Sărbătoarea orașului Târgu-Neamț, Zilele Cetății Neamț, a ajuns anul acesta la ediția cu numărul 24 și va avea loc în perioada 11-13 iulie. Nemțenii și turiștii care vor participa la manifestările dedicate acestei sărbători vor avea parte de concerte ale unor trupe și banduri consacrate precum “Lupii lui Calancea”, “Trei parale”, Valentin Uzun și Orchestra Tharmis, vor asista la spectacole medievale de amploare precum “Încoronarea Lui Ștefan Vodă”, “Bătălia de la Valea Albă” și “Nuntă la Cetate: Răpirea domniței”. Principalii organizatori sunt Primăria și Consiliul Local Târgu-Neamț, Consiliul Județean Neamț, Complexul Muzeal Național Neamț și Casa Culturii “Ion Creangă” Târgu-Neamț. Boieri și domnițe, străjeri, cavaleri, ieniceri și spahii vor popula Cetatea Neamțului – Curtea exterioară și celelalte locații în care se vor desfășura activitățile, Stadionul Cetatea și Amfiteatrul “Ștefan cel Mare”.
Prima zi: instalarea taberelor cavalerești și întreceri medievale
Prima zi dedicată Zilelor Cetății Neamț se va desfășura în două locații principale: Stadionul Cetatea și Curtea Exterioară a Cetății Neamț. Ziua debutează, de la ora 11:00, cu instalarea taberelor cavalerești ale Străjerilor Cetății Neamțu, Ignis Vultus, Asociația Dacomed, Paladinii de Terra Medies, Asociația “Portret Istoric”.
Proiectul Străjerii Cetății Neamț a luat naștere în 2013 și reprezintă o trupă de reconstituire medievală. La Zilele Cetății vor prezenta tehnici de mânuire a armelor, demonstrații de luptă, povești, jocuri și istorioare cavalerești.
Ignis Vultus este o asociație de reconstrucție istorică din Iași, care se prezintă drept “un grup de voluntari căliți în medii profesionale diferite și sudați de pasiunea pentru istorie. Prin ateliere meșteșugărești, prezentări de arme albe și arme de foc, demonstrații de luptă și recuzita unei tabere medievale dorim să insuflăm publicului larg interesul pentru trecut oferind o lecție de istorie într-o maniera interactivă. Adepți ai autenticității istorice și dornici de cunoaștere, folosim surse istorice și tehnici de lucru documentate, pentru a confecționa în propriul atelier mare parte din echipamentele civile și militare regăsite în regiunea Moldovei din secolul al XVI-lea. Îmbinând pasiunea și cunoștințele noastre despre istorie într-un creuzet de idei, voie bună și creativitate, ne propunem să prezentăm vizitatorilor taberei noastre o filă de istorie vie”.
Străjerii Curții Domnești (Asociația Dacomed) reprezintă un grup de români îndrăgostiți de istoria acestui neam, care prin acțiunile de ”reenactment” (reconstituire) istoric, încearcă să prezinte copiilor și nu numai lor, anumite fragmente și evenimente din perioade istorice. În cadrul evenimentelor, membrii asociației desfășoară mai multe acțiuni cu copii: prezentare de echipamente istorice, confecționare de brățări și coliere, ateliere de tras cu arcul.
Asociația Historia Renascita – povestea vie a istoriei, fondată în 2016, este o asociație culturală, non-guvernamentală ce promovează patrimoniul istoric românesc și european prin activități de reconstituire istorică și arheologie experimentală. Au acțiuni dedicate publicului de toate vârstele, recreează fidel epoci istorice esențiale: Dacia preromană și romană, Rusia Kieveană și vikingii răsăriteni, Evul Mediu românesc, secolul XV, Răscoala din 1784, Epoca fanariotă și anul 1821, Primul Război Mondial.
Cu peste 300 de evenimente – de la festivaluri și expoziții, la filme documentare și conferințe – Historia Renascita este un reper al reenactmentului istoric românesc!
Asociația medievală „Portret istoric” vine din Ținutul Neamțului și aduce în fața publicului nobilimea din Moldova, mai exact boierii și marii dregători din vremea marelui Sfânt și drept Voievod Ștefan cel Mare. Întruchipează câțiva dintre puținii boieri loiali marelui voievod, cei 12 boieri care au murit în evenimentele imediat următoare ale bătăliei de la Războieni-Valea Albă din 1476, pentru a-i apăra retragerea lui Ștefan cel Mare către nordul Moldovei, de unde avea să strângă o nouă oaste pentru a recăpăta victoria împotriva otomanilor. Venim alături de dvs. cu dedicație, pasiune și iubire față de trecut și eroii noștri.
Paladinii de Terra Medies este o celulă care s-a format în timp, cu oameni de bază care au încredere unul în celălalt, oameni cărora le place ceea ce fac, inclusiv tineri. Paladinii oferă spectacole de artă medievală astfel: parade de cavaleri și domnițe cu costumație specifică, tabere medievale într-un decor specific, expoziții de arme (spade, topoare de luptă, topoare de execuție, lance, sulițe, bice de luptă, buzdugane), corturi medievale confecționate manual de către membrii asociației, cămăși de zale confecționate tot manual de către membrii asociației, scuturi, platoșe, mănuși, etc, prezentare de arme specifice perioadei medievale cu scurte lupte demonstrative cu fiecare armă în parte și combinații de arme, prezentare a costumației, prezentare de dansuri tematice, interacțiune cu publicul, lecții de duel, dans, probe de îndemânare, surprize, ateliere creative cu lucru în piele, metal, lupte medievale în cadrul unor scenete și legende medievale, școală de instrucție pentru mânuirea diferitelor arme de luptă, spectacole de jonglerii cu foc.
Târgul de meșteșugari, produse și obiecte tradiționale se va deschide la ora 12:00. În această perioadă vor fi organizate activități medievale interactive, expoziții de arme, tradiționalul concurs de tir cu arcul, prezentare de tehnici de mânuire a armelor, jocuri, ateliere, desen pe lemn, vânătoare de comori, lupte demonstrative, confecționare de podoabe, coronițe și picturi pe față. Va fi și o paradă a costumelor medievale, un fel de show de fashion pentru domni și domnițe din vremea lui Ștefan cel Mare.
De la ora 17:00 vor fi întreceri medievale și spectacol interactiv “Chemarea Cetății – Istorii și Legende” – prezentarea tuturor trupelor și ordinelor cavalerești. O oră mai târziu se va da semnalul de adunare pentru Parada Cetății.
La ora 19:00 va avea loc deschiderea oficială a evenimentului Încoronarea Lui Ștefan Vodă” cu un spectacol oferit de Grupul vocal “Urmașii lui Ștefan- Vodă”.
Concert “Trei parale” și spectacol cu foc “Firedream”
Seara primei zile se va încheia cu un spectacol extraordinar oferit de trupa “Trei parale”, de la ora 20:00, concert urmat de un feeric spectacol cu foc al celor de la “Firedream”.
Înființată în 2005, dedicată păstrării și promovării muzicii tradiționale românești, trupa “Trei parale” a luat naștere din inițiativa lui Florin Iordan, cercetător la Muzeul Țăranului Român, care și-a dorit să creeze un grup muzical ancorat în rădăcinile culturii populare românești.
Primele încercări au avut loc în 2003, în cadrul unui mic festival organizat de un colegiu al Muzeului Țăranului Român, unde Florin a colaborat pentru prima dată cu Beatrice Iordan. Numele „Trei Parale” era o idee pe care Florin o avea de mai mult timp, inspirat de atmosfera vechii lumi românești.
Până la sfârșitul anului 2005, trupa s-a format în componența actuală: Florin Iordan, Beatrice Iordan, Daniel Pop și Dinu Petrescu. Împreună, cei 4 muzicieni reinterpretează cântece vechi de pahar, melodii arhaice și muzici uitate, cu respect pentru autenticitatea și specificul epocii. Pentru a reda cât mai fidel sunetul tradițional, trupa folosește instrumente populare vechi: fluier, caval, tilincă (fluier arhaic fără găuri), cobză, drâmbă și diverse percuții simple. Trei Parale aduce la viață cântece vechi de dragoste și de pahar, reinterpretate cu respect și autenticitate. De-a lungul anilor, trupa a încântat publicul cu melodii arhaice și a înregistrat două albume, devenind un adevărat tezaur al patrimoniului muzical românesc.
În alcătuirea repertoriului sau conturarea stilului interpretativ, membrii formaţiei se bazează pe folosirea unor modalităţi de cunoaştere cum ar fi expediţiile prin sate şi lucrul cu diverşi muzicanţi bătrâni, audierea unor înregistrări vechi de teren realizate de Constantin Brăiloiu sau Bela Bartok, documentarea din diverse volume de folclor muzical, studiul unor transcripţii de secol al XIX-lea (A. Pann, G. Ucenescu, D. Vulpian, etc.). Formația lucrează în paralel la câteva proiecte diferite de reconstituiri muzicale și a publicat până acum 4 albume muzicale. Ultimul, intitulat “România. 100 de minute” a câștigat premiul Radio România Cultural, secțiunea muzică pe anul 2023.
FireDream este din Mediaș, județul Sibiu și a devenit cunoscută în toată țara datorită spectacolelor impresionante cu foc. Membrii trupei au vârste cuprinse între 16 și 45 de ani și fac parte din grupul Ordinul Paladinii de Terra Medies. FireDream susține show-uri spectaculoase la festivaluri medievale și la alte evenimente speciale, unde impresionează publicul cu jonglerii și efecte pirotehnice.
În intervalul orar 14:00-18:00, Asociația Historia Renascita își va instala tabăra medievală în curtea exterioară a Cetății Neamț, unde vor avea loc activități de tabără: atelier de fierărie, atelier de tir cu arcul istoric, atelier de țesut covorașe, atelier de olărit cu modelaj manual și atelier numismatic – batere de monedă.
Sâmbătă, 12 iulie – “Bătălia de la Valea Albă”
Ziua a doua, sâmbătă, 12 iulie, vine cu una dintre cele mai spectaculoase reconstituiri istorice ale “Bătăliei de la Valea Albă”.
Ziua va debuta de la ora 08:00 cu Sfânta Liturghie în Paraclisul Cetății Neamţ în Paraclisul Voievodal „Sfântul Ierarh Nicolae” al Cetății Neamţ.
Pe Stadionul Cetatea, de la ora 11:00, are loc tradiționalul Târg de meșteșuguri, produse și obiecte tradiționale. În paralel vor avea loc activități medievale interactive, expoziții de arme, concurs de tir cu arcul, prezentare de tehnici de mânuire a armelor, jocuri, ateliere, desen pe lemn, vânătoare de comori, lupte demonstrative, confecționare de podoabe, coronițe și pictură pe față, parada costumelor medievale pentru domnițe și cavaleri, prezentare de bucătărie medievală. Tot în aceeași locație va avea loc o expoziție de produse locale și degustări de bucate alese din Ținutul Zimbrului, leacuri și ierburi tămăduitoare din medicina tradițională.
Cu începere de la ora 18:00, se dă startul întrecerilor medievale și continuarea spectacolului interactiv “Chemarea Cetății – Istorii și Legende” – prezentarea tuturor trupelor și ordinelor cavalerești, reconstituirea episodului istoric “Bătălia de la Valea Albă”.
În curtea exterioară a Cetății Neamț, activitățile de tabără au loc în perioada 10:00-18:00, Asociația Historia Renascita pregătește atelierele de fierărie, tir cu arcul, țesut covorașe, olărit (modelaj). Va fi și atelierul de bătut monede, demonstrații militare istorice cu prezentări de armament, reconstituiri de exerciții și tactici militare medievale.
La acestea se adaugă un atelier de caligrafie și heraldică medievală cu o prezentare a muzeografului Mihai Tudosă de la Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț.
La Târgul de carte de anul acesta participă editurile: Constantin Matasă din Piatra-Neamț, Humanitas București ș.a.
De la ora 12:00 va avea loc vernisajul expoziției temporare – Doamnele Moldovei, responsabil, muzeograful Dumitru-Ionuț Stiglet.
Recital extraordinar “Lupii lui Calancea”
Cel mai așteptat moment al serii va fi recitalul “Lupii lui Calancea” din Amfiteatrul “Ștefan cel Mare”.
Bandul „Lupii lui Calancea” este creația producătorului, compozitorului și chitaristului basarabean Alex Calancea. După absolvirea Conservatorului din Chișinău, Alex Calancea făcea primele turnee, în calitate de basist, prin Europa, Asia, cu un proiect de jazz fusion. A continuat, apoi, cu un proiect pop-rock, având colaborări importante cu producători prestigioși din Los Angeles, printre care Jack Joseph Puig.
Întors din S.U.A. în Republica Moldova, și-a creat propriul band care-i va purta numele și va deveni un proiect de referință a muzicii de calitate de peste Prut. Muzica sa este un tribut adus marilor artiști, prin concertele „Amintire de iubire”, „Alex Calancea și prietenii”. Este producător al filmului documentar „Bucurie de Noroc la Orizont de Plai”.
După această etapă, Alex Calancea s-a inspirat din folclorul autentic din Republica Moldova, urmând colaborări numeroase de succes cu Orchestra „Lăutarii” condusă de Nicolae Botgros, Orchestra Fraților Advahov, precum și cu orchestre simfonice din România.
Primul album de creație proprie îl realizează în 2016, axat pe instrumentul său (chitară bas), album denumit „Basul Capricios”, inspirat din locurile în care a copilărit, melodiile fiind cu influențe funk, folk, clasic și jazz.
În paralel, Alex Calancea creează proiectul pop-rock „RUPT”, muzicianul devenind și producătorul mai multor artiști basarabeni.
La sfârșitul anului 2017 se naște cel mai recent proiect al său, „Alex Calancea și Lupii”, proiect ce aduce în prim-plan motivele, baladele și poveștile haiduciei, aduse pe ritmuri contemporane, fuzionate cu folclor.
Duminică, 13 iulie: Nuntă medievală la Cetate – „Răpirea domniţei”
Ultima zi a manifestărilor dedicate Zilelor Cetății Neamț, ediția 2025, va fi una complexă, cu o mulțime de activități dedicate reconstituirii atmosferei medievale, în intervalul orar 11:00-22:00: activități medievale interactive, expoziții de arme, concurs de tir cu arcul, prezentare tehnici de mânuire a armelor, jocuri, ateliere, desen pe lemn, vânătoare comori, lupte demonstrative, confecționare podoabe, coronițe și pictură pe față, parada costumelor medievale pentru domniţe şi cavaleri, bucătărie medievală, expoziție de produse locale şi degustări de bucate alese din Ținutul Zimbrului, leacuri și ierburi tămăduitoare din medicina tradițională.
În Cetatea Neamț-Curtea Exterioară, în intervalul orar 10:00-18:00, vor fi activități de tabără ale Asociației Historia Renascita: atelier de fierărie, atelier de tir cu arcul istoric, atelier de țesut covorașe, atelier de olărit (modelaj manual), atelier numismatic-batere de monedă, demonstrații militare istorice (prezentări de armament, reconstituiri de exerciții și tactici militare medievale).
Continuă și atelierul de caligrafie şi heraldică medievală, organizat de muzeograful Mihai Tudosă de la Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț și Târgul de carte istorică al Editurii Constantin Malasă, Piatra-Neamt și Humanitas, București.
Cel mai palpitant moment al zilei va avea loc la Cetatea Neamț, în intervalul orar 17:00-19:00, când domnițele și cavalerii sunt invitați la “Nuntă medievală la Cetate”, cu spectacolul „Răpirea domniţei”, punctul culminant al evenimentului.
Recitalul Valentin Uzun&Orchestra Tharmis
În Amfiteatrul „Ștefan cel Mare”, tot duminică, 13 iulie, cu începere de la ora 20:00 va avea loc recitalul Valentin Uzun&Orchestra Tharmis.
Valentin Uzun și Orchestra Tharmis este o formație muzicală din Republica Moldova, înființată în decembrie 2007, la Chișinău, de Valentin Uzun. Formația este cunoscută pentru stilul său variat, care include muzică balcanică, populară, pop, rock, retro și chiar muzică clasică. Orchestra are 16 membri, inclusiv soliști care cântă în mai multe limbi. La început a fost o formație mică, dar care a crescut în timp și a devenit una dintre cele mai apreciate din Moldova, fiind influențată de artiști ca Emir Kusturica și Goran Bregović.
Repertoriul orchestrei include cântece balcanice, folclor românesc și rusesc, cover-uri internaționale, muzică din anii ’80, pop, rock și clasică.
Tharmis a susținut concerte importante la Palatul Național din Chișinău, precum „Primăvara Wine&Play” și „Hora Party”. De asemenea, a lansat două albume: „Urare de bine” (2014) și „Iute Foc” (2016).
Orchestra este îndrăgită nu doar în Republica Moldova, ci și în România, Ucraina, Italia, Rusia și Marea Britanie. Valentin Uzun este solistul și liderul formației, iar Mireya Cozma și Margareta Ciorici sunt solistele vocale.
Ora 22:00 va marca închiderea festivalului Zilele Cetății Neamț, ediția a XXIV -a 2025.
Angela CROITORU