Șoferii care vin să-și facă cumpărăturile la Piața Centrală Sfântul Gheorghe din Piatra-Neamț, marți, 5 august, până în jurul prânzului trebuie să știe că vor fi mai puține locuri de parcare disponibile. Asta deoarece parcarea din zona străzii Baltagului, de lângă corpul principal al clădirii pieței este închisă publicului astăzi, deoarece se trasează cele 60 de parcări cu plată. Polițiști locali aflați la intrarea în această parcare nu permit accesul autoturismelor în perioada acestor lucrări.
În mod normal, potrivit directorului SC Parking SA, Constantin Roman, prezent la fața locului pentru a coordona efectuarea marcajelor noi, aceste lucrări ar trebui să fie finalizate în cursul dimineții pe parcursul câtorva ore.
După finalizarea acestor lucrări, parcările respective vor fi utilizate după următorul program: de la ora 8:30 la ora 17:00 – parcările vor fi disponibile pentru clienți, în regim de plată cu ora, iar de la ora 17:00, la ora 8:30, a doua zi – vor fi utilizate de mașinile cu marfă care aprovizionează comercianții și producătorii din piață.
Vom reveni cu detalii pe măsură ce acestea vor fi disponibile.
Angela Croitoru