Apariția în timp a diverselor case de ajutor reciproc, de la cele profesionale, pentru personalul din învățământ sau domeniul feroviar, până la cele care sunt instituții financiare nebancare, poate crea confuzie în rândul pensionarilor și nu numai. Dar seniorii, indiferent de domeniul unde și-au desfășurat activitatea în viața activă, au o instituție dedicată – Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Piatra Neamț. Pentru a lămuri în detaliu pe ce principii funcționează instituția, care sunt beneficiile membrilor, dar și cele ale asociației, am solicitat informații de la președintele CARP Piatra Neamț, Marilena Mihail.
– Ce este CARP Piatra Neamț, o asociație, o organizație, o instituție financiară nebancară?
Este o asociație cu caracter mutual, destinată sprijinirii pensionarilor din județ și nu numai. În același timp, poate fi considerată și o instituție financiara nebancară, întrucât desfășoară activități specifice de creditare pentru membri săi, în condiții avantajoase și adaptate vârstei și nevoilor acestora. Dar trebuie precizat că nu suntem IFN. CARP Piatra Neamț a fost înființată în septembrie 1952, pe perioada nedeterminată, are o activitate neîntreruptă de peste 73 ani, funcționează în regim juridic în baza Legii nr. 540/2002 și a O.G. nr. 26/2000, privind asociațiile și fundațiile. A fost creată din dorința de a oferi sprijin financiar și social pensionarilor din județ, bazându-se pe principiile solidarității, întrajutorării și demnității vârstei a treia. Suntem organizați ca asociație nonprofit, cu personalitate juridică, autonomă, condusă de un Consiliu Director, în frunte cu un Președinte ales de Adunarea Generală a membrilor și 10 angajați. Activăm în Piatra Neamț, Bicaz, dar ne adresăm și pensionarilor din localitățile limitrofe, printr-o rețea extinsă de colaboratori și voluntari – 23 de casieri-încasatori din teren. CARP Piatra Neamț nu are acționari în sensul tradițional, ci membrii sunt principalii noștri „acționari”, pentru că fondul de rulment și capitalul social aparțin exclusiv lor. Aceste fonduri sunt din cotizații și contribuții proprii și sunt gestionate în interesul colectiv, cu maximă responsabilitate și transparență. Dispunem de sediu propriu, modern, sală de consiliere, spații pentru activități sociale si un mic cabinet medical, unde membrii pot beneficia de ecografii, servicii de bază gratuite sau la prețuri simbolice. Avem și servicii de frizerie la prețuri modice, un sistem informatic actualizat, care ne permite gestionarea eficientă a documentelor financiar-contabile în condiții de siguranță și transparență. Ne mândrim cu faptul că ne numărăm printre CARP-urile respectate din regiune, stabile, cu mii de membri activi care ne încredințează lunar economiile lor și ne aleg pentru sprijin în momente importante din viață. Rămânem fideli misiunii noastre de a fi aproape de fiecare membru nu doar financiar, ci și uman și social.
– Cine are dreptul să se înscrie în CARP Piatra Neamț și ce contribuție financiară presupune calitatea de membru?
Pot deveni membri atât pensionarii, cât și salariații, indiferent de sistemul de asigurări sociale și beneficiari de ajutor social, fără deosebire de naționalitate, sex, convingeri politice sau religioase, inclusiv membrii de familie ai acestora cu condiția să aibă minimum 18 ani. Pot deveni membri pensionarii veniți prin transfer de la alte CARP-uri prin negocieri directe. Cei cărora li s-a aprobat primirea ca membru plătesc o taxă de înscriere, costul imprimantelor și achită un fond social inițial. Toți membrii CARP plătesc lunar o cotizație și o contribuție al cărui cuantum se stabilește de consiliul director și se ratifică de adunarea generală. La înscriere sau ulterior, membrii CARP Piatra Neamț pot depune sume mai mari, nelimitate, cu titlul de cotizație, mărindu-și capitalul social și avantajele. Cei care se transfera de la alte CARP-uri, împreună cu cotizația păstrează vechimea beneficiind de celelalte drepturi ce deriva din statutul CARP Piatra Neamț.
– Am stabilit ce taxe și contribuții sunt. Ce avantaje au membrii sau cu ce vine CARP Piatra Neamț în sprijinul membrilor săi?
Membrii pot accesa credite rapide și avantajoase, în funcție de cotizația fiecărei persoane, cu dobânzi mici, fără comisioane sau alte costuri. Plus ajutoare nerambursabile bănești și materiale, pentru situații deosebite, compensații la costul biletelor de tratament în stațiuni balneoclimaterice (15%), ajutoare de înmormântare pentru urmașii membrilor decedați, consultații medicale – ecografii, tratament injectabil, controlul glicemiei, consultații juridice precum și servicii funerare cu costuri reduse.
– Care este modul de acordare a ajutoarelor? La cerere?
Ajutoarele se oferă în baza unei cereri scrise, depuse de membru sau de aparținători, însoțită de documente justificative. După înregistrarea cererii, dosarul este analizat de o comisie, iar în funcție de fondurile disponibile și situația prezentată, se aprobă suma stabilită. Așadar, da – ajutoarele se acorda la cerere, în condiții clare, echitabile și cu respectarea principiilor de solidaritate și sprijin reciproc.
– Sunt beneficii consistente care nu pot fi trecute cu vederea…
Sunt, într-adevăr, beneficii consistente. În primul rând, membri au acces la împrumuturi avantajoase, cu dobândă redusă, acordate rapid și fără comisioane sau alte costuri, dar și la posibilitatea de refinanțare a creditelor existente în condiții flexibile și transparente. Pentru mulți pensionari, acest sprijin financiar face diferența între grijă și liniște. Apoi există ajutoare nerambursabile – în caz de deces, probleme medicale sau juridice, în cazul calamităților, la aniversarea vârstei de 90 – 100 ani, 50 de ani de căsătorie. Un alt beneficiu important este faptul ca fondul social al fiecărui membru este protejat și returnabil. Nu este o taxă pierdută, ci o formă de economisire sigură, care se poate recupera integral sau poate fi transmisă moștenitorilor. În cadrul Conferinței Naționale a Federației Omenia, la care CARP Piatra Neamț este afiliată, au fost formulate recomandări importante pe care le susținem și le implementăm progresiv: cooptarea unor membri mai tineri cu un statut social și financiar sănătos, pentru asigurarea sustenabilității sistemului mutual; majorarea plafonului de împrumuturi la 50.000 lei și prelungirea termenului de rambursare de la 36 la 60 luni, în conformitate cu reglementările legale și capacitatea financiară a organizației. Aceste măsuri vin să consolideze sprijinul pe care îl oferim și să pregătească CARP Piatra Neamț pentru nevoile reale ale prezentului și ale viitorului.
– Cu ce probleme vă confruntați?
Bună întrebare! Ca orice Asociație care lucrează cu oameni și pentru oameni, ne confruntăm cu provocări, dar încercăm să le transformăm în lecții și direcții de acțiune. Una din dificultățile majore este scăderea naturală a numărului de membri, cauzată de îmbătrânirea populației, de aceea încercăm să aplicăm recomandarea Federației Omenia de a atrage și membri mai tineri, activi și cu un statut stabil, pentru a asigura continuitatea și echilibrul fondurilor mutuale. De asemenea, creșterea generalizată a costurilor – de la întreținerea sediului până la ajutoarele acordate – pune presiune pe bugetul Asociației. Ne străduim permanent să ne adaptăm, să fim riguroși și să gestionăm cu responsabilitate fiecare leu, pentru ca sprijinul oferit să rămână constant și eficient. Nu în ultimul rând ne confruntăm cu așteptări nerealiste din partea unor membri, care nu înțeleg că suntem o Asociație mutuală, nu bancară, iar resursele se împart echitabil între toți membrii, în funcție de contribuții și reguli clare.
– CARP Piatra Neamț este o instituție cu tradiție. Câți membri are acum și care a fost evoluția în timp a acestui indicator odată cu apariția altor case de ajutor reciproc?
CARP Neamț este cu adevărat o asociație cu tradiție și rădăcini adânci în comunitatea noastră. În prezent avem aproximativ 11.800 de membri activi, o cifră care dovedește încrederea constantă a seniorilor din județ în sprijinul pe care îl oferim. Desigur, evoluția numărului de membri a cunoscut fluctuații firești în ultimii ani, influențate atât de scăderea demografică, cât și de apariția altor case de ajutor reciproc. De exemplu, în 2022 aveam 11.900 de membri, în 2023 am înregistrat 11.700 de membri, iar în 2024 s-a revenit la 11.800 membri. Această ușoară variație ne confirmă că, în ciuda contextului socio-economic complex, membrii noștri aleg să rămână aproape de CARP Piatra Neamț pentru transparență, stabilitate și respectul cu care sunt tratați. În plus, în linie cu recomandările Federatiei, suntem deschiși către cooptarea unor membri mai tineri, activi, cu un statut social stabil. CARP Piatra Neamț nu este doar un sprijin financiar, ci o comunitate mutuală în care încrederea se construiește în timp, prin fapte, nu promisiuni.
A consemnat Gabi SOFRONIA