Casa Națională de Pensii Publice anunță că plata drepturilor bănești cu titlu de pensie pentru luna lui Gustar începe din data de 1 a lunii, pentru cei care au optat pentru încasarea banilor prin mandat poștal. Conform datelor oficiale distribuirea cupoanelor prin intermediul factorilor poștali are loc timp de circa două săptămâni, până la data de 15 august. Salariații Poștei Române fac și plata, iar în cazul în care beneficiarii nu sunt găsiți la domiciliu aceștia pot ridica banii de la oficiile poștale de care aparțin. Pensionarii care au optat să încaseze pensia pe card trebuie să știe că sumele vor ajunge în conturile personale peste aproximativ două săptămâni, pe 12 august.
În cazul seniorilor din străinătate, conturile titularilor vor fi alimentate la data de 20 august, prin Citi Bank. De menționat este faptul că luna aceasta nu vor fi întârzieri la plată pentru că nu este nici o minivacanță cu zile libere legale. Singura sărbătoare din timpul săptămânii, Adormirea Maicii Domnului din 15 august, nu afectează calendarul plăților stabilit și publicat de Casa Națională de Pensii pe Facebook.
FOTO Casa Națională de Pensii Facebook
(G. S.)