Astăzi, 21 mai, la sediul Parcului Național Vânători-Neamț, a avut loc evenimentul “Lansarea rețelei satelor participante la concursul Best Tourism Villages”, cu participarea reprezentantelor Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), a Organizațiilor de Management a Destinației Turistice și a autorităților locale din mai multe județe ale țării. Evenimentul este organizat de Organizația de Management a Destinației Turistice (OMD) Vânători-Neamț în parteneriat cu Primăria comunei Vânători-Neamț.
Evenimentul i-a reunit pe câștigătorii și participanții etapei internaționale a concursului „Best Tourism Village”.

Satul Rășinari, din județul Sibiu, este marele câștigător al României în cadrul celei de-a doua ediții a competiției mondiale „Best Tourism Villages”, lansată de Organizația Mondială a Turismului (OMT). Satul a fost selectat de către specialiștii Consiliului Consultativ al OMT, din peste 130 de candidaturi, provenite din 57 de țări.
În finala internațională au participat și satul Vânători-Neamț din comuna nemțeană cu același nume, dar și satele Ciocănești din județul Suceava și Biertan din județul Sibiu.
Odată cu obținerea titlului de „Best Tourism Village”, satul Rășinari devine membru al rețelei OMT, creată pentru a facilita schimbul de informații, experiențe și de bune practici între satele care dețin aceeași distincție, dar și cu cele incluse în Programul Upgrade, respectiv satele care au ajuns în etapa mondială a concursului, dar nu au îndeplinit toate criteriile pentru a fi selectate. Rețeaua include experți, parteneri publici și privați din domeniul promovării turismului pentru dezvoltare rurală. Totodată, Rășinari va putea fi oferit drept exemplu în documentele de politici elaborate de OMT, iar în cadrul evenimentelor internaționale va beneficia de promovare și recomandări.
Criteriile care au stat la baza selectării câștigătorilor sunt: resursele culturale și naturale din destinație, promovarea și conservarea resurselor culturale, durabilitatea economică, socială și a mediului, dezvoltarea turismului și integrarea lanțului valoric, guvernanță și prioritizarea turismului, infrastructura și conectivitatea, sănătatea, siguranța și securitatea, precum și fotografiile și videoclipurile de prezentare.
În cadrul evenimentului de astăzi, de la Vânători -Neamț, au fost prezentate localitățile participante la competiția internațională, ca exemple de bune practici, iar, din partea Ministerului Turismului, au prezentat proiecte destinate turismului din țară, Camelia Tărniceru, șef serviciu și consilierii Steliana Cojocariu și Iulia Dăngulea. Oaspeții au vizitat comuna gazdă și câteva dintre obiectivele turistice locale, precum Parcul Național Vânători-Neamț cu rezervația de zimbri.
Angela Croitoru