Un proiect deosebit de important a ajuns astăzi, 8 august pe masa Guvernului. Este vorba despre un proiect de lege care ar aduce o schimbare importantă la pilonul II de pensii.
Conform proiectului, pe care îl puteți citi integral aici, persoanele nu vor mai avea posibilitatea de a retrage integral suma pe care o au de primit din pilonul II de pensii după obținerea deciziei de pensionare, așa cum este situația în prezent. Vor putea retrage maxim 25% din suma totală, restul urmând să primească o sumă lunară, existând două posibilități:
a) Pensii de tip retragere programată
Conform art. 60 din proiectul de lege, „pensia de tip retragere programată reprezintă valoarea plătită luna membrului până la rambursarea integrală a activului deținut de acesta în fondul de plată”.
Persoana va primi o sumă de bani lunar egală cu cel puțin valoarea indemnizației sociale pentru pensionari, care în anul 2024 era de 1.281 de lei. Suma primită poate depăși această valoare în „cazul în care valoarea activului personal utilizat pentru încheierea contractului de plată, în corelație cu valoarea pensiei lunare menționată la alin. (4), determină o perioadă de plată mai mare de 10 ani”.
Durata totală a plăților nu poate depăși 10 ani.
„În cazul în care decesul membrului survine înainte de rambursarea integrală a activului personal, valoarea neîncasată a acestuia se plătește moștenitorilor membrului, sub formă de plată unică”, precizează același articol, la alin. (2).
b) Pensia viageră
Persoana va încasa o pensie lunară pe întreaga durată a vieții tale. Valoarea pensiei va fi calculată prin metode actuariale, bazate pe activul tău personal, după cum se precizează în art. 65 din proiectul de lege.
Moștenitorii membrului/beneficiarului/supraviețuitorului au dreptul de a primi doar sumele neîncasate de către acesta, reprezentând pensia aferentă lunii în care a avut loc decesul și/sau, după caz, drepturi restante de pensie, cuvenite și neîncasate până la data decesului.
Excepția de la regulă
Persoanele care în conul de pensie pilon II mai puțin bani decât „de 12 ori valoarea indemnizației sociale pentru pensionarii din sistemul public (echivalentul a 15.372 de lei la valoarea indemnizației din anul 2024), vor putea retrage suma totală.
Peste 8,3 milioane de români au pensii în pilonul II, pensii private obligatorii.
M.N.