În perioada 09 -11 mai, la tabăra Oglinzi se va desfășura cea de a XIII-a ediție a etapei finale a concursului național „Codrule, codruțule”, activitate înscrisă în Calendarul Proiectelor de educație extrașcolară naționale și internaționale pe domeniul ecologie și protecția mediului.
Programul concursului de sâmbătă, 10 mai: la ora 10 are loc deschiderea festivă la Centrul de agrement -Tabăra Oglinzi, urmată de o activitate ce include practică/concurs de recunoaștere a florei și faunei la Parcul Național Vânători-Neamț, vizitarea unor obiective turistice din zona Neamțului pentru a descoperi lucruri legate de tradiții, obiceiuri și cultură, cât și un program artistic susținut de elevii Clubului Copiilor Târgu Neamț la Tabăra Oglinzi.
Programul zilei de duminică cuprinde un atelier de lucru tematic – „Pădurea ne inspiră” , în care elevii vor realiza obiecte și decorațiuni din materiale refolosibile și din natură, urmată de festivitatea de premiere a Concursului Național „Codrule, codruțuleˮ
Organizatorii acestui concurs național sunt Ministerul Educaţiei și Cercetării, Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ și Clubul Copiilor Târgu Neamț.
Din rândul partenerilor fac parte Consiliul Județean Neamț, Primăria Oraşului Târgu-Neamţ, Parcul Național Vânători Neamț, Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Neamț și Asociația Impuls Neamț 25.
Prof. Dana Sauciuc, directorul Clubului Copiilor Târgu-Neamț: „Ne bucurăm nespus de organizarea acestui concurs național în județul nostru și suntem siguri că va fi o reușită. La acest concurs vor participa elevi și profesorii lor însoțitori din mai multe județe din țară. Aș vrea să mulțumesc partenerilor noștri, în special Consiliului Județean Neamț și primăriei orașului Târgu-Neamț, pentru implicare și susținere!”.
M.N.