Oamenii locului din satul de reședință Costișa, alături de gospodarii din Dornești, Frunzeni și Mănoaia s-au adunat duminică, 17 august, la o nouă ediție, cea de-a III-a, a “Serii de vară la conac” – Ziua comunei Costișa. Chiar dacă programul artistic nu a fost la fel de spectaculos ca în anii din urmă, sătenii s-au bucurat, au ciocnit un pahar de vin la umbră, au povestit, au făcut planuri, au râs și s-au bucurat de roadele muncii lor și ale administrației locale. Iar primarul Dorel Dumitru Berbecariu, alături de viceprimarul Gheorghe Vieriu și de echipa din primărie chiar au muncit în acești ani, iar rezultatele se văd la tot pasul.
Dimineața a fost dedicată excelenței și recunoștinței adresate seniorilor satului care-și sărbătoresc în acest an nunta de aur. Pe scena Căminului Cultural, alături de primar, au pășit 11 elevi cu rezultate deosebite în anul școlar precedent și nouă cupluri care conviețuiesc, la bine și la greu, de 50 de ani. Cu toții au primit diplome, flori, o mică atenție financiară din partea Primăriei și Consiliului Local al comunei Costișa și au fost aplaudați la scenă deschisă. Elevii premianți au mai primit, în timpul anului școlar și excursii, au fost premiați și la finalul anului școlar, și acum, de Ziua comunei au fost din nou premiați și încurajați pentru rezultatele deosebite. În curtea conacului Cantacuzino-Pașcanu, lângă cele două lacuri, în mijlocul peisajului de smarald, oamenii s-au adunat la socializare, într-o atmosferă animată de talentele locale, interpreți de muzică populară, Retro DJ /Mc Percuționist, încă de la ora 16:00, iar, la căderea întunericului, s-au bucurat de un spectacol de lumini și muzică.
– Cum este “Seara de vară la conac” pentru primarul Dorel Berbecariu?
Nu așa cum ne-am fi dorit, trebuie să o spunem. Am fost și noi pe punctul de a renunța total. Dar, dacă am reușit să readucem la viață această locație și ne-am propus încă de la primul eveniment că, anual, vom face acest lucru și vom încerca să promovăm acest loc, am ales și anul acesta să facem tot posibilul și să facem și această petrecere. Noi sperăm să fie lumea mulțumită, să înțeleagă că acestea sunt constrângerile financiare anul acesta și că este mai mult o întâlnire între prieteni, între rude venite de departe, pentru socializare, se mai discută, se mai deapănă amintiri.
Uniți la bine și la greu!
– Aveți tineri veniți din străinătate care își construiesc case?
Sunt destui tineri care își construiesc case. Noi ne straduim să le punem la dispoziție utilitățile, îi ajutăm pe partea de documentație, de autorizare. Am reușit sa finalizăm proiectul de extindere a rețelei de apă în zona unde erau probleme cauzate de secetă. N-am reușit să-l achităm în totalitate către constructor, pentru că nu am avut suficiente fonduri, dar lucrările au fost recepționate, oamenii deja beneficiază de acest proiect implementat. Și proiectul de canalizare finanțat prin programul de investiții Anghel Saligny se apropie de finalizare. O să rezolvăm și problema banilor, o să achităm și facturile care mai sunt. Bugetul de anul acesta nu a fost cum ne-am fi așteptat noi, cum am estimat la începutul anului, când credeam că va fi cel puțin la fel ca anul trecut. Dar, pe parcursul anului ne-am lovit de realitate și estimările nu au mai fost cele corecte și suntem deficitari, din punctul acesta de vedere. Nu, doar noi, toate localitățile din Neamț și majoritatea din țară.
– Ați mai rămas cu ceva excedent din 2024?
Nu, nu am avut mare lucru pus deoparte. Având mai multe proiecte anul trecut, am intrat cu buzunarele goale în noul an și ne bazam pe repartizările de la bugetul statului. Ceea ce nu prea s-a mai întâmplat și suntem într-o situație delicată, ca majoritatea localităților din România. Căutăm soluții de a acoperi toate aceste cheltuieli și de funcționare și pentru investiții.
– Ce soluții aveți în acest moment?
Nu prea multe. Încercăm contractarea unui credit pentru a putea susține proiectele pe care le avem în derulare și proiectele la care avem deja solicitări de finanțare depuse, proiectele noi pentru perioada următoare, pe care dorim să le implementăm, să le asigurăm cofinanțarea.
– Ce proiecte aveți depuse anul acesta?
Am depus proiecte pe ADR Nord-Est, pentru construirea unei grădinițe noi și eficientizarea termică – reabilitarea Școlii Gimnaziale Costișa. Am primit notificările pentru evaluarea celor două proiecte și am obținut un punctaj foarte bun. Așteptăm semnarea contractelor de finanțare, dar și aici trebuie să asigurăm partea de cofinanțare, pe care nu ne-o permitem din bugetul local. Căutăm variante pentru a acoperi aceste cheltuieli de cofinanțare, mai avem și celelalte proiecte, pe care avem deja contractele de finanțare semnate. Și mai intenționăm să mai depunem proiecte noi pentru a extinde rețeaua de apă, de la cei 21 de km câți avem în prezent și în zonele unde încă nu avem. Mai avem de executat și canalizarea în satele Dornești și Frunzeni, alți 8,5 km. Cam aici ne aflăm, este un an destul de dificil.
– Pe investiția cu gazul metan, care mai este situația?
Investiția la rețeaua de gaz este în desfășurare. Aici nu avem costuri pentru noi, cum știți, am concesionat serviciul către operator. Operatorul face investiția și o recuperează în timp de la viitorii beneficiari. Și în perioada aceasta sunt lucrări în localitate și la rețeaua de gaz. Și SRMP-ul (stația de reglare – nr) făcută de Transgaz este finalizată, recepționată. S-a obținut și licența pentru localitatea Costișa, adică pentru operatorul care o să distribuie gazele naturale.
– Înseamnă că operatorul a început și cu extinderea?
Da, se continuă lucrările cu extinderea rețelelor de gaz în toate zonele și străzile localității.
Mesaje de liniște, sănătate și încredere reciprocă
– Un mesaj pentru cetățenii comunei?
Sănătate, să aibă încredere că noi vom fi întotdeauna alături de ei, vom fi aici pentru a-i ajuta și pentru a ne face treaba. Până la urmă, cu ajutorul lor am ajuns în funcțiile de conducere și dorim să ne facem treaba într-un mod profesionist, chiar dacă uneori mai apar și anumite deficiențe. Orice problemă are o rezolvare.
Eu simt că beneficiem de aprecierea marii majorități a locuitorilor din Costișa și de aceea vreau să le mulțumesc și să îi asigur că o să le fim în continuare alături. Eu singur nu pot să fac tot ce se așteaptă, am alături echipa cu care lucrăm și facem toate lucrurile vizibile pentru locuitori. La rândul lor, locuitorii sunt alături de noi și ne motivează să continuăm și să ne facem treaba într-un mod profesionist. Le transmit salutări, să petreacă frumos și să aibă parte de liniște în continuare.
Viceprimarul Gheorghe Vieriu, aflat la plimbare prin curtea conacului Cantacuzino-Pașcanu a vorbit despre relația cu primarul Berbecariu și despre dorința de a continua proiectele începute: “Pretențiile oamenilor poate sunt și mai ridicate acum. Dar, atâta timp cât cetățenii sunt mulțumiți de tot ceea ce putem noi să realizăm, asta ne-ncântă cel mai mult. Colegul meu, domnul primar Berbecariu este un om competent, cu calități, de la care am avut multe de învățat, el fiind și viceprimar înaintea mea, experiența își spune cuvântul. Este de admirat cât de dedicat este oamenilor din comună, îmi amintesc un moment destul de recent, cel în care a fost atribuită stația pentru gazul metan. L-am văzut cum și-a făcut cruce, la modul cel mai serios. Am văzut cât de implicat este în tot ceea ce face și cum insuflă tuturor acest lucru: implicarea, să pui puțin suflet în ceea ce faci! Oamenilor le transmit multe bucurii, sănătate, să fie aproape de noi, să ne susțină, să fie îngăduitori cu noi! Și pentru orice au nevoie, așa cum am mai spus, și ușa domnului primar și a mea este deschisă, spre colaborare cu cetățeanul, că asta este cel mai important. Să fim cu toții mulțumiți și cetățenii să aibă parte de servicii de calitate din partea noastră și de susținere. La mulți ani! Și să dea Dumnezeu multă sănătate și numai bine tuturor!”.
Angela CROITORU