În județul Neamț sunt anunțate, din nou, alte furtuni, miercuri, 16 iulie, pe parcursul întregii zile, cu averse ce pot acumula mari cantități de apă, vânt în rafală și, izolat, grindină.
Furtuni vor fi pe trei sferturi din teritoriul țării, potrivit meteorologilor Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), care-au emis o avertizare cod galben de furtuni valabilă miercuri, 16 iulie, în intervalul orar 10:00 -22:00.
„În Transilvania, Moldova, local în Maramureș și nordul Munteniei, precum și în cea mai mare parte a zonei montane vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50…70 km/h) și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și izolat de peste 40…60 l/mp.
Notă: perioade cu instabilitate atmosferică accentuată vor fi și în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse”, precizează specialiștii ANM.
A.C.