Un protest spontan, cu scandalul de rigoare, a avut loc marți, 8 iulie, în centrul municipiului Piatra- Neamț, la Blocul C2 din Piața Ștefan cel Mare, care se află în reabilitare printr-un proiect al Primăriei Municipiului Piatra-Neamț (detalii aici).
Șapte tineri din anexa Văleni, Piatra-Neamț, cu vârste cuprinse între 21 și 34 de ani, (foști) angajați ai firmei de construcții Genius Company SRL și-au exprimat nemulțumirea, în timpul pauzei de masă. Trei dintre ei s-au urcat pe bloc și își strigau de acolo supărarea: “Dă-ne banii, hoțuuule!”, în timp ce ceilalți îi susțineau de jos.
„Ne-am angajat la firma Genius din 16 iunie. Ne-au dat doar un avans de câteva milioane de lei și acum, de două săptămâni nu vor să ne mai plătească. Ne-au promis 6.000 de lei pe lună. Avem copii mici acasă, am făcut datorii, am luat alimente pe caiet de la magazin. Noi cu ce să trăim?”, ne-a spus unul dintre ei.
Tinerii spun că au reclamat deja la Inspectoratul Teritorial de Muncă, iar reprezentanții firmei au fost astăzi, 8 iulie, să prezinte actele la control.
Reacția patronului, omul de afaceri Andrei Ignat
Firma Genius Company SRL apare și în calitate de proiectant și de constructor, în asociere cu alte firme. Patronul firmei este Andrei Ignat, fost consilier județean, membru PNL, fost vicepreședinte al CJ Neamț și candidat la Primăria Municipiului Piatra-Neamț, chiar dacă în actele oficiale ale firmei apare o rudă a acestuia.
Detalii despre incident i-am cerut direct, telefonic, patronului Andrei Ignat, care nu se afla în localitate. Pe fundalul imaginilor îi puteți auzi și pe tinerii care își cer banii și pe patron.

La fața locului au ajuns – în ordinea deplasării- un echipaj al Poliției Locale Piatra- Neamț, un echipaj de la Jandarmerie și un echipaj al Poliției Municipiului Piatra-Neamț.
La circa 30 de minute după sosirea poliției, a ajuns și un reprezentant al firmei care le-a înmânat băieților în cauză câte o declarație prin care firma Genius se angajează să le plătească salariile aferente lunii iunie, miercuri, 9 iulie.
“Bogdane, să meargă cu noi la poliție, să semneze că ne dau banii, că eu nu am încredere!” a zis unul dintre cei trei care tocmai coborâseră de pe bloc.
În zonă s-au adunat și câțiva locatari, și curioși, dar și “celebrul” Gheorghe Bozu care făcea un live despre subiect.
Cei șapte au fost luați cu mașina poliției la sediu pentru a da declarații despre incident. Ținând cont de tema protestului, polițiștii le-au dat doar un avertisment scris pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Iar reprezentantul firmei a semnat un angajament în fața polițiștilor că mâine tinerii își vor primi banii.
Partea financiară a poveștii
“Decontarea lucrărilor pentru acest proiect se face de către Primăria Piatra-Neamț, prin PNRR (Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene), în urma unui mecanism pe care constructorul îl cunoaște atât din faza de licitație, cât și odată cu semnarea contractului de finanțare.
Astfel, după întocmirea unei situații de lucrări, acestea sunt supuse verificării dirigintelui de șantier, înregistrării la primărie unde sunt încărcate în platforma PNRR nu înainte de a fi reverificate tehnic, cantitativ și financiar.
Din acel moment, decontarea lucrărilor se face într-un termen care poate ajunge și până la 60 de zile de la momentul urcării documentelor în platforma PNRR, iar primăria are obligația de a vira banii către constructor în termen de maxim 5 zile de la data virării sumelor în Trezorerie.
Cât timp constructorul și-a asumat acest condiții, el trebuie să aibă capacitatea financiară necesară pentru susținerea lucrărilor și plății angajaților până la decontarea situațiilor de lucrări.
Până în prezent, constructorul a realizat două situații de lucrări, fiecare în valoare de circa 700.000 de lei. Prima situație a fost vizată la plată și încărcată în platforma PNRR pe 25 iunie a.c, iar a doua situație de lucrări este acum în verificările primăriei și urmează să fie ridicată în platforma PNRR.
Valoarea contractului este 11.469.428,24 lei inclusiv TVA. Valoare executată 1.401.146,30 lei inclusiv TVA. Stadiu fizic este 12,22%. Termenul pentru finalizarea lucrărilor este 15 octombrie 2025”, a precizat Serviciul Comunicare al Primăriei Piatra- Neamț.
Redactor: Angela Croitoru
Imagini și montaj: Denisa Popa