În emisiunea „Cafeaua de dimineață” de luni 26 martie, întrebat despre modul în care funcționează Consiliul Județean Neamț, Daniel Harpa, președintele intituției, a avut o reacție total neașteptată, dar extrem de realistă. El a recunoscut că după condamnarea și fuga lui Ionel Arsene lucrurile au luat-o razna la CJ Neamț, unde a urmat, inclusiv în mandatul său, un fel de domnie a unor funcționari cu rang înalt. Declarație este într-un fel șocantă:
„La Consiliul Județean nu se mai știa care-i șef, care-i subordonat, care are un proiect european, care are un proiect nu știu de care. Deci lucrurile au luat-o, efectiv, raznă. Și s-au preluat aceste lucruri și acele metehne, inclusiv acum când sunt eu (…) nu pot accepta să stai ca hoțu la colțul ușii și vezi că Harpa-i plecat, iar tu să mergi și să-i dai un document exact noaptea ca hoții unui vicepreședinte care nici nu știe de ce este vorba, să-l semneze în condiții în care acel proiect s-a discutat de zeci de mii de ori și am spus atenție, atenție și iar atenție…
Vă dau singurul exemplu care pe mine m-a șocat total și mă șochează și nu mai am încredere în parte din colegii din Consiliul Județean, care, din cauza unor oameni de acolo, am ajuns să avem întârziere ( la proiectul cu noul spital județean – n.r.) .”

Pentru cei care n-au înțeles exact lucrurile, Daniel Harpa a explicat mai clar că personajele respective au căutat să treacă peste cei care erau aleși să conducă județul.

V.B.