Moldovenii din trupa “Lupii lui Calancea” nu se dezmint. Așa cum au făcut-o de fiecare dată și la concertele din Piatra-Neamț, au reușit să atragă spectatori, să facă un spectacol de zile mari în pofida averselor care au amânat un pic ora de început a concertului.
După furtună, se spune că iese întotdeauna soarele. La Târgu-Neamț, la Zilele Cetății Neamț, ediția cu numărul XXIV, Alex Calancea și băieții lui plini de vervă au adus o mulțime de spectatori, au ținut publicul în priză, i-au făcut să uite de griji, să cânte, să danseze, să se bucure că sunt români. Versurile pline de simplitate, care vorbesc profund și simplu despre modul de viață al neamului românesc, într-o combinație fericită cu muzica ritmată, plină de culoare au ajuns direct la inimile spectatorilor, așa cum se întâmplă de obicei când “Lupii lui Calancea” sunt pe scenă.
O seară totuși reușită, cea de sâmbătă, 12 iulie, care a pregătit ultima zi a manifestărilor dedicate Zilelor Cetății Neamț. Una complexă, cu o mulțime de activități dedicate reconstituirii atmosferei medievale, în intervalul orar 11:00-22:00: activități medievale interactive, expoziții de arme, concurs de tir cu arcul, prezentare tehnici de mânuire a armelor, jocuri, ateliere, desen pe lemn, vânătoare comori, lupte demonstrative, confecționare podoabe, coronițe și pictură pe față, parada costumelor medievale pentru domniţe şi cavaleri, bucătărie medievală, expoziție de produse locale şi degustări de bucate alese din Ținutul Zimbrului, leacuri și ierburi tămăduitoare din medicina tradițională.
La Cetatea Neamț, în intervalul orar 17:00-19:00, domnițele și cavalerii sunt invitați la “Nuntă medievală la Cetate”, cu spectacolul „Răpirea domniţei”, punctul culminant al zilei. Seara, în Amfiteatrul „Ștefan cel Mare”, cu începere de la ora 20:00 organizatorii vă propun o nouă reîntâlnire cu moldovenii și muzica lor, într-o altă variantă, de această dată, prin recitalul Valentin Uzun& Orchestra Tharmis.
Angela Croitoru