Numai de câte alea se ținea nea Trancă pe unde se ducea…
De unde și până unde, ce-i veni lui odată în gând, ca să însoare nu alta pe-un băiat sărac din sat c-o fată mai cu stare… Și se duse cu el în pețit, pare-mi-se pe la Mărăcine, la un cunoscut și bun prieten al lui, ce avea o fată bună, cu minte și cu zestre.
Ajung acolo și dau:
– Bine v-am găsit cuscre!
– Bine-ați venit, nea Trancă! Da’ ce-o mai fi pe a vreme tocmai pe aici?
– Apoi, cuscre, cu gând bun; să-ți mai ușurăm din casă…
Când l-a auzit așa, ăl om l-a tras mai la o parte să-l descoase, la ce, cum, cine și ce fel?
Și i-a arătat băiatul, ce era destul de curățel…
– Bine, cuscre, dar vorba ăluia, are și el casă, vite, plug? Ce trebuie împrejurul omului…
– Da’ mai e vorbă! Cum să nu, cuscre, au oamenii; se poate să nu aibă?…
– Bine, cuscre, bine; dar i se cuvinte și lui din partea părintească ceva pământ, vie, să aibă ce munci dacă zici că vite și plug are?…
– Ce stai să mai vorbești, cuscre?… Se poate să n-aibă oamenii. Apoi de ce-am venit tocmai la tine pe a vreme?…
– Și-așa zici, cuscre?…
– Așa!… Au de toate oamenii… Ce-i căuta, găsești la ei…
– Atunci să trăiască tinerii!…
– Viață liniștită și să dea Dumnezeu bine, cuscre!…
În dumineca cealaltă au luat fata și au plecat la Seliștea-Crucii. Au făcut nunta, cu toate ale ei și toate bune!…
Peste câtă-va vreme, pleacă ăst om tocmai de la Mărăcine ca să-și vadă și el fata cum trăiește în casă nouă…
Dar mare i-a fost mirarea când l-au dus alți oameni într-o margine de sat, la ginere-său… Și ce credeți că i-au văzut ochii? Un bordeiaș în fundul grădinii și nu tu coșare… (de vite nici nu mai vorbim), nu tu plug, nu tu nimic, nimic împrejurul casii… De pământ îi spuseseră alți oameni, că n-are brazdă!…
Se duce la nen’-său Trancă:
– Păi bine, măi, cuscre – c-așa se „cuscreau” ei – mi-o făcuși… Îmi detei fata după păcătosul ăsta… Și te-am întrebat dacă are și el ceva…
– … Apoi – îi taie nen’-său Trancă vorba – nu ți-am spus că au oamenii?… îți aduci aminte?… Ci lasă cuscre, că-i bine… Așa a vrut Dumnezeu să fie!…
Și pleacă omul nostru la Mărăcine, plouat de tot…
Iar nea Trancă, peste câteva zile, le deslușea oamenilor din sat, care-l întrebau:
– „Apoi, da, băiatul, dacă era sărac, trebuia să rămână așa, neînsurat?… Lăsați că-i dă socrul său de toate… Și car, și vite, și pământ… Veți vedea dumneavoastră… Și are să fie bine… că e băiat muncitor și așezat”…
…Și-n primăvară, mâna omul nostru boii la plug, numai într-un cântec! Ți-era mai mare dragul să-l asculți!…
(Dela frații noștri din Muntenia. Snoave, glume, ghicitori, culese de N. I. Dumitrașcu și I. N. Popescu, ed. Asoc. „Astra”, Sibiu, anul XXII, nr 194, p. 32.)
Alexandru ANDRIEȘ
