Simbolic nunțile înseamnă inițiere, un nou început, dar și ceremonialul care leagă două suflete, două persoane care au ales să-și petreacă restul vieții, la bine și la greu, împreună. Ea presupune, pe lângă ceremonia civilă și cea religioasă în sine, și un eveniment de socializare pe care orice cuplu și-l dorește cât mai grandios, memorabil, ieșit din canoane.
Noul salon Armony Grand Hall din Piatra-Neamț, strada Fermelor nr. 65, situat la ieșirea din oraș într-un cadru natural deosebit, se pliază pe această categorie de evenimente, în primul rând prin arhitectura grandioasă, care te duce cu gândul la lux și opulență, la acele mansion cu accente New Age, construcții de mari dimensiuni care ies în evidență și de la sol și din aer. Cu o frumusețe aparte, care denotă un rafinament și o atenție deosebită până la cele mai mici detalii, salonul poate găzdui nunți, petreceri și evenimente corporate cu o capacitate de la 200 până la 500 de persoane.
Este cel de-al doilea salon Armony, cel dintâi, cu o capacitate de 200 de persoane, ridicat în urmă cu 3 ani, este cel lângă care a fost construit Grand Hall.
Noul salon este destinat evenimentelor cu o capacitate cuprinsă între 200 și 500 de persoane, atât nunți, petreceri de mai mari dimensiuni de tipul revelioanelor, cât și eventuri corporate: conferințe, ședințe, prezentări de proiecte care necesită un spațiu extins.
Pe aceeași stradă, Fermelor, la numărul 75, se află și Pensiunea Domnească care oferă posibilități de cazare și relaxare în condiții moderne cu confort sporit și servicii la cele mai înalte standarde.
Servicii de top pentru cei care apreciază calitatea
Dacă vă numărați printre cei care prețuiesc profesionalismul și calitatea, grandoarea, fastul și somptuozitatea în condiții de siguranță și relaxare, Armony Grand Hall este locul pe care vi-l doriți!
Am pregătit pentru dumneavoastră SERVICII DE TOP:
– experiență în organizarea de evenimente;
– personal cu o înaltă calificare;
– decor deosebit cu aranjamente pentru cele mai sofisticate gusturi și preferințe;
– meniuri proaspete și diversificate atât din cultura culinară tradițional – românească, cât și din zone exotice ale lumii, cu degustare;
– băuturi alcoolice și răcoritoare;
– șampanie la întâmpinarea oaspeților;
– deserturi fine;
– oportunitatea de a vă alege formația, soliștii, muzica dorită, fotograful și videograful;
– orice dorință transformată în realitate;
– stabilim împreună data și bugetul evenimentului, planificăm de comun acord desfășurarea, pe ore, a evenimentului.
Totul ambalat într-o atmosferă de relaxare, romantism și sofisticare, în care dumneavoastră și oaspeții veți trăi momente unice, demne de păstrat în sipetul cu cele mai prețioase amintiri și de a deveni virale pe orice platformă de socializare.
Contact pentru rezervări: Andrei Isachi, telefon: 0747/556.556