. O deosebită impresie i-a provocat întâlnirea cu filosoful german Fr. Nietzsche, cu ocazia audierii conferinţei despre „Consideraţii inactuale”. Tot în anii de studenţie de la Berlin l-a cunoscut pe Mihai Eminescu, căruia i-a păstrat în toate împrejurările ce au urmat, un mare respect şi o profundă recunoaştere. A vizitat Austria, Elveţia şi Suedia, urmărind îndeaproape modul de organizare a muncii în fabrici, de administrare şi exploatare a pădurilor, de transportare şi prelucrare a buştenilor. A făcut cunoştinţă cu legislaţia muncitorească, salarizarea şi organizarea muncitorilor, raporturile statornicite între patroni, stat şi salariaţi. Urmare a experienţei acumulate, scrie în 1882, în legătură cu afirmarea în epocă a economiei sociale ca ştiinţă, care să se ocupe de starea socială a muncitorilor, de mijloacele folosite pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi viaţă, următoarele: “Ea a avut meritul de a fi pus în faţa conştiinţei economiştilor, oamenilor de stat şi politici, problema muncitorilor, întrebându-se dacă condiţia precară a acestora este sau nu o lege fatală a dezvoltării societăţii şi dacă nu cumva se găsesc mijloacele necesare pentru a o schimba”. În condiţiile adâncirii diferenţelor sociale, Nicu Albu considera că statul, societatea, trebuie să intervină pentru a zăgăzui anumite abuzuri şi a limita unele iniţiative individuale luate împotriva lucrătorilor din fabrici, stabilind astfel norme de echitate şi de bunătate în favoarea producătorilor de bunuri materiale.

A revenit la Piatra-Neamţ şi s-a pus serios pe muncă. La început l-a ajutat pe tatăl său la exploatarea pădurilor de pe vastul domeniu al prinţului Sturdza de pe moşia Hangu, pe care o avea în arendă. Mai târziu îl găsim arendaş al moşiei Roznov, în tovărăşie cu moşul său Vasilică Albu. Apoi tot ca agricultor pe moşiile Turtureşti şi Mărăţei, proprietatea socrului său Enache Cantemir. Părăsind agricultura, Nicu Albu s-a ocupat exclusiv de marile exploatări de păduri de pe Valea Bistriţei, a Tarcăului, dar şi de pe văile Oltului şi Lotrului. Peste tot a desfăşurat o intensă activitate, fondând şi conducând multe societăţi forestiere. După 1878, Nicu Albu se consacră exploatării pădurilor, construirii de drumuri forestiere, şosele şi căi ferate. Lui i se datorează primele instalaţii industriale de la Tarcău şi Brateş, preluate ulterior de Societatea „Goetz” şi Cooperativa „Albina”. Transportul ieftin al lemnului pe râul Bistriţa a atras numeroşi comercianţi şi industriaşi din ţară şi din afară, fapt pentru care Nicu Albu a pus bazele mai multor societăţi forestiere, pe care în multe situaţii le-a condus personal.

După o lungă experienţă politică şi parlamentară căpătată de-a lungul vieţii, Nicu Albu ştia că orice realizare în provincie depinde de Capitală. Drept urmare, a legat puternice prietenii cu D.A. Sturza, I.C. Brătianu, Eugeniu Carada, Mihail Kogălniceanu, Emil Costinescu ş.a.

De câte ori avea nevoie de ceva, „de vreo cerere edilitară şi ori câte credite dorea, nimeni nu-l refuza”, toţi îi săreau în ajutor. Cunoscător al nevoilor locale, Nicu Albu ştia că, realizând lucrări edilitare de mare importanţă pentru interesul oraşului, oamenii îl vor aprecia, reuşind astfel să fie ales deputat chiar şi atunci când era în opoziţie, aşa cum s-a întâmplat între 1891-1895 şi 1896-1899.

Legături permanente şi folositoare a întreţinut cu mari oameni ai timpului său, chiar atunci când aceştia erau ataşaţi unor diverse curente politice. A fost apropiat de George Panu şi Gh. Ruset Roznovanu, atunci când era nevoie de realizarea unor alianţe între liberali şi conservatori. A avut însă tactul de a nu se amesteca în lupta aspră declanşată pentru putere între cei doi şi partidele pe care le reprezentau. A întreţinut legături cu şeful Partidului Conservator, nimeni altul decât Lascăr Catargiu. Ultimul numit a fost fiu al meleagurilor nemţene, considerăm noi, cea mai mare personalitate politică a acestui judeţ. Lascăr Catargiu s-a născut la Dobreni în 1823, descendent dintr-o cunoscută familie de boieri din Moldova. La început a fost ispravnic de Neamţ, apoi deputat în Divanul ad-hoc al Moldovei, candidat la tronul Moldovei (1859), preşedinte al Camerei Deputaţilor (1862-1864), locotenent domnesc în 1866, prim-ministru de mai multe ori. Ca preşedinte al Partidului Conservator, a militat consecvent pentru cucerirea independenţei naţionale a statului român, pentru afirmarea pe plan internaţional a suveranităţii sale şi pentru desăvârşirea unităţii naţionale. Ceea ce este de admirat la Nicu Albu este utilizarea vastelor sale relaţii pe care le-a avut cu toţi oamenii influenţi ai timpului său pentru dezvoltarea oraşului şi a zonei din care a provenit. O poziţie pe care o considerăm potrivită şi pentru edilii timpului nostru.

Printre prietenii lui Nicu Albu s-a numărat şi Nicu Gane, fost junimist, „mâna dreaptă” a lui I.C. Brătianu în Moldova. Gane a fost printre primii oameni politici care l-au cunoscut pe Nicu Albu, prezentându-l de altfel şi lui I.C. Brătianu, ca pe un viitor lider, cu largi vederi democratice. O relaţie deosebit de utilă pentru Nicu Albu a fost cea cu Eugeniu Carada şi cu Emil Costinescu, fondatori şi directori ai Băncii Naţionale, de sprijinul cărora a beneficiat în finanţarea activităţilor economice şi edilitare în perioada cât a fost primar, prefect, deputat şi senator.

Nicu Albu a ştiut cum să folosească numeroasele sale relaţii şi cariera politică pentru prosperitatea oraşului şi judeţului său. Cariera politică a lui Nicu Albu a fost răsplătită cu mai multe demnităţi: prefect al judeţului Neamţ între 1885-1888, 1895-1899 şi 1907, deputat între 1891-1894, senator între 1905-1907 şi 1907-1908, primar al oraşului între 1901-1904 şi câteva luni din 1907, când a fost şi prefect.

Ca prefect, Nicu Albu a reînceput construirea de drumuri şi şosele, continuând opera începută cu ani în urmă de vrednicul său înaintaş, colonelul Gh. Ruset Roznovanu (prefect între anii 1871-1876). Şoselele începute de Roznovanu din zona montană a Neamţului de la Piatra-Neamţ la Grinţieş-Prisecani au fost terminate de Nicu Albu. Au fost construite şapte poduri mari peste Bistriţa: la Viişoara, Pângărăcior, Bicaz, Cârnu, Secu-Buhalniţa, Izvorul Alb şi Hangu. Cu ajutorul artificierilor, dinamitând stâncile, s-au străbătut râpile şi strâmtorile, uşurând circulaţia oamenilor şi a mărfurilor între comunele judeţului pe şosele noi. A construit şoseaua peste muntele Petru Vodă, care a legat oraşul Târgu Neamţ – prin Pipirig şi Valea Largului, de Valea Bistriţei. Nicu Albu a impus sătenilor, la construirea şoselelor, un regim de muncă convenabil acestora şi mult îmbunătăţit faţă de cel al predecesorilor săi, permiţându-le lucrătorilor să se ocupe şi de cultivarea terenurilor agricole proprii. Eficienţa crescută a muncii a permis construirea a sute de kilometri de şosele şi drumuri, astfel încât în 1905 lungimea lor în judeţ a ajuns la 1.728 km.

O mare atenţie a fost dată construirii reţelei de căi ferate, Nicu Albu fiind un adept atât al construirii, cât şi al modernizării căilor de comunicaţii. Linia ferată Bacău-Piatra-Neamţ a fost construită, la început ca linie îngustă. Lucrările la linia Bacău-Piatra-Neamţ cu linie normală s-au desfăşurat în intervalul 1884-1888, în noua situaţie asigurându-se transportul mărfurilor în cele mai îndepărtate locuri din ţară în timp record. Un mare interes a manifestat prefectul de Neamţ pentru construirea liniei ferate înguste Piatra-Neamţ-Tarcău.

Nicu Albu se exprima astfel către prieteni: „…niciodată nu trebuie să uiţi sau să trădezi natura, nici s-o împopoţonezi peste măsură, dar nici s-o laşi golaşă, la cheremul negustorilor dornici de înavuţire”. Nicu Albu a cerut celor care concesionau pădurile proprietate de stat, pentru o perioadă mai îndelungată de timp, să execute anual împăduriri prin plantarea de puieţi de brazi şi pini, unii cultivaţi în serele proprii de la Tarcău, Tazlău şi Broşteni, iar alţii cumpăraţi din diferite regiuni ale ţării.

Nicu Albu a militat pentru introducerea sau extinderea reţelei de linii telefonice în Neamţ. Au fost înfiinţate mai întâi linii locale la Piatra-Neamţ, Târgu Neamţ şi Bicaz, apoi cu oraşele vecine – Bacău, Suceava, Fălticeni şi Roman. După 1895, prefectul Nicu Albu a extins reţeaua telefonică şi la satele reşedinţă de comune, astfel încât, în 1906, când era senator de Neamţ, toate comunele rurale erau legate telefonic de Capitala ţării. În primăvara anului 1901, în ziua de 3 mai, în şedinţa Consiliului Local, a fost ales prin vot secret în funcţia de primar, Nicu Albu. Şi în această nouă demnitate a construit mult şi de durată. Venise rândul oraşului Piatra-Neamţ să beneficieze de calităţile de bun gospodar ale noului primar, care şi-a propus să dea reşedinţei de judeţ, prestanţa edilitară de care avea nevoie.

Între multele lucrări edilitare concepute de Nicu Albu au fost iluminatul electric şi aducţiunea de apă potabilă, construirea de străzi, trotuare, canale, diguri, refacerea localului Primăriei, cazarma de pompieri etc. La 1901, profesorul gălăţean Constantin Calmuschi, în excursie şcolară, scrie: „Oraşul Piatra-Neamţ, a cărei arhitectură a fost întregită de Nicu N. Albu, se prezintă ca o Urbe modernă cu străzi largi, cu case mari, impozante, cu grădini pline de flori, cu Bistriţa ce se leagănă în unde largi, cu orizontul ei de munţi şi codri, îţi fură inima pe dată ce te prinde… Vara, îmbătătorul codru e împânzit de umbra adâncă şi răcoroasă, muntele îţi fură gândul şi te cheamă în sânu-i tainic; apa cântă pe pâraie şi-ţi insuflă dor de cale, drag de codru şi de munte …”

În timpul mandatului de primar al lui Nicu Albu a fost reamenajată Grădina Publică şi s-a reparat Teatrul. Muzica militară cânta zilnic, spre satisfacţia orăşenilor, cu program bine stabilit. Între alte lucrări concepute de Nicu Albu a fost şi mutarea vechii gări a oraşului pe amplasamentul pe care se află şi acum. Noua gară rezolva atât dezideratul poziţionării aproape de zona centrală a oraşului, dar şi apărarea localităţii de inundaţiile destul de frecvente şi periculoase ale Bistriţei, prin digurile care au fost construite de CFR.

Cea mai importantă realizare a primarului Nicu Albu rămâne, considerăm, Parcul Cozla. Istoria acestei opere a început în noaptea dintre 30 şi 31 mai 1897, când în urma ploilor, solul de pe muntele Cozla a început să se surpe chiar din vârf, alunecând încet la vale, acoperind sub el toate casele de la poalele acestuia. Viitura de noroi şi pietre a acoperit locuinţe şi cea mai mare parte a locului viran ce aparţinea Primăriei, până în apropierea străzii Ştefan cel Mare. S-a creat o situaţie de panică, în faţa căreia autorităţile locale s-au dovedit neputincioase. Nicu Albu, om cu vastă experienţă în amenajările legate de drumurile din munţii Neamţului, a ajuns la concluzia că muntele Cozla trebuie împădurit cu brazi ornamentali, plantaţi într-un anume fel, pentru a se evita formarea viiturilor.

Greul muncii în perioada de organizare şi amenajare a Parcului Cozla l-au dus lucrătorii din satele de pe Valea Muntelui, specializaţi în plantarea de puieţi, ajutaţi de cetăţenii oraşului. În toamna anului 1901 s-a trecut la nivelarea mai întâi a terenului şi începerea plantării brazilor. Lucrările au durat trei ani: „Sute de oameni, femei şi copii, lucrau la plantaţii, cărând apa cu găleţile spre a le uda în timp de secetă. În acest fel s-a ajuns la pădurea ce o vedem astăzi”, nota Dimitrie Hogea în cartea “Din trecutul oraşului Piatra-Neamţ”).

A fost tăiată şi construită şoseaua care duce din strada Ştefan cel Mare până în vârful Cozlei Mici, s-au trasat alei şi cărări în toate direcţiile, ziduri de sprijinire a malurilor, totul executându-se cu dinamita, târnăcopul şi lopata. Parcul Cozla arăta ca în poveste. Era o adevărată operă de artă, realizată de om prin transformarea şi adaptarea naturii la cerinţele civilizaţiei.

S-au adăugat: Pavilionul Cazinoului (distrus într-un incendiu în 1924, pe locul său, din 1960, fiind ”Colibele Haiducilor”) – situat pe primul platou, apoi terenul de tenis de câmp și terasa Asociației Cercul Gospodinelor (1904) – pe al doilea platou, alei și bănci. Întregul ansamblu va fi completat de amenajarea la poalele Cozlei a unui parc zoologic. Inaugurarea parcului a avut loc în ziua de 15 august 1904. Înaintea festivităţilor, în şedinţa Consiliului Local, Dimitrie Hogea, viceprimar, a propus ca parcul să poarte numele lui Nicu Albu, ca semn de preţuire pentru munca depusă de el. În modestia sa, acesta a refuzat, atribuindu-se atunci denumirea de Parcul Cozla. Grădina Zoologică s-a fondat în 1904. Pe mormanele de aluviuni antrenate de alunecările de teren din 1897, s-a amenajat un platou ca loc de popas și promenadă, la care s-au făcut și primele construcții necesare unui parc zoologic. Începutul l-a constituit „Grota urșilor”, deasupra căruia s-a amenajat un foișor, loc destinat atât publicului, cât și muzicii militare.

Nicu Albu a părăsit această lume şi a fost înmormântat în ziua de 2 iunie 1908 la Mănăstirea Bistriţa, în cavoul pregătit la început Principesei Elena Cuza, dar care a cerut să fie înmormântată la moşia părintească de la Soleşti-Vaslui.

La 14 septembrie 1923, la 70 de ani de la naştere, s-a dezvelit bustul lui Nicu Albu în grădina parcului de sub colina Cozla. Ion I.C. Brătianu a participat la festivitate de comemorare şi a elogiat astfel viaţa şi activitatea lui Nicu Albu: „Prin înfăptuirile realizate în diverse direcţiuni şi dragostea edilitară arătată oraşului, căutând mereu să-l înfrumuseţeze, luptând şi pentru ridicarea judeţului, poate fi dat ca exemplu în întreaga ţară. A fost printre cei mai buni primari şi prefecţi. Amintirea lui va rămâne veşnică în conştiinţa noastră şi a populaţiei de pe Valea Bistriţei”.

Încheiem cu aserţiunea celor doi autori, Constantin Paţilea şi Viorel Nicolau din cărticica lor, pe care o considerăm îndrituită: „Nicu N. Albu nu poate fi monopolizat politic în zilele noastre de către un grup sau o organizaţie. El rămâne un primar al tuturor pietrenilor, un model de edil peste veacuri, care a construit pentru generaţiile pe ce le-a lăsat în urma sa, cu dragoste faţă de oraşul pe care l-a păstorit şi cu grijă faţă de natură şi de mediul de viaţă al concetăţenilor săi. Datoria celor de astăzi este de a-i cunoaşte adevărata sa operă închinată oraşului natal, de a-i păstra moştenirea şi a-i continua lucrarea”.

Prof. dr. Daniel DIEACONU