A fi cel mai bun elev dintr-o promoție a unui liceu sau colegiu înseamnă nu doar mândrie, ci un cumul de factori care aduc performanța, lipsa timpului liber, munca continuă, dedicarea cadrelor didactice și susținerea familiei. Liceul „Carol I” Bicaz și-a desemnat șeful promoției 2025-Amalia Nicoleta Alui-Ion. Cu o singură medie de 9 în cei patru ani de liceu, tânăra absolventă este liderul generației sale și a terminat liceul cu media 9,98. Foarte aproape de „zecele perfect”, la prima vedere pare că acea medie de 9 a fost un accident sau o ambiție a unui profesor care nu a vrut să pună 10. Dar Amalia Nicoleta Alui-Ion spune că nu este deloc așa.
”În nici un caz nu pot spune că a fost o nedreptate. S-a întâmplat în clasa a IX-a, nici nu-mi amintesc exact la ce materie, cred că la limba și literatura română, dar cu siguranță am meritat 9, nu 10. Chiar dacă în toți anii de liceu, cu această excepție, am avut doar medii de 10, acel episod nu a făcut decât să mă motiveze să fiu și mai bună și să vreau mai mult”, spune Amalia cu o siguranță aproape nefirească pentru vârsta ei.
De loc din Tașca, unde a urmat cursurile școlii gimnaziale, a ales profilul matematică-informatică la Liceul „Carol I” Bicaz fără nici un fel de emoție. Și spune că a ales bine pentru că s-a integrat rapid având în vedere faptul că jumătate dintre colegii de clasă din gimnaziu i-au fost colegi și la liceu. Și lucrurile au mers firesc, astfel încât pentru ea, anii de liceu sunt cea mai frumoasă perioadă a vieții.
”Până la liceu nu înțelegeam de ce se spune că aceștia sunt anii cei mai frumoși și că trec foarte repede. Dar acum, în pragul bacalaureatului pot spune cu tărie că da, au fost anii cei mai frumoși și au trecut ca o clipă. Și ce-i drept, poate în clasa a IX-a nu a fost așa. Dar, începând cu clasa a X-a, când am cunoscut mult mai bine colectivul, mi-am format un grup de prieteni și i-am cunoscut și pe domnii profesori, a fost altceva. Am avut niște profesori minunați despre care pot spune că m-au ajutat mult și m-au susținut. Și nu mă refer doar la ceea ce ține de domeniul didactic, ci și la lecții de viață. Și vorbesc numai la superlativ despre experiența mea de liceu. Poate am fost și un copil norocos în sensul în care am avut un grup de prieteni format și din colegii la Tașca și cei de la Bicaz. Am avut susținere mereu din partea tuturor. Și, atunci, pentru mine a fost o experiență minunată”, punctează Amalia.
„Iau fiecare zi, pe rând, așa cum vine”
Chiar dacă aparent pare că performanța a venit cumva firesc, într-un mediu în care s-a simțit apreciată și având susținerea familiei, în spate stă foarte multă muncă și determinare de fier. Tânăra absolventă spune că este o fire organizată și și-a împărțit timpul astfel încât să nu neglijeze nici o materie pentru că fiecare are importanța ei în formarea unui individ.
”În primul rând, iau fiecare zi pe rând, așa cum vine. Fiecare test pe rând, fiecare ascultare pe rând. Încerc să-mi organizez foarte bine timpul. Sunt o persoană foarte emotivă și mă stresez foarte mult. Dar, cumva, asta mă ajută, pentru că nu pot dormi bine dacă știu că nu am învățat bine lecția, dacă știu că nu sunt pregătită pentru un test. Și, cred că asta mă ajută foarte mult. Aș spune că am noroc în sensul în care nu sunt genul de persoană care are nevoie să tocească foarte mult. Învăț destul de ușor, prind repede, iar materiile pe care le-am făcut m-au plăcut foarte mult. Înțeleg și îmi place matematica, informatica, chimia. Și învățam cu drag, nu mi-era greu. Și chiar dacă poate la limba română nu am excelat tot timpul, faptul că sunt o persoană foarte deschisă, vorbăreață și răspundeam foarte mult la ore, cumva a pus o bulină în plus în fața doamnei profesoare”, a adăugat tânăra absolventă.
Spune că s-a pregătit temeinic pentru bacalaureat dar emoțiile sunt firești. Și dacă la matematică și informatică este o singură rezolvare și știe că o va face cu ochii închiși, se stresează pentru examenul de la limba și literatura română unde, spune ea, este mai mult subiectivism. Și pentru că a pășit în viața de adult, chiar dacă nu a susținut încă examenul maturității, are o opinie fermă despre examenul de bacalaureat: ”Punctual, la limba și literatura română consider că examenul ar putea să sufere anumite modificări. Nu am o părere foarte bună despre felul în care este formulat subiectul 3. Pentru că nu mă ajută cu nimic să tocesc 17 opere și să le învăț pe de rost. Dacă la matematică și informatică consider că subiectele sunt structurate corect, la limba și literatura română din păcate nu pot spune același lucru”.
Fratele mai mare, model pentru viitoarea carieră
După examenul maturității intenționează să dea admitere la Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității București. Și pentru că acolo este o concurență acerbă, are pregătit și planul B, admiterea la Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică din cadrul ASE. Timp este pentru că examenele au loc la o diferență de mai bine de o săptămână. Cu toate că știe deja direcția, încă se documentează pentru a descoperi și pasiunea.
”Eu încă nu cred că mi-am găsit pasiunea 100%. Nu am găsit acel lucru despre care să zic: da, asta vreau să fac toată viața mea. Și momentan, cred că facultatea aceasta este cea mai bună opțiune a mea. Pe lângă faptul că îmi place informatica și, de altfel, e un domeniu în plină dezvoltare și cred că este de viitor, momentan asta mi se pare cea mai bună opțiune a mea. Pe viitor, ceea ce îmi doresc este să îmi descopăr o pasiune, să îmi descopăr lucrul acela pe care chiar îmi doresc să-l fac și să ajung în punctul în care să fac o profesie de plăcere. Să mă duc la muncă de plăcere, nu forțat. Asta îmi doresc. Momentan încă nu am descoperit acel lucru, dar sincer sper să-l găsesc. O să urmez acest drum și dacă voi simți că este altceva ce îmi doresc să fac cu adevărat, cu siguranță voi face acel lucru”, susține șefa de promoție.
În căutarea drumului în viață, în ultimii doi ani a participat la un program al Asociației Studenților de la Universitatea București, „București Summer University”. Timp de două săptămâni a avut parte de tot ce înseamnă viața de student: cazare la cămin, cursuri, plus multe alte activități.
A ales cursurile Facultății de Jurnalism și a rămas plăcut impresionată de profesorii care erau și jurnaliști: ”Am fost profund impresionată de pasiunea și dedicarea pe care acei oameni o aveau. M-au făcut să îmi doresc să descopăr domeniul în care să mă regăsesc și vreau să ajung ca dânșii”.
Cu toate că este pasionată de matematică și informatică recunoaște că în alegerea acestui drum a fost puternic influențată de fratele mai mare, la rândul lui informatician. Îl consideră un om determinat, care a muncit foarte mult și care i-a fost un adevărat model și un sprijin necondiționat. De altfel unul dintre motivele care au împins-o către București este faptul că fratele este stabilit acolo, iar acest lucru a cântărit foarte mult.
Se consideră o persoană empatică și spune că din acest motiv, când era mică, părinții au încercat să-i imprime o traiectorie care să ducă către facultatea de medicină. Nu a respins ideea, dar nici nu i-a luat prea mult timp să-și dea seama că nu acesta este viitorul. Din simplul motiv că, chiar dacă și la biologie a avut media 10, această materie nu i-a plăcut la fel de mult precum informatica și matematica.
”Sunt mulțumită cu ceea ce am, sunt extrem de fericită și la finalul zilei, dacă eu sunt fericită cu mine, dacă părinții mei sunt mândri de mine, asta e tot ceea ce contează pentru mine. Vreau neapărat să le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut pentru a ajunge la performanță, în primul rând părinților mei care au făcut tot ce le-a stat în putere, au fost și sunt un sprijin necondiționat. Îi mulțumesc din suflet doamnei dirigintă, Viorica Fîrțală, care a fost și este un profesor excelent de fizică. A fost un sprijin enorm pentru întreaga clasă și pentru mine, personal. Nu pot spune de câte ori noi, ca și clasă, am mai făcut anumite năzbâtii, iar dumneaei ne-a scos din orice problemă, ne-a apărat și a fost ca și mama noastră și noi am fost copiii ei, în adevăratul sens al cuvântului”, punctează Amalia.
Pentru viitorul imediat își dorește să treacă cu bine peste examenul de bacalaureat și admiterea la facultate, pentru ca mai apoi să se bucure de ceva foarte prețios și rar, timpul liber. Așteaptă cu nerăbdare să poată citi beletristică în tihnă și să croșeteze din nou, un hobby pe care singură și l-a cultivat și a învățat din tutoriale cum să facă artă din ață și croșet.
Gabi SOFRONIA