Ministerul Sănătății a declanșat o amplă acțiune de control după ce a identificat peste un milion de concedii medicale considerate suspecte, eliberate în perioada aprilie–mai 2024. Datele, prezentate într-o postare publică pe pagina oficială a instituției, arată o concentrare neobișnuită a certificatelor medicale în apropierea sărbătorilor legale și a weekendurilor.
„Am trimis în teritoriu forțele reunite ale Corpului de Control al Ministerului Sănătății și ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate”, a declarat ministrul Alexandru Rogobete. „Obiectivul este de a opri rapid fraudarea sistemului de emitere a concediilor medicale, fără o bază justificată. Este o politică de toleranță zero.”
Ministrul afirmă că aceste practici afectează direct resursele alocate pacienților cu afecțiuni grave, cum ar fi bolile oncologice sau accidentele vasculare. Potrivit datelor analizate pentru anul trecut, din cele peste 3,2 milioane de certificate medicale eliberate, o treime ar fi fost acordate în condiții „care ridică semne de întrebare”.
Postarea ministerului a generat sute de reacții, majoritatea critice, venite atât din partea angajaților din sectorul privat, cât și a celor din sistemul medical sau din rândul contribuabililor. Unul dintre cele mai circulate comentarii a adus în discuție aspectele tehnice ale finanțării: „Dar primele 5 zile din concediile medicale sunt plătite de angajator, nu de CNAS! Nu se face gaură la bugetul CNAS cu concedii de 2-3 zile! Despre ce vorbim?”
Printre comentariile frecvente se regăsesc și nemulțumiri legate de întârzierile mari în decontarea concediilor deja acordate. Mai mulți angajatori afirmă că așteaptă de peste un an rambursarea sumelor plătite salariaților. Pe fondul acestor discuții, și medicii rezidenți au adus în atenție alte probleme nerezolvate din sistem: „Domnule ministru, când vă veți ocupa de problema gărzilor NEPLĂTITE ale medicilor rezidenți? Suntem o resursă umană importantă pentru sistem, vitală aș spune, însă cu toate acestea muncim gratuit, fără a ni se recunoaște vechimea pentru orele de gardă (pentru că NU se contabilizează oficial nicăieri), cu zile libere, conform legislației, și desigur, nici cu plată.”
Alții fac referire la sistemele din alte țări, unde concediul medical poate fi acordat chiar și pe propria răspundere, pentru câteva zile, fără a fi necesară o vizită la medic. În Portugalia, de exemplu, există deja o astfel de procedură.
În sprijinul celor care au nevoie de concedii medicale, autoritățile au clarificat recent prin ordonanță că anumite categorii de bolnavi nu vor plăti contribuția de asigurări de sănătate pentru perioada în care sunt în concediu: mamele, pacienții cu cancer, cei cu afecțiuni cardiovasculare sau în risc maternal.
Ministrul a declarat într-un interviu că noile măsuri nu îi vor afecta pe pacienții cu venituri mici și nici pe cei cu diagnostice severe. Potrivit acestuia, ceea ce se dorește este doar blocarea cazurilor în care concediile medicale sunt acordate fără justificare sau în lipsa unor investigații medicale corespunzătoare.
Sandu Munteanu
Foto: Facebook, Ministerul Sănătății