Serviciul public de salubrizare al localităţilor face parte din sfera serviciilor comunitare de utilităţi publice şi se desfăşoară sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităţilor administraţiei publice locale ori ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, în scopul salubrizării localităţilor. Salubrizarea menajeră este influențată de numărul locuitorilor, densitatea populaţiei în cadrul spaţiului intravilan, structura şi particularităţile spaţiului construit, configuraţia şi gradul de modernizare a reţelei stradale, dotarea tehnico-edilitară, gradul de acoperire cu servicii de salubritate şi calitatea acestor servicii, nivelul de trai al populaţiei, nivelul de civilizaţie şi spiritul civic al locuitorilor. Societatea comercială Roznovsal, condusă de directorul Vasile Socea, este singura societate de interes local din orașul Roznov care efectuează servicii de salubritate destinate populației, agenților economici și instituțiilor publice, acoperind în totalitate piața locală pe acest segment.
– Domnule Socea care a fost începutul societății Roznovsal și cum s-a dezvoltat în timp serviciul de salubrizare?
Roznovsal SRL a fost înființată în 2010 prin hotărârea ADI ECO RPR, în urma accesării programului PHARE 2005 – Programul de Coeziune Economică și Socială. Scopul proiectului este Construcție Stație de Sortare și Transfer deșeuri și sistem de colectare selectivă a deșeurilor în localitățile membre ADI ECORPR – Roznov, Piatra Șoimului, Rediu și Săvinești – stația fiind la vărsarea pârâului Cracău în râul Bistrița. Cine ajunge acolo are o imagine completă a procesului tehnologic, ce implică exact o astfel de stație de sortare. Pot să spun, fără lipsă de modestie, că acum arată bine. Am avut diverse vizite, de la Consiliul Județean Neamț, de la unii operatori care au depus ofertele pentru preluarea zonei 1, care nici acum nu este arondată cuiva, și toți au rămas plăcut surprinși de felul cum arată stația. Și este funcțională 100%. Eu am venit aici în 2021, ca urmare a multor sesizări pe linie de salubritate și printr-o hotărârea ADI ECO RPR, asociație din care facem parte. Având un bagaj de cunoștințe în domeniu, pentru că am lucrat suficient de mult în sector, am fost trimis la Roznovsal. Aici sunt oameni minunați, numai că nu au avut pe cineva lângă ei, nu au avut cui să se destăinuie, ca să zic așa.
– În ce sens?
Atunci când am venit eu, în aprilie 2021, oamenii lucrau aici ca la șezătoare. Nu funcționa aproape nimic. Nu aș vrea să critic vechea conducere, dar… Erau foarte multe probleme. Și conducerea de la timpul respectiv a ales să meargă pe efect, nu pe cauza care generează problema. Asta însemna cheltuieli mari, inutile. Am avut o situație când uneia dintre mașini i s-a rupt șasiul în drum, pe stradă. Cred că asta spune totul. E vorba despre întreținere. Dacă vrei să funcționezi, trebuie să investești. Fără investiție nu se poate face aproape nimic. Trebuie investit în orice. Nu discutăm doar despre această societate. Discutăm despre orice firmă și la fel funcționează și la noi acasă. Dacă nu investim, vedem cum banii noștri se duc pe apa sâmbetei. Eu mai am o vorbă de la bunicii mei – să nu faci umbră degeaba pe fața pământului, precum copacul ăla care nu dă roade. Am avut părinți, bunici înțelepți, poate mai înțelepți decât unii din zilele noastre. Nu la modul general, doar unii, și îmi asum ceea ce spun. În final am reușit să facem să funcționeze totul în stația de sortare. Am făcut și automatizare, pentru că nu se mai găseau piese pentru service. Erau depășite de mult, mai ales că și producătorul acelei stații intrase în faliment.
– S-au achiziționat și mașini din câte știu…
Da, trei. Nu sunt noi, nu ne-am permis. Dar sunt mașini bune, de care oamenii au grijă. Ultima am acționat-o chiar în decembrie anul trecut. Sunt mașini cu o capacitate mai mare care aduc și economii în același timp datorită faptului că nu mai facem service atât de des. Avem un program de revizii, atât la mașini, cât și în stația de sortare. Tot din 2021 facem colectarea selectivă. Mergem din poartă în poartă, colectăm pe zile diferite în fiecare localitate, tocmai pentru ca deșeurile să nu se amestece. Avem unul din cele mai bune echipaje la momentul de față. Sigur, s-a lucrat mult cu ei, se simțeau abandonați la un moment dat. Și dacă omul te știe lângă el, clar va răspunde solicitărilor. Munca cu omul nu este ușoară și niciodată nu a fost.
– Cum procedați cu deșeurile textile?
În acest moment suntem în procedură de revizie a autorizației de mediu, deoarece expiră în septembrie. Noi am început mai devreme ca să includem și deșeurile textile, deșeuri electrice și electrocasnice, deșeurile periculoase din municipale și biodeșeurile. Deja am făcut contracte cu operatori care prelucrează deșeurile respective. Sigur, pentru unele va trebui să plătim. Asta este, ne asumăm. Vreau să precizez că, din total cantitate de deșeuri reciclabile care intră în stație, se sortează, se balotează, se valorifică către operatori finali, iar banii care se încasează, inclusiv banii de la firmele care asigură trasabilitatea deșeurilor, se întorc către UAT, funcție de procentul colectat de la fiecare localitate. Este un pas foarte important. Din fericire de când cu SGR-ul au mai dispărut ambalajele aruncate peste tot. Aș spune că s-a înființat o nouă meserie. Vin unii și rup sacii de gunoi căutând aceste ambalaje returnabile, tocmai ca să le valorifice ei. E și bine, e și rău. Rău este pentru că deteriorează sacul respectiv și este disconfort. Dar, în general este bine pentru că aceste ambalaje au dispărut din albii. Mai trebuie lucrat la conștiința omului. Printre alte activități, importantă este relația bună cu unitățile de învățământ. Am avut discuții cu directorii, cu profesorii, iar elevii vin în grupuri la noi în Săptămâna Verde, de exemplu. Le-am explicat toată activitatea noastră, pentru că o transmit chiar și la părinți. Iar la un moment dat o fetiță a spus: „Toată lumea spune că voi sunteți gunoierii, dar observ că gunoierii suntem noi, cei care aruncăm”. A fost observația unui copil de clasa a IV-a. Le-am făcut și diplome micilor noștri vizitatori.
– Cum stați cu parcul auto dar și cu resursa umană?
Permanent este nevoie de ceva. Dacă ne referim doar la localitățile pe care, să zic așa, le păstorim, Săvinești, Roznov, Piatra Șoimului și Rediu, flota existentă e suficientă. Dar intenționăm să ne extindem. Asta dacă nu vom fi preluați de un alt operator. Nu știu, vedem. S-a depus oferta, și așteptăm. Dar întotdeauna mi-am dorit să ne extindem. În ce privește resursa umană pot spune cu încredere că suntem un colectiv unit, fiecare știe ce are de făcut. Suntem 34 de salariați, o mare familie, și facem față tuturor solicitărilor. Dar suntem în discuții destul de avansate și cu alte UAT-uri. Acum să vedem dacă va câștiga licitația cel care a depus oferta. Dacă nu, atunci cu siguranță vor fi preluate și alte UAT-uri. Caz în care mărim flota și implicit și numărul de personal.
– Cum vedeți viitorul?
Eu aș vedea viitorul Roznovsal-ului în continuare. Mai ales că am depus la primărie un proiect pentru extinderea activităților, cum ar fi curățenia în parcuri, piețe, măturatul stradal, dezinfecția, deratizarea… Dar asta se va întâmpla, probabil, dacă nu va veni noul operator. Undeva prin septembrie ar trebui să se finalizeze și vedem atunci care este direcția. Dar cu siguranță nu vor veni cu oamenii lor în buzunar de la București și se va lucra tot cu personalul Roznovsal. Le-am comunicat și oamenilor noștri, să știe că nu trebuie să se teamă de viitor. Le-am spus că voi avea grijă de ei, îi susțin, mai ales că sunt oameni pregătiți acum, știu foarte bine ce au de făcut. Sunt responsabil cu toții. Investițiile în camerele de luat vederi au dat roade, pentru că înainte aveam pază umană. La fel, și mașinile sunt dotate cu GPS. Bineînțeles că toți salariații au semnat că sunt de acord cu lucrul ăsta, sunt în cunoștință de cauză. Îi informăm corect, pentru că e normal să fie așa. În trei luni am recuperat investiția în sistemul de supraveghere video și este mai eficient decât paza umană. Practic se pot face economii de peste tot. Trebuie să-ți dorești, în primul rând. Și investiția în sistemul GPS pentru mașini a meritat. Toate la un loc au făcut ca anul acesta să avem o singură reclamație și aceea este parțial întemeiată. Eu sunt tipul de om care vreau să pun capul pe pernă și să dorm liniștit. Și asta le-am spus-o și salariaților noștri. Le mulțumesc tuturor și toți au înțeles că un job este greu de găsit. Toți trebuie să fim conștienți de acest lucru și să ne facem munca cu responsabilitate. În relaţia cu beneficiarii suntem preocupați în permanență pentru creșterea gradului de încredere al populației printr-o îmbunătățire calitativă a serviciilor prestate, urmare a achiziției de noi utilaje.
Gabi SOFRONIA