

Principalele nemulțumiri ale magistraților țin de reducerea pensiilor de care ar urma să beneficieze precum și de creșterea vârstei de pensionare. Ei susțin, de asemenea, că a existat o campanie mediatică menită să creeze o imagine negativă pentru cei care lucrează în magistratură.
Mesajul cel mai dur a venit din partea președinților Curților de Apel din România. Ei condamnă „atacurile repetate, nefondate, injurioase și distructive purtate în mod susținut la adresa judecătorilor, cu scopul vădit de a afecta forța puterii judecătorești în raporturile sale cu celelalte două puteri, în special cu cea executivă, sub pretextul „reformei” pensiilor de serviciu, efectul fiind decredibilizarea puterii judecătorești, cu consecințe directe asupra dreptului la o justiție echitabilă a cetățenilor”. Semnatarii susțin că obiectivul „campaniei” din ultima perioadă nu ar fi reforma sistemului sau scăderea cheltuielilor bugetare ci „timorarea judecătorilor și distrugerea încrederii cetățenilor în actul de justiție”.
comunicat al presedintilor curtilor de apel 05.08.2025 (1)Mesajul transmis de președinții de Tribunale, semnat inclusiv de președintele Tribunalului Neamț, acuză că există o „campania intensă împotriva magistraților sub pretextul unei noi „reforme” care poate afecta chiar statul de drept”.
Mesajul președinților de Judecătorii, semnat și de președintele Judecătoriei Piatra Neamț, acuză că „poziţiile exprimate în ultima perioadă de mass media, mediul politic, chiar şi de funcţionari ai statului prin care se denaturează adevărul sau se prezintă într-o manieră tendenţioasă informaţii legate de sistemul de justiţie, scoase din context, pun în pericol nu doar locul pe care una dintre cele trei puteri în stat – puterea judecătorescă – îl are în statul de drept, cel puţin în percepţia publică, dar şi viitorul sistemului de justiţie în ansamblu”. Ei atrag atenția că măsurile propuse și acuzațiile aduse celor din sistem vor face ca profesia de magistrat să nu mai fie dezirabilă.
Comunicatele au fost postate pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii.
M.N.







Un comentariu
Cand dai pomeni, e greu sa le mai iei inapoi ! Toti cetatenii Romaniei trebuie sa aiba aceleasi drepturi !! Pensia se plateste functie de contributivitate stimati magistrati! Aveti salariile cele mai mari deci si pensiile vor fi cele mai mari functie de cat ati contribuit. A fi magistrat nu inseamna a fi Dumnezeu ! Este o meserie ca oricare alta pt care esti platit corespunzator. Varsta de pensionarte 65 de ani sau te pensionezi anticipat. Pensiile speciale trebuie sa dispara !!