Cupa Campionilor Europeni a fost o competiţie fotbalistică înfiinţată în 1955. Spunem a fost, căci Liga Campionilor de astăzi este cu totul altceva. Nu e fotbal, e industrie. Cum a devenit şi fotbalul în întregul său. Într-adevăr este şi spectacol liga campionilor de astăzi, dar un spectacol de mercenari. Profesionişti adevăraţi, dar mercenari.
Şi în Cupa Campionilor Europeni şi la Champions League, Real Madrid a fost regina (sau regele). Cinci trofee consecutive la începurile competiţiei şi apoi, după două trofee Benfica (lui Eusebio) şi Internazzionale Milano (a lui Herera) şi unul al lui Milan, încă unul. Între laureate aflăm pe Porto, Chelsea, Celtic, Bayern, Hamburg, Manchester United şi City, Juventus, Ajax, PSV, Feyenoord, Aston Villa, Nottingham Forest, Marseille, PSG. Dar şi Steaua Bucureşti şi Steaua Roşie Belgrad. Singurele echipe din est şi pe atunci din blocul comunist. Se mai poate repeta o astfel de ispravă a unei echipe estice? Mai degrabă nu. Şi reformele implementate de UEFA nu sunt în sprijinul celor mici şi vedem, spre exemplu, gâfâielile FCSB-ului condus „mână forte” de Becali. Visul becalian? Accederea în grupe. Dar poate se aliniază astrele, chiar dacă CNA a insistat pe lipsa de consistenţă a… horoscoapelor.
AC Milan câştiga titlul european în 1963 şi apoi în 1969. Şi au fost apoi două titluri ale unui Milan magnific condus de Arrigo Sacchi şi cu o tripletă olandeză… „zburătoare”! Gullit, van Basten, Rijkaard! Şi să-i mai amintim pe Donadoni, Ancelotti, Baresi sau Maldini. O echipă ca Steaua (absolut extraordinară: Hagi, Rotariu, Dumitrescu, Gică Popescu sau Dan Petrescu) lua patru (4) de la Milan în 1989. Iar Real (cu Michel, Butragueno, Sanchis, Hugo Sanchez) luase 5 (cinci) în semifinale! Iată ce spunea Gullit, „Balon de Aur” şi el, pentru „Gazzetta dello Sport”: „Dacă acum e greu să câștigi Champions League, pe vremea mea era și mai dificil. Atunci jucau doar echipele campioane, așa că nu puteai participa în fiecare an. De fapt, denumirea «Champions League» nu mai are prea mult sens atunci când vezi că la această competiție participă chiar și un club clasat pe locul al patrulea. Să câștigi Cupa Campionilor Europeni, în perioada în care am jucat eu, reprezenta o misiune de doi ani: întâi, trebuia să câștigi campionatul în țara ta, apoi, în cel de-al doilea an, să ridici trofeul Cupa Campionilor. Era foarte dificil și, pe deasupra, în primele runde puteai înfrunta orice echipă de top, într-o confruntare cu două meciuri, fără faza grupelor, fără loc de remediere a unei greșeli, nimic”. Ei, despre asta ce ziceţi? Dar despre mondialul cluburilor? Logica selecţiei? Nu am intuit-o. Fotbalul de astăzi trebuie să genereze spectacol, raiting, publicitate. Şi o armată întreagă de profesionişti este în spate. Fotbal romantic? Nici vorbă şi să ne gândim la Jamal Musiala, victimă a încrâncenării. Şi titlurile erau de genul: „Accidentare horror Musiala”, urmat de „PSG a dat lovitura” (accederea în semifinale şi premierea substanţială a FIFA). Cupa Campionilor Europeni sau Champions League?! Ne este dor de cupa veche, cu campioane, cu Steaua câştigătoare, în finală şi semifinală, cu Dinamo în semifinală, Belodedici la amândouă „stelele”. Şi parcă îi dăm dreptate lui Gullit… (D. DIEACONU)
