Între 7 și 10 august, munții Neamțului au găzduit o inițiativă educativă aparte: „Catharsis – Tabăra de jurnalism pentru copii”. Organizată de Asociația Pro Grințieș, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Neamț, tabăra a reunit elevi din mai multe localități ale județului, oferindu-le ocazia de a descoperi frumusețile zonei și tainele meseriei de jurnalist. Proiectul a continuat tradiția revistei „Catharsis”, publicație cu apariție trimestrială și multiple premii la nivel național, și a revistei lunare „Ecoul munților”, implicându-i pe participanți în activități practice alături de profesioniști din presă, radio și televiziune și din artele vizuale.
Revista „Catharsis” apare trimestrial din 2004, fiind realizată de elevii și profesorii din Grințieș sub coordonarea Asociației Pro Grințieș. Revista a fost distinsă în ultimii ani cu mai multe premii la nivel național – Premiul III în 2023 și Premiul II în 2024 – pentru calitatea materialelor și pentru contribuția la promovarea patrimoniului cultural și natural al zonei.
Tabăra de jurnalism „Catharsis” a fost concepută ca răspuns la nevoia de formare a elevilor și profesorilor din școlile din zona Grințieșului, a văii Bistriței și a văii Bicazului. În multe dintre aceste localități există reviste școlare aflate încă la început de drum, iar ocaziile de instruire sub îndrumarea unor jurnaliști cu experiență sunt rare. Proiectul a reunit jurnaliști din presa scrisă, radio și televiziune, membri ai Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, împreună cu artiști plastici și fotografi, pentru a le oferi participanților instruire practică și exemple din experiența lor profesională.
Obiectivele taberei au vizat instruirea în redactarea de articole, realizarea de interviuri și dezvoltarea abilităților tehnice, cum ar fi utilizarea echipamentelor foto și video și elemente de TIC aplicate în jurnalism. În paralel, activitățile au urmărit familiarizarea participanților cu patrimoniul natural și cultural al regiunii, prin excursii tematice și documentări pe teren, transformate ulterior în materiale jurnalistice.
Desfășurarea taberei
Joi, 7 august
Ziua a început cu participarea live, la Matinalul Radio Iași, a doi elevi din tabără și a organizatorul proiectului, prof. dr. Daniel Dieaconu, alături de realizatorul Vasile Arhire. A urmat o excursie cu vaporul din Portul Bicaz până sub masivul Ceahlău, ocazie pentru participanți de a descoperi frumusețea lacului și de a afla informații despre zonă. După-amiaza, copiii au participat la un atelier de comunicare susținut de Vasile Arhire și Sergiu Ciocoiu, unde au discutat despre modul de transmitere a mesajelor către public și au exersat tehnici specifice prezentării radio și TV. Ziua s-a încheiat cu înregistrări pentru TVR Iași, în care au fost surprinse impresiile și activitățile participanților.
Vineri, 8 august
Dimineața, grupul a pornit spre Cheile Bicazului. În continuare, sub îndrumarea ghizilor, copiii au parcurs unul dintre traseele de via ferrata Astragalus, aflat în Cheile Șugăului-Munticelu, în apropiere de Bicaz-Chei, experimentând pentru prima dată acest tip de escaladă asistată. Activitatea le-a oferit ocazia să înțeleagă cum pot integra experiențele directe în materiale jurnalistice, folosind descrieri bazate pe observație și trăire personală. În a doua parte a zilei, participanții au realizat interviuri cu personalitățile invitate în tabără, punând în practică noțiunile de tehnică jurnalistică învățate la ateliere.
Sâmbătă, 9 august
În programul inițial, ziua de sâmbătă era rezervată unei ascensiuni pe masivul Ceahlău, însă condițiile nefavorabile de acces auto pe traseul planificat au impus schimbarea destinației. În locul urcării, participanții au făcut o drumeție în jurul Lacului Roșu, având ocazia să descopere particularitățile naturale ale zonei. Pe parcursul traseului, copiii au realizat fotografii și au notat observații, pe care le-au folosit ulterior în articolele lor.
După-amiaza a fost dedicată atelierelor tematice. Sub îndrumarea fotografului Florin Iordache, participanții au învățat elemente de compoziție și tehnici de fotografie aplicate în ilustrarea materialelor jurnalistice. Profesorul Eduard Bodea le-a prezentat noțiuni de TIC în jurnalism, explicând cum pot utiliza instrumente digitale pentru redactare, editare și publicare. Caricaturistul Ovidiu Stanciu a coordonat o sesiune de desen artistic și satiric, oferind exemple despre modul în care arta grafică poate completa și îmbogăți conținutul unei publicații. În plus, pe tot parcursul taberei, Ovidiu Stanciu a realizat pentru fiecare participant câte o caricatură personalizată, transformând atelierele de desen într-un prilej de voie bună.
Ziua s-a încheiat cu redactarea de către fiecare elev participant a unui articol despre experiențele trăite în primele zile ale taberei, exercițiu care a consolidat noțiunile dobândite.
Duminică, 10 august
În ultima dimineață a taberei, copiii s-au adunat în jurul artistului Ovidiu Stanciu, căruia au dorit să-i întoarcă gestul făcut pe parcursul taberei. Dacă în zilele precedente fiecare dintre ei primise din partea lui o caricatură personalizată, acum a venit rândul lor să-i facă portrete, punând în practică tehnicile și ideile exersate la atelierul de desen.
După acest schimb creativ, participanții și-au luat rămas-bun de la locul care le-a fost „redacție” timp de trei zile. Pe drumul spre casă, grupul a făcut trei opriri: la schitul Cerebuc, aflat la aproximativ 500 de metri de drumul Axial, într-o zonă liniștită și înconjurată de pădure, la Mănăstirea Durău, cunoscută pentru pictura lui Nicolae Tonitza și pentru apropierea de traseele turistice ale masivului Ceahlău și la Palatul Cnejilor din comuna Ceahlău.
Pe parcursul celor patru zile, elevii au avut ocazia să îmbine experiențele turistice cu activități practice de jurnalism, rezultatul fiind o serie de materiale proprii – articole, interviuri, fotografii și desene – realizate sub îndrumarea formatorilor. Fiecare participant a contribuit cu propriile observații și idei, iar lucrările au reflectat cunoștințele dobândite și creativitatea individuală.
Atelierele și excursiile tematice au demonstrat că jurnalismul școlar poate fi atractiv mai ales atunci când este construit pe experiențe directe. Proiectul a oferit noțiuni tehnice și încrederea necesară pentru ca tinerii să își exprime liber opiniile și să abordeze subiecte de interes pentru comunitățile lor.
Organizatorii își propun ca rezultatele taberei să se materializeze în apariții editoriale – reviste școlare și publicații online – și să devină un punct de plecare pentru inițiative similare în viitor, contribuind la dezvoltarea jurnalismului școlar în zona Neamțului.
Impresiile copiilor confirmă reușita proiectului. Una dintre elevele participante, Maya Bicăjanu, a rezumat experiența astfel: „Tabăra de jurnalism a fost mai mult decât o experiență. A fost o fereastră deschisă spre o lume a curiozității, a poveștilor și a adevărului. În aceste zile petrecute în tabără am descoperit cât de puternic poate fi cuvântul și cât de frumos e să-l folosești cu responsabilitate. Vă mulțumesc pentru șansa de a învăța de la oameni pasionați și de a-mi transforma visul în pași concreți!”
Alexandru ANDRIEȘ