În noianul de știri false legate de cei doi candidați la alegerile prezidențiale, mai apare una care nu ale legătură cu procesul electoral. Veștile că proprietarii de mașini pot primi amenzi de la inspectorii Registrului Auto Român în cazul în care pierd cartea de identitate a vehiculului (CIV) au fost dezmințite de instituție.
„O amendă de 8.100 de lei poate fi cu adevărat îngrijorătoare, dacă informația ar fi reală…
Nu ne place să „bombardăm” cu astfel de postări, dar credem că e nevoie ca informațiile care ajung la voi să fie corecte. Cele menite să genereze incertitudini sau panică nu ne ajută.
Cartea de Identitate a Vehiculului (CIV) este un document pe care proprietarul unei mașini NU trebuie să-l țină în permanență la îndemână sau printre actele pe care le prezintă în cazul unui control în trafic. Oricum, Registrul Auto Român nu are atribuții legale în a da amenzi deținătorilor de vehicule, chiar dacă aceștia ar fi pierdut CIV”, anunță Registrul Auto Român.
Totuși, în cazul în care proprietarul mașinii pierde cartea de identitate a vehiculului poate face o programare la RAR, la www.rarom.ro/?p=656, în vederea obținerii unui duplicat.
FOTO: Facebook RAR
(G. S.)