A devenit o adevărată axiomă pentru nemțeni faptul că cel mai bun, colegiul de elită din județ este Colegiul Național Petru Rareș din Piatra-Neamț. Totuși, în clasamentul după media de admitere a anului trecut, Colegiul Național de Informatică face o figură frumoasă, cu media 8,27, și depășește Rareșul, la o diferență de numai 5 sutimi. De altfel, cea mai mare medie la Evaluarea Națională de anul acesta, de 9,97, a fost obținută de o absolventă a gimnaziului CNI, Ana Fediuc. Colegiul Național Calistrat Hogaș – de regulă ocupantul locului II în astfel de topuri, ajunge pe locul III în topul realizat de site-ul de specialitate bacplus.ro, cu o medie de admitere a anului 2024 de 8,12, la diferență de 10 sutimi de al doilea clasat. DDe remarcat că în topul după media obținută la Bacalaureat în această vară (2025), CN Calistrat Hogaș Piatra-Neamț se clasează pe primul loc, cu media 9,08, obținută de cei 173 de absolvenți de anul acesta și o rată de promovabilitate de 99,4%.
Revenind la Top 10 cele mai bune licee după media la admitere din 2024, care interesează mai ales candidații din această vară, prima jumătate este dominată de colegiile din Piatra-Neamț. Pe locul IV avem Colegiul Național Pedagogic Gheorghe Asachi, cu media 7,95, iar pe locul V – Colegiul Tehnologic Spiru Haret, cu media 7,50.
De la locul VI, trecem deja într-o altă categorie valorică, unde încep mediile cu 6,00, la Colegiul Național Ștefan cel Mare din Târgu-Neamț, cu o medie de 6,57, urmat îndeaproape, la 7 sutimi diferență, de Colegiul Național Roman Vodă din Roman. Liceul Teologic Romano-Catolic Sfântul Francisc de Assisi s-a clasat pe locul VIII, cu o medie de 6,47, în timp ce pe IX apare din nou municipiul Piatra-Neamț, prin Liceul Economic Alexandru Ioan Cuza, cu 6,45, iar pe locul X – Liceul Vasile Conta din Târgu Neamț, cu 6,22.
Sub Top 10, deja mediile de admitere încep de la 5,00, le puteți consulta aici, iar ultimul liceu la care a mai contat media, situat pe locul 25 este Liceul Carol I din Bicaz, cu o medie de admitere de doar 1,10, de acolo în jos, media nu mai contează, pentru că toate au doar acel 1 punct primit din oficiu și nu există medie posibilă sub 1,00.
Reamintim faptul că luni, 21 iulie, este data limită pentru depunerea fișelor de înscriere pentru admiterea computerizată, dar și pentru verificarea corectitudinii și corectarea eventualelor greșeli, în aceeași zi urmând să fie transmisă baza de date către comisia națională de admitere. Pe 23 iulie va avea loc o primă repartizare computerizată și tot în acea zi vor fi afișate rezultatele și afișarea în unitățile de învățământ gimnaziale a listei cu locurile rămase neocupate pentru etapa a doua.
Angela Croitoru