Ora exactă în rugby se dă la Piatra-Neamț
În ședința extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Piatra-Neamț de astăzi, 6 mai, a fost aprobată, prin vot secret, acordarea titlului de cetățean de onoare al municipiului Piatra-Neamț antrenorului Eusebiu Popa.
Primarul municipiului Piatra-Neamț, Adrian Niță l-a felicitat, i-a mulțumit pentru întreaga sa activitate de peste trei decenii și i-a înmânat diploma de cetățean de onoare în aplauzele asistenței.
“Mulțumesc colaboratorilor mei care sunt la mine, la echipă, în special Amaliei Buftea, celor cu care am pornit efectiv de la zero. Dacă la celelalte echipe pe care le-am creat, le-am format și cu care am participat la turnee, cele noi veneau lângă cele vechi și porneam mai ușor, acum am pornit de la zero. Încercăm să învățăm copiii, îi educăm, dar în același timp mergem pe disciplină, respect, solidaritate, integritate. Mulțumesc încă o dată, Doamne ajută și pot să vă spun: povestea continuă!”, a spus, vădit emoționat, antrenorul Eusebiu Popa, noul cetățean de onoare al orașului.
“Așa cum bineștiți, cum discutam și anterior, noi deja am demarat tot ce este esențial, facem diligențele necesare ca să construim acea bază sportivă și un teren de rugby, pe iarbă”, a declarat primarul Adrian Niță.
Detalii despre acest proiect găsiți aici și aici.
“Vă mulțumim din suflet, mai ales că anul viitor este un an jubiliar:
30 de ani de rugby feminin în România, deci ora exactă în rugby feminin se dă de la Piatra Neamț, apoi 35 de ani de la înființarea Clubului de Rugby Feminin Venus, din 1991. Și sperăm să organizăm o competiție, eu îmi doresc ca, de aici, de la Piatra Neamț, să continuă activitatea și la Naționala României, unde am avut rezultate foarte bune și avem în continuare jucătoare formate la clubul nostru: Loredana Juncanariu, Georgiana Gabor, apoi Diana Mândrilă și Irina Hârjete”, a conchis antrenorul Eusebiu Popa.
Știre inițială: În ședința extraordinară de marți, 6 mai, a Consiliului Local Piatra-Neamț, la inițiativa consilierilor locali Constantin Teodorescu și Liviu Lungu, va fi conferit titlul de cetățean de onoare al municipiului Piatra-Neamț antrenorului Eusebiu Popa, fondatorul rugby-ului feminin din România.
Originar din Piatra-Neamț, profesorul Eusebiu Popa s-a dăruit sportului și în special rugby-ului, cu consecvență, în ultimii 40 de ani.
“În anul 1991 a înființat Rugby Club Venus, unul din cele mai respectate cluburi sportive la nivel național. Ulterior, în mai 1996 a înființat prima echipă de rugby feminin din România, care doar câteva luni mai târziu era afiliată Federaţiei Române de Rugby. De-a lungul anilor, echipa îndrumată de profesorul Eusebiu Popa a obținut rezultate remarcabile la nivel național şi internațional. Între acestea se numără titlurile de campioane naționale la senioare (2005 şi 2006), vicecampioane naționale la senioare (2007 şi 2008), locul 3 la junioare (2013), câştigarea campionatului regional la junioare mici U14, în 2017. Participările la competițiile externe au fost numeroase, în țări ca Italia, Franța, Olanda, Belgia, Germania etc. Între cele mai importante rezultate se numără locul 3 la „Heineken Rugby Sevens”(Olanda 2000), câştigarea grupei B valorice în Franţa (2006), locul întâi la un turneu de rugby în 10 (Belgia 2006), locul I la Cupa municipiului Chişinău, Republica Moldova (2016) etc. Din 2016, se impune ca un adevărat brand românesc,,Mâtzele Negre” care continuă să fie o pepinieră pentru rugbyul românesc. Performanțele înregistrate sub îndrumarea profesorului Eusebiu Popa au contribuit la promovarea oraşului, a județului şi a țării peste hotare. Pe lângă activitatea remarcabilă ca antrenor, Eusebiu Popa este un model de viață care impresionează prin dedicare, curaj, perseverență şi optimism, inspirând tinerele generații să îşi urmeze visele şi talentul chiar şi în cele mai dificile condiții. Având în vedere performanțele remarcabile înregistrate ca antrenor, contribuția la dezvoltarea şi promovarea rugbyului nemțean şi românesc şi la promovarea imaginii municipiului Piatra-Neamț, propun acordarea titlului de ,Cetățean de Onoare al Municipiului Piatra-Neamț domnului Eusebiu Popa, antrenor”, precizează referatul de aprobare al proiectului inițiat de primarul Adrian Niță.
Angela Croitoru