Ziua Bujorului Românesc este o sărbătoare a primăverii, a tradițiilor și a frumuseții naturii, un eveniment de care vrem să ne bucurăm în aer liber, alături de toți cei care iubesc această floare-simbol.
Pentru ca toate activitățile dedicate acestei sărbători să se desfășoare în cele mai bune condiții și într-o atmosferă plăcută pentru toată lumea, evenimentul va avea loc în perioada 23-25 mai, la Curtea Domnească.
Vineri, 23 mai, ne vom bucura de vocea emblematică a artistului Nicolae Furdui Iancu, ce ne va aduce mai aproape de rădăcini prin cântecele sale încărcate de dor și speranță. Cu o carieră de peste patru decenii, marele interpret este o prezență respectată și iubită pe orice scenă din țară.
Sâmbătă ne pregătim de o seară specială alături de Ansamblul Folcloric „Comorile Neamțului” și de un spectacol vizual inedit cu statui vivante.
În serile de vineri și sâmbătă, de la ora 18:00, vor urca pe scenă grupurile de copii din cadrul Programului Național Cantus Mundi, care vor încânta publicul cu momente muzicale pline de emoție.
Duminică, de la ora 17:00, atmosfera va fi întreținută de DJ Octavian, care va încheia memorabil acest eveniment.
Pe lângă recitalurile și momentele artistice, pietrenii și turiștii se vor putea bucura și de expoziții florale și ale meșterilor populari, dar și de statui vivante, adevărate opere de artă care vor prinde viață la Curtea Domnească.
Primarul Adrian Niță: „Dragi pietreni, timp de 3 zile pline de culoare, platoul Curții Domnești devine locul în care bujorii înfloresc nu doar în grădini, ci și în inimile noastre! În premieră la Piatra-Neamț, în perioada 23-25 mai, sărbătorim împreună „Ziua Bujorului Românesc”! Vor fi trei zile de poveste, în care tradiția se va împleti cu emoția, iar muzica, meșteșugul și bucuria vor scrie o filă nouă în istoria orașului. Nicolae Furdui Iancu, vocea care trezește dorul de țară și mândria de a fi român, va deschide sărbătoarea cu un recital care atinge sufletul; meșterii populari ne vor arăta cum se păstrează frumusețea în lucruri simple, artiștii locali și statuile vivante vor aduce sâmbătă magie în fiecare colț, DJ Octavian va transforma seara de duminică într-un ring al generațiilor.
Este o poveste despre ceea ce ne leagă – despre rădăcini, valori și bucuria de a fi împreună. Și cum orice poveste frumoasă are nevoie de oameni care să o trăiască… vă aștept cu drag să faceți parte din ea! Haideți să umplem împreună Curtea Domnească de bujori și mândrie românească!”
Serviciul Comunicare Primăria Piatra Neamț