Creșa din cartierul Văleni, cea de-a doua unitate din Piatra-Neamț realizată prin programul guvernamental „Sfânta Ana”, cu fonduri din PNRR, după creșa de lângă Sala Polivalentă, deschisă la începutul anului, a fost inaugurată oficial pe 1 iulie. Deși este vorba de o creșă de capacitate mică (40 de locuri), obiectivul vine ca o necesitate pentru familiile tinere care locuiesc în acest cartier lipsit de astfel de facilități educaționale.
Odată cu deschiderea acestei creșe, municipiul Piatra-Neamț ajunge la un total de 350 de locuri disponibile pentru copiii cu vârsta antepreșcolară, un pas important pentru susținerea familiilor tinere și pentru modernizarea serviciilor publice.
Adrian Niță, primar Piatra-Neamț: „Este a opta creșă funcțională din municipiul Piatra-Neamț și a doua construită cu sprijin guvernamental prin acest program. Cu o capacitate de 40 de locuri, noua unitate va contribui direct la creșterea accesului la servicii de educație timpurie în condiții moderne și sigure. Proiectul este un exemplu de responsabilitate administrativă și de colaborare eficientă între autoritățile locale și centrale”.
Creșa din Văleni are o capacitate de 40 locuri, cu maxim 4 grupe de copii cărora li se oferă condiții de educație antepreșcolară la standarde moderne, organizate în următoarele spații:
– 4 dormitoare;
– 2 camere de joacă, prevăzute cu vestiar filtru și grupuri sanitare/grup sanitar persoane cu dizabilități;
– zona de primire;
– cabinet medical cu izolator;
– zona adminstrativă;
– nucleul tehnico-gospodăresc.
În plus, construcția este configurată pentru accesul și utilizarea acesteia și de către persoanele cu dizabiltăți (rampă acces, grupuri sanitare, coridoare, etc.), iar terenul din jur este amenajat cu spații verzi și locuri de joacă.
Ca și creșa de lângă Sala Polivalentă, clădirea din cartierul Văleni este de tipul nZEB (near-Zero Energy Building), dotată cu panouri solare și fotovoltaice, asigurând astfel necesarul de energie și apă caldă din surse regenerabile, iar construcția este anvelopată termic, cu uși și geamuri izolante și dotată cu pompe de căldură.
„Îl felicit pe domnul primar și echipa dânsului pentru că a reușit și cu cealaltă creșă, foarte rapid, să intre în funcțiune, să aibă autorizație. E important că Piatra-Neamț are, de astăzi, două creșe și aceasta a doua cu speranța ca în septembrie, odată cu noul an școlar, va putea intra în funcțiune, iar părinții, bunicii și copiii se vor bucura de aceste condiții create de acest program guvernamental”, declara, Cseke Attila, Ministrul Dezvoltării, pe 1 iulie, la inaugurarea oficială a creșei de la Văleni.
Contractul de finanțare pentru Creșa din Văleni a fost semnat în septembrie 2022, odată cu documentele pentru creșa de lângă Polivalentă. Lucrările au demarat în toamna anului 2023, iar valoarea proiectului derulat prin Compania Națională de Investiții a fost de 11,8 milioane lei.
Adrian Niță, primar Piatra-Neamț: „Ambele creșe, și cea de la Polivalentă, și cea din Văleni, sunt un pas înainte în construirea unui oraș care sprijină familia, oferă soluții moderne și pune educația și bunăstarea copiilor pe primul loc!”
Creșa Precista
Tot din această toamnă, și Creșa Precista își va deschide porțile pentru 39 de copii (22 în grupă mare și 17 în grupă mijlocie), după recepția lucrărilor din proiectul ce a vizat reabilitarea, modernizarea și dotarea acestei unități. Valoarea totală a proiectului a fost de 2 milioane de lei, din care 1,75 milioane de lei a reprezentat valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR, iar 268.181 lei a fost valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național.
Încheierea lucrărilor pune punct unei perioade lungi în care a fost nevoie inclusiv de schimbarea unor detalii din proiect motivate de o serie de modificări legislative ce au apărute pe parcursul derulării proiectului.
Adrian Niță: „Odată cu finalizarea lucrărilor, familiile din Precista care, temporar, și-au dus copiii la Creșa Centru, pot să-și îndrepte micuții la unitatea modernizată”. (ADV)