Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” Piatra-Neamț invită publicul larg la o dublă expoziție de artă semnată de artistele locale Oana Doru și Maria-Luiza Bălan, membre ale Uniunii Artiștilor Plastici. Până pe 30 iulie pe simezele sălii I de expoziție ale galeriei, vizitatorii vor putea admira lucrări de artă textilă reunite sub numele „Firul memoriei” ale Oanei Doru. Sala a II-a va fi reprezentată de „Camera obscură/Introversii”, care cuprinde lucrări de pictură în tehnica ulei pe pânză și acrilic pe oglinzi, realizate de Maria-Luiza Bălan, fiica Oanei Doru. Cele două artiste au conturat, în câteva rânduri, câte un concept expozițional prin care deslușesc publicului atât mesajul expoziției, cât și particularitățile din procesul creator și viziunile lor, care au stat la baza construcției acestor expoziții.
„Într-o lume care pare să-și piardă reperele cu fiecare generație, expoziția de artă textilă „Firul memoriei” propune o întoarcere tandră spre rădăcini, spre firele invizibile care ne leagă de cei dinaintea noastră dar și de cei din prezent. Expoziția devine astfel un spațiu viu al rememorării și reconstrucției afective, unde materialele, obiectele și imaginile creează o urzeală simbolică a relațiilor de familie. Fiecare lucrare pornește de la o amintire, un gest, o voce sau o absență. Relațiile dintre membrii familiei sunt reconstituite prin urme: fragmente de textile, cusături, dantele, fotografii vechi și obiecte ruginite, recuperate din casa bunicilor și a părinților. Rugina, element recurent în expoziție, nu este un semn al degradării, ci o formă de scriitură a timpului. Obiectele oxidate, impregnate în țesături, spun povești care nu mai pot fi rostite, dar care pot fi încă simțite, dacă ne apropiem cu răbdare. Procesul artistic, în sine, devine o metaforă a vieții: între spontaneitatea petelor lăsate de rugină și precizia intervențiilor manuale, cusături, croșet, broderii, se desfășoară o reflecție asupra modului în care memoria este construită. Rugina aduce imprevizibilul, hazardul, aspectul organic și efemer. Cusătura, în schimb, presupune control, intenție, repetiție. Acul care străpunge materialul cu gesturi atente e un act de legătură, între rupturi, între timpuri, între oameni.
Fotografiile de familie transferate pe textile adaugă un strat de intimitate. Fețele estompate, detaliile care dispar în material sau se îmbină cu urmele metalului vechi devin parte dintr-o memorie colectivă. Imaginile nu sunt simple reprezentări, ci prezențe, umbre afective ale celor care încă locuiesc în noi. Prin materialitate, fotografia devine amintire tangibilă, ancorată în textura vieții de zi cu zi. Prin obiectele vechi și textilele vopsite prin diverse tehnici, sunt onorate mâinile care au muncit, care au trăit cu modestie, dar cu o demnitate profundă. Este un gest artistic de reparație simbolică, de recuperare a unui patrimoniu emoțional adesea ignorat.
În final, expoziția sugerează un spațiu de reîntâlnire cu noi înșine, cu cei care ne-au crescut și cu poveștile care încă trăiesc în lucruri aparent neînsemnate. Prin rugină, cusături și fotografii, memoria devine vizibilă. Prin creație, legăturile de sânge și iubire se reînnoadă. Este, poate, ceea ce rămâne, o țesătură afectivă care nu se destramă”, a declarat Oana Doru.
„Camera obscură/Introversii” – Maria-Luiza Bălan: „Expoziția cercetează limitele percepției și vulnerabilitatea umană printr-un demers introspectiv articulat prin picturi realizate cu acrilice direct pe oglinzi. Oglinda devine atât suport fizic, cât și instrument conceptual de mediere între imagine și privitor. Lucrarea nu se limitează la a fi privită, ea integrează reflecția privitorului, implicându-l în propria percepție.
Subiectul lucrărilor explorează vulnerabilitatea prin expresia corporală reprezentată peste care este proiectată o natură statică cu lămâi. Această suprapunere creează o tensiune vizuală și emoțională între corpul uman și obiectul simbolic. Lămâia, încărcată de semnificații ambigue, amărăciune, efemer, vitalitate, devine în acest context un element narativ ce reflectă fragilitatea, dar și potențialul regenerativ al sinelui.
Proiecția și oglinda transformă lucrarea într-un spațiu al introspecției vizuale. În fața acestor imagini, privitorul este nu doar spectator, ci participant activ, confruntat cu propria prezență. Camera obscură, ca titlu, sugerează tocmai acest spațiu interior, izolat și revelator, în care imaginea este filtrată prin emoție și introspecție. „Introversiile” sunt multiple: fiecare lucrare deschide o altă fațetă a expunerii de sine, a tăcerii și a intimității.
Expoziția invită la un dialog tăcut dintre imagine, oglindă și privitor. Este, în esență, o meditație vizuală despre a fi văzut și de a avea curajul de a te vedea sincer”.
(G. S.)
