Antropologia spirituală (Rudolf Steiner) conține elemente creștine și din spiritualitatea antică. Această enunță faptul că viziunea omului ca ființă bolnavă, ce are nevoie de vindecare prin educație, iubire și conștiență, reflectă tradiții vechi, care văd viața nu doar ca un drum biologic, ci ca un proces de îndumnezeire sau armonizare interioară. Relația profesor-elev și medic-pacient devine astfel o icoană vie a misterului întâlnirii dintre har și voință – condiția esențială a oricărei transformări autentice. Cum a fost (poate) și relația dintre Mântuitorul Iisus Hristos și Sfinții Apostoli.
Berbec
Uranus în Gemeni se va afla în Casa comunicării Berbecilor, care este o poziție excelentă pentru Uranus. Capacitatea nativilor de a scrie, edita și vorbi va deveni mai tăioasă și mai tranșantă. Berbecii au de negociat, iar dacă lucrează cu un avocat, în curând vor gândi ca un avocat. Între 31 iulie-2 august, Soarele aduce calm interior și echilibru-calități care armonizează relațiile nativilor. Aceștia devin mai eficienți și mai productivi, așa că urmează un moment excelent pentru autopromovare. Mercur este din nou favorabil pentru gândire, comunicare și călătorii pe distanțe scurte. Cu toate acestea, Mercur retrograd până pe 11 august poate aduce vești dificile, confuzie, probleme de comunicare și perturbări ale călătoriilor. Berbecii își pot acorda timp suplimentar pentru a lua decizii importante și nu vor permite altora să-i grăbească.
Taur
Uranus se află în Gemeni până pe 7 noiembrie. Atunci, Uranus se va întoarce în Taur pentru a rezolva problemele rămase (a fost în Taur în ultimii șapte ani), urmând ca anul viitor să se întoarcă în Gemeni pentru următorii șapte ani. Odată cu trecerea lui Uranus în Gemeni, în următorii ani s-ar putea ca Taurii să-și schimbe complet tipul de muncă și sursa de venit. Trebuie să fii atenți cu banii, deoarece ar putea câștiga un milion, pierde un milion și apoi să recupereze totul. Cu alte cuvinte, sunt posibile schimbări neașteptate în situația financiară-se recomandă atenție și conservatorism cu banii. Între 31 iulie-2 august, conjuncția Soarelui cu Mercur pe 31 iulie aduce alertă mentală, gândire rapidă, adaptabilitate și curiozitate. Cu o minte atât de activă, acesta este un moment excelent pentru exprimarea gândurilor prin scris sau vorbit. Acum se creează planuri clare pentru viitor și o strategie pentru a le atinge.
Gemeni
Venus se află în Gemeni de unde amplifică farmecul și carisma nativilor. Aceștia devin foarte populari. Este o perioadă ideală pentru a circula și a întâlni prietenii. Între 31 iulie-2 august – Soarele oferă nativilor încrederea, vitalitatea și entuziasmul necesare pentru a se bucura de viață și a-și stabili obiective ambițioase. Superiorii care le observă voința și inițiativa ar putea fi mai înclinați să-i ajute. Aceasta este o perioadă favorabilă pentru autopromovare, formarea de noi relații și depășirea obstacolelor în calea succesului. Pe 31 iulie și până pe 2 august – conjuncția Soare-Mercur, având un maxim pe 31 iulie, oferă alertă mentală, gândire rapidă, adaptabilitate și curiozitate.
Rac
Probabil că Racii vor călători într-un oraș îndepărtat anul acesta, iar dacă sunt singuri, au șanse extraordinare să-și întâlnească singura iubire adevărată. Jupiter va rămâne în Rac puțin peste un an, din iunie 2025 până în iunie 2026. Racii vor avea parte doar de un număr limitat din acești Ani de Smarald (când Jupiter vizitează un semn zodiacal), strălucitori într-o viață, vreo opt dacă trăiesc peste 96 de ani. Indiferent în ce etapă a vieții se află nativii, ei să profite la maximum de această oportunitate rară. Între 1-3 august, Venus în cuadratură cu Saturn pe 1 august, ar putea aduce probleme în viața amoroasă, cu stima de sine, cu finanțele sau cu exprimarea creativă. Tensiunea, stresul sau crizele în aceste domenii ar putea fi cauzate de întârzieri, restricții, critici, lene sau destin. Unii Raci se vor simți triști, singuri, speriați sau antisociali, dar pot realiza multe muncind din greu, economisind bani și achitând datoriile.
Leu
Pluto, aflat acum în Vărsător (Semn de Aer) pentru următorii 20 de ani, încurajează Leii. Dacă nativii sunt sceptici că ceva poate schimba viața substanțial și vizibil în bine, până anul viitor, vor observa că universul va face o corecție și va începe să le meargă din plin. Uranus, planeta surprizelor și a evenimentelor imprevizibile, va părăsi semnul puternic de pământ Taur și va intra în semnul ușor (Aer) Gemeni. În Taur, Uranus a fost în Casa profesională, de unde a adus câteva surprize minunate și binevenite în carieră, dar și câteva eșecuri devastatoare. Pe 2 august – Soarele susține nativii să fie ei înșiși. Ziua de naștere este despre tine și obiectivele pentru anul care urmează. Așadar, se trage o linie sub anul precedent și se ia de la capăt. Energia, vitalitatea și inițiativa suplimentare sunt cel mai bine folosite pentru a exprima ceea ce îți dorești și obiectivele tale și pentru a începe.
Fecioară
Dragoste, bani și oportunități noi anunță astrele. Până pe 9 august, Venus favorizează dragostea și finanțele pentru Fecioare. Este o perioadă excelentă pentru a-și exprima sentimentele, a consolida relațiile existente sau a începe unele noi. Farmecul personal și abilitățile sociale atrag persoane valoroase și pot aduce beneficii materiale. Între 5-8 august, trigonul Marte-Uranus aduce ocazii neașteptate de aventură, exprimare creativă și relații neconvenționale. Aceștia au curajul să înceapă proiecte noi și să exploreze teritorii necunoscute. Energia și atractivitatea nativilor sunt la cote înalte, favorizând o posibilă idilă pasională. Nativii să evite rutina – să îndrăznească să fie altfel! Să caute iubire, libertate și să aibă inițiativă personală.
Balanță
Pluto se află acum în Semnul de Aer-Vărsător, pentru următorii 20 de ani. Lucrurile devin mult mai ușoare pentru nativi. Planetă „învățătoare”- Saturn se află în Berbec, iar prietena Neptun, planeta care guvernează artele, organizațiile caritabile, activitățile pline de compasiune și toate corpurile de Apă, se află în Berbec. Neptun și Saturn sunt acum în Berbec, un Semn de Foc care aduce noroc Balanțelor. Din 2 august, timp de vreo trei săptămâni, Marte dăruiește energie, putere și curaj. Balanțele se vor simți sexy și sportive, dar și frustrate și furioase. A fi prea asertiv și egoist poate duce la certuri sau conflicte. Cu toate acestea, se pot realiza multe, dacă energia este canalizată către o pasiune, cum ar fi activitatea fizică, o relație sau o afacere.
Scorpion
Anul acesta, Uranus se află într-o relație puternică și pozitivă cu Saturn, Neptun și Pluto. În perioada din mijlocul anilor 2026-2027, Jupiter intră în cercul planetelor prietenoase. Va fi o perioadă în care cariera nativilor va exploda-în sens pozitiv. Până pe 9 august, Venus reduce stresul și facilitează relaxarea. Influența calmantă, frumusețea sporită și carisma Scorpionilor le conferă admirație și popularitate. Aceasta este o perioadă excelentă pentru romantism, socializare, cererea de favoruri și cumpărături de alimente, fashion, bijuterii, artă și produse de înfrumusețare. Soarele în conjuncție cu Mercur pe 31 iulie ar putea agita Scorpionii, care ar deveni foarte ocupați, plini de întrebări, distrași sau întrerupți din planurile lor. Gândirea grăbită poate duce la stres, îngrijorare, confuzie, indecizie sau greșeli. Nativii trebuie să încetinească ritmul, să respire și să se relaxeze.
Săgetător
Energie, curaj și claritate mentală oferă astrele nativilor din Săgetător. Conjuncția Soarelui cu Mercur pe 31 iulie oferă nativilor minte ageră, comunicare excelentă și capacitatea de a-și reconfigura obiectivele. Este perioada ideală pentru a planifica, a vorbi în public sau a scrie. Între 5-24 august, Marte energizează nativii, aducând inițiativă, curaj și ambiție – calități care favorizează cariera și viața sentimentală. Între 5-11 august, trigonul Marte–Uranus aduce ocazii neașteptate de schimbare pozitivă, fără riscuri majore. Săgetătorii devin mai carismatici, dornici de aventură și deschiși la relații noi sau proiecte curajoase. Nativii să profite de această perioadă pentru a se afirma cu încredere și a aduce un suflu nou în viața lor.
Capricorn
Schimbările, sensibilitatea și inspirația sunt favorizate de astre pentru Capricorni. Uranus tranzitează Casa muncii și a sănătății pentru următorii 6 ani, provocând nativii să devină mai flexibili, inventivi și deschiși la schimbare. Surprizele vor fi frecvente, dar adesea benefice, mai ales când Uranus formează aspecte armonioase. În jurul datei de 1 august, Venus în cuadratură cu Neptun amplifică romantismul, creativitatea și empatia nativilor. Totuși, aceștia să fie atenți la idealizarea excesivă a partenerului sau a unei situații – poate conduce la dezamăgire. Această perioadă poate fi utilizată pentru activități artistice, relaxare și reconectare interioară. Nativii să accepte neprevăzutul cu înțelepciune și să-și asculte intuiția către echilibru emoțional.
Vărsător
Până pe 11 august, Mercur retrograd aduce întârzieri, confuzii și schimbări frecvente în comunicare și afaceri. Vărsătorii să evite semnarea contractelor și să-și păstreze calmul în fața problemelor tehnologice sau a întârzierilor în cazul călătoriilor. Pe plan afectiv, pot apărea reîntâlniri neașteptate sau revenirea unor emoții vechi. Uranus în Gemeni activează Casa iubirii, creativității și a copiilor, oferind nativilor revelații importante despre propriile dorințe. Unii Vărsători ar putea decide să se căsătorească sau să înceapă o nouă viață de familie. Jupiter va favoriza angajamentele serioase anul viitor, când va intra în Leu. Până atunci, nativii să redescopere cine sunt și ce își doresc cu adevărat.
Pești
Saturn s-a stabilit în Casa financiară a Peștilor, un motiv puternic pentru care nativii vor simți că fluxul de numerar a devenit limitat. Saturn sugerează ca nativii să fie ingenioși și imaginativi în găsirea de noi surse de venit. De asemenea, îi îndeamnă să descopere modalități de a obține mai mult din banii pe care îi au acum, căutând chilipiruri și învățând să negocieze bine. Între 5-8 august, Marte în trigon cu Uranus aduce oportunități unice și interesante de a experimenta activități, sentimente și relații noi. Nevoia de libertate sau de o nouă exprimare de sine nu va duce la schimbări majore, așa cum se întâmplă uneori. Acesta este un moment excelent pentru a începe proiecte noi cu o energie îndrăzneață. Se poate scrie o nouă poveste de dragoste interesantă, deoarece astrele amplifică libidoul și carisma.