Conducerea SC Troleibuzul SA a primit aprobarea Adunării Generale a Acționarilor pentru schimbarea denumirii în Societatea de Transport Public (STP) Neamț, mult mai potrivită cu specificul activității de transport public cu autobuze pe care o efectuează. Oficial, de luna aceasta se intră în linie dreaptă cu schimbarea titulaturii. Din 23 septembrie 2019, acum 6 ani, nu mai circulă troleibuzele, însă numele societății nu a fost schimbat. Noua denumire a fost aleasă de directorul Alin Ștefan Lehăduș pornind de la exemplele din țară, majoritatea societăților cu acest profil purtând această titulatură: Societatea de Transport Public.
Pe 29 aprilie anul acesta, în ședința AGA Troleibuzul a fost aprobată schimbarea denumirii societății, iar pe 12 mai conducerea societății de transport a depus documentația la Registrul Comerțului, urmând ca documentele, care oficializează și din punct de vedere juridic această schimbare, să fie emise pe 15 mai. Odată cu schimbarea denumirii a început și procesul de rebranduire al societății, dar și demersurile pentru schimbarea mentalității și a stării de confort și siguranță oferită atât călătorilor, cât și șoferilor în calitate de participanți la trafic. O latură luată în calcul în acest proces are o conotație educativă vizavi de gradul de civilizație al utilizatorilor, din mai multe puncte de vedere, începând cu respectul reciproc și igiena personală.
Demersuri pentru siguranța în trafic
Una dintre problemele importante legate de siguranța în trafic pornea chiar din zona de acces a autobuzelor dinspre Autobaza societății de transport către oraș, la intersecția dintre străzile Strămutați și General Dăscălescu, pe Drumul Național 15. Aici, autobuzele care ies în trafic pierd timp prețios, mai ales în orele de trafic intens și se creează și premizele unei stări de nesiguranță și chiar de pericol. Chiar dacă autobuzele nu au călători în acel moment, siguranța șoferilor este o prioritate pentru managementul societății de transport public. O altă problemă în aceeași zonă sunt bălțile care se formează pe timp ploios care dau o stare de disconfort și murdăresc caroseria mijloacelor de transport. Primele demersuri pentru siguranța și confortul în trafic în acest sens au fost deja făcute, cu implicarea Consiliului Județean Neamț, căruia i se subordonează societatea de transport, și a celorlalți actori: administrațiile publice locale din Dumbrava Roșie și din Piatra-Neamț și societatea DRUPO Neamț. Consiliul Județean Neamț se va implica și pentru a rezolva partea de asfaltare a zonei afectate de uzură a drumului.
“Trebuie să asigurăm un anumit grad de siguranță și confort în trafic, iar, în această zonă, chiar este necesară o semnalizare corespunzătoare care să conducă la degrevarea aglomerației ce se formează pe acest drum intens circulat și pe care se circulă și cu mare viteză. Prioritatea noastră este siguranța și sănătatea atât pentru angajații noștri, și mă refer aici la conducătorii auto, cât și pentru călători. Am avut acel accident tragic la Sarata, în care a fost implicat, din păcate un autobuz al nostru. Ne dorim să nu se mai întâmple astfel de lucruri pe viitor, astfel de tragedii pe șosele și facem toate demersurile care țin de noi pentru a ne asigura de acest lucru, atât cât ne stă nouă în putere”, a declarat Alin Ștefan Lehăduș, managerul societății de transport.
Semnalizare provizorie cu balize
Soluția tehnică găsită pentru rezolvarea problemei legată de siguranța în trafic, zona fiind una în care se circulă de regulă cu viteză și este intens utilizată de șoferi asigurând accesul către județul Bacău, este realizarea unui sens giratoriu. Mai întâi, așa cum prevede și Codul Rutier, vor fi amplasate balize din plastic pentru marcarea provizorie a noului sens giratoriu, astfel încât participanții la trafic să se obișnuiască cu noua semnalizare.
“Încercăm să facem acolo un sens giratoriu și vor mai fi altele două, pe același DN 15, în alte două intersecții din zona Roznovului. Deocamdată, vorbim despre un sens giratoriu provizoriu, din balize de plastic, pentru semnalizarea în zonă, urmând ca odată cu implementarea proiectului de modernizare pe Drumul Județean 208, acest sens giratoriu să fie definitivat. Am avut o ședință în acest sens la care au participat și reprezentanții autorităților locale atât de la Piatra-Neamț, cât și de la Dumbrava Roșie. Trebuie să respectăm și termenul prevăzut de Codul Rutier pentru ca participanții la trafic să se obișnuiască cu noua semnalizare. Semnalizarea provizorie cu balize va fi realizată într-un termen cât se poate de scurt, primele demersuri au fost făcute, lucrurile vor fi finalizate într-un viitor apropiat”, a declarat vicepreședinta Consiliului Județean Neamț, Mihaela Isciuc.
De montarea balizelor se va ocupa societatea DRUPO Neamț, subordonată CJ Neamț, solicitarea și inițiativa fiind venite de la județ. Vor fi obținute avizele, aprobările necesare de la DRDP Iași și Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Neamț, Serviciul Rutier Neamț, anterior începerii lucrărilor în zonă. Fluidizarea traficului în această intersecție va fi un beneficiu public, pentru toți participanții la trafic și va reduce riscul producerii de accidente rutiere. Între timp, continuă lucrările pentru finalizarea montării stațiilor de încărcare lente și rapide, atât în Autobaza societății, cât și la capetele de linii din oraș. Iar noile autobuze electrice, cu starea de confort pe care o asigură, au devenit deja obișnuite pentru călători. Demersurile societății nu se opresc aici, atât pe linia de schimbare a imaginii, de rebranduire a societății, odată cu schimbarea numelui, cât și pentru securitatea și siguranța călătorilor și a propriilor angajați.
Angela CROITORU