În liniștea satului Văratec, vegheat de Mănăstirea cu același nume, trăiește Ana Neculai, o femeie cu mâini pricepute. Departe de agitație, ea a ales să ducă mai departe o tradiție veche, transformând fructele de pădure în mici bijuterii culinare. Povestea ei este despre pasiune, despre importanța oamenilor care ne îndrumă și despre un gust unic, care merge direct la inimă.
– Doamnă Ana, povestea dumneavoastră începe cu o lecție învățată de la măicuțele de la Văratec. Cum a fost acea perioadă?
Bună ziua! Maicile… erau niște suflete minunate, pline de blândețe și răbdare. Când am ajuns prima dată la ele, mi s-a părut că am intrat într-o altă lume, o lume a liniștii și a armoniei. Atunci am învățat să fac șerbet, dar, sinceră să fiu, mi s-a părut extraordinar de greu. Mă uitam la ele cum muncesc cu atâta migală și mă gândeam că nu o să fiu niciodată în stare să fac așa ceva. Mi s-a părut extraordinar de greu să stai vara lângă foc, să învârți ore în șir în șerbet. Am învățat rețeta, dar mi s-a părut greu să fac asta mereu, așa că m-am lăsat păgubașă, deși îmi plăcea ceea ce făceam, dar așa… din când în când mai încercam. Măicuțele au plecat la cer, să le odihnească Dumnezeu, că mult bine mi-au mai făcut.
– Știu că ați lucrat și în străinătate. Ce v-a determinat să vă întoarceți și să începeți această afacere?
Munca în Italia… nu pot spune că am avut o experiență prea plăcută. Mă simțeam ca un străin printre străini, departe de casă și de tot ceea ce iubeam și sincer, am simțit că sunt slugă la stăpâni. Nu mi-a plăcut sentimentul ăsta. Am plâns și în durerea aia mi-am amintit de maici, de mănăstire și mi-am zis: ”Dacă ele pot să facă munca asta cu atâta drag, de ce nu aș putea și eu, mai ales că îmi place? E mai greu aici decât să stai lângă foc, acasă la tine”. Așa am luat decizia de a mă întoarce acasă și de a începe să fac șerbet și pentru alții.
– Primii pași nu au fost ușori. Cum ați reușit să vă faceți cunoscută?
O, Doamne! Îmi amintesc cu drag de acea perioadă. Aveam un rucsac plin cu borcane de șerbet și mergeam pe jos kilometri întregi până la cetate, să le vând. Era greu, dar nu mă dădeam bătută. Când vedeam bucuria oamenilor când gustau produsele mele, uitam de oboseală și mergeam mai departe. Și când îmi mai spunea câte unul ”Doamnă, e tare bun!”… păi era raiul pentru mine! Așa că, într-o zi, eram la cules fructe în pădure, apoi preparam șerbetul și dulceața, apoi vindeam și tot așa, toată vara și toamna. Până când a venit un moment crucial în viața mea. Am avut norocul să o cunosc pe doamna Geanina Fedeleș, din Târgu Neamț, de la Asociația ”Ținutul Zimbrului”. A gustat din produsele mele și pe urmă m-a prezentat domnului Marcel Lutic. Dânsul m-a înscris în Asociația Meșterilor Populari și așa am început să merg la târguri. Atunci a început totul! Le port amândurora o recunoștință și îi pomenesc mereu în rugăciunile mele. Cine știe, poate dacă nu mă încuraja doamna Fedeleș, acum nu mai stăteam de vorbă, încă mai căram câteva borcane în rucsac.
– Un moment important a fost întâlnirea cu doamna Andreea Esca. Cum a fost acea experiență?
Mergem peste tot în țară la târguri, acum vreo 15 ani eram la Muzeul Țăranului Român, cu Asociația Meșterilor. Doamna Esca a venit la standul meu, am început să tremur de frică… oare ce spune? A gustat din șerbet și mi-a spus: ”Doamnă Ana, aveți niște produse extraordinare! Ar trebui să vă autorizați”. Sfatul ei m-a încurajat foarte mult și m-a determinat să fac pasul următor. M-am întors acasă și m-am interesat ce trebuie să fac ca să mă autorizez. Am mers la DSV, unde mi-au explicat fiecare pas pe care trebuia să îl urmez. A fost un drum lung și anevoios, cu multe documente și analize de făcut, dar cu ajutorul lor și a lui Dumnezeu, am reușit să mă autorizez.
– Ce înseamnă pentru dv. faptul că sunteți producător autorizat?
Păi, înseamnă că pot oferi clienților mei produse sigure și de calitate și ei au mai multă încredere. Înseamnă că munca mea este recunoscută și apreciată. Și înseamnă că pot contribui la promovarea tradițiilor românești. Și, de ceva timp, sunt autorizată ca produs montan, ceea ce înseamnă că produsele mele sunt bio și făcute cu fructe de pădure, culese din pădure. Este o mândrie pentru mine fiecare pas pe care l-am făcut, dar, cum v-am zis, am avut și noroc de niște oameni buni în viața asta.
– Cum reușiți să îmbinați tradiția cu cerințele moderne?
Eu respect cu sfințenie rețetele vechi, dar nu mă feresc să experimentez și să adaug ingrediente noi, care să îmbunătățească gustul produselor mele. De exemplu, am început să fac dulceață de flori de soc la cererea unei cliente. Nu mai auzisem de așa ceva până atunci. Mi-a adus un borcănel să gust și mi-a plăcut foarte mult. Așa că am zis: ”Gata, fac și eu!”. Pentru că un secret al meu este că fac doar ce îmi place și mie. Vă spun sincer, pentru câteva borcane am muncit o zi întreagă trei oameni: eu, soțul și băiatul. Din 5 kg de flori au ieșit câteva borcane, dar sunt o minunăție! Așa învăț și eu de la alții și tare-mi place când îmi iese. Așa am făcut acum câțiva ani și dulceață de ardei iuți, sirop de aronia și cine știe ce mai facem.
– Știm că folosiți doar ingrediente naturale. Cum vă asigurați că aveți mereu materie primă de calitate?
Merg în pădure împreună cu soțul și fiul meu, să culegem fructele. Le spălăm și le pregătim cu grijă. Totul este natural și făcut cu dragoste. Anul acesta e greu, nu prea s-au făcut fructele. Nu avem afine, nu avem caise, cireșe nu mai spun. Cu fructe congelate nu iese aceeași calitate, am încercat, chiar dacă sunt din pădure nu este același gust. Probabil ne vom axa mai mult pe ciuperci, deși unii oameni sunt reticenți: ”Doamnă, dar sunt testate?”. Păi, dacă eu nu am murit, atunci sunt în regulă! Mereu îmi gust produsele, pentru că trebuie să-mi placă mie mai întâi, ca să mă pot prezenta în fața oamenilor.
– Spuneți-ne mai multe despre procesul de fabricație al șerbetului. Care sunt secretele unui șerbet reușit?
Păi, în primul rând, trebuie să ai ingrediente de calitate, v-am spus doar fructe proaspete, din pădure, culese cu grijă. Apoi, trebuie să respecți rețeta, să pui cantitățile potrivite de zahăr și apă. Dar cel mai important este să ai răbdare și să amesteci continuu, la foc mic, până când șerbetul se îngroașă și capătă consistența potrivită. Și vă mai spun un secret: dacă vreți să faceți fitness, nu mai mergeți la sală! Veniți la mine și învârțiți în șerbet două ore în continuu. O să vedeți ce mușchi o să faceți! După ce este gata îl punem în borcanele curate și sterilizate, le capsăm și le punem la răcit.
– Ce rol are familia în această afacere?
Fără familie nu m-aș descurca. Soțul meu mă ajută la cules și la producție, iar fiul meu se ocupă de toate: cules, preparat, vânzare și mai nou, ne învață că trebuie să ne ”promovăm”, este cel care ne încurajează. El este tehnician silvic și asistent generalist, dar preferă să ne ajute și să dezvolte afacerea asta. Într-o zi, mi-a spus: ”Hai, mamă, să ne promovăm!”. Eu l-am întrebat: ”Ce să facem, Florine?”. Iar el mi-a zis: ”Să știe lumea ce produse bune avem!”. Dar cea mai bună promovare este calitatea noastră.
– Unde vă pot găsi clienții produsele?
În târguri din toată țara, dar și aici, la Văratec, deasupra mănăstirii, la poalele pădurii. Avem numărul de telefon pe borcane și vestea bună se duce repede. Lumea ne așteaptă în Mureș, Sinaia, Cluj, Vaslui, Iași, iar dacă lipsim un an primim telefoane: „Dar unde sunteți? Vă așteptam!”. Dacă nu mergem noi, vin ei la noi, de multe ori. Uneori, mergem la târg cu mașina plină deja de comenzi de la clienții care cumpără pentru un an. Terminăm într-o zi sau două toată marfa, pentru că nu avem o mașină așa mare. E o satisfacție mare să știi că ai produse dorite și apreciate.
– Un gând pentru cititorii noștri?
Vă așteptăm cu drag să gustați produsele noastre și să descoperiți gustul serbetului de Văratec. Vă promit că vă veți întoarce după încă câteva borcane.
A consemnat Carmen Elena NASTASĂ
Ana Neculai
Telefon: 0745/827208
Adresă: Văratec, județul Neamț (mai sus de mănăstire, la poalele pădurii)
