Duminică, 17 august, comuna Piatra-Șoimului și-a sărbătorit, pentru cel de-al 18-lea an consecutiv ziua, adunând laolaltă fii satului care lucrează peste hotare, familiile rămase în comună, reprezentanți ai Consiliului Local Piatra-Șoimului, preoți, cadre didactice, elevi, întreaga suflare a comunei. După un Te Deum oficiat de preoții parohi ai parohiilor din comună, primarul Neculai Nicorescu, unul dintre cei mai longevivi primari nemțeni, aflat la cel de-al șaptelea mandat s-a adresat comunității.
Mesajul primarului Neculai Nicorescu
“Așa cum suntem convinși că v-ați obișnuit deja, la mijlocul lunii august a fiecărui an, atunci când toate capătă gust, ne întâlnim din nou cu dumneavoastră într-o atmosferă de sărbătoare, pentru a da împreună glas bucuriei de a dăinui pe aceste meleaguri. Și când spun aceasta, ne gândim mai întâi la contextul internațional marcat de război în vecinătatea granițelor țării, apoi la contextul economic și politic național, condiții în care, spun unele voci, ar trebui să ne bucurăm mai puțin, mai cu austeritate.
Este însă vară, o vară frumoasă, poate prea fierbinte, dar în care Dumnezeu ne-a dăruit ploaie liniștită și recolte pe măsură, după cum arată câmpurile. Așa că am hotărât să ne întâlnim din nou, acum și aici, cu dumneavoastră, pentru a vă asigura că, și în acest an, suntem preocupați de destinul comunității locale. Astfel, în calitate de conducător al administrației publice locale, aflat la al șaptelea mandat – prin voința dumneavoastră, vă aduc tuturor salutul nostru de bun găsit, de bun venit acasă și vă asigur că facem, și urmează să facem, tot ce depinde de noi pentru mai binele acestei comunități.
Ne preocupă viitorul copiilor dumneavoastră, motiv pentru care modernizăm unitățile de învățământ, terenurile de sport și de joacă, spațiile verzi și, mai ales, infrastructura rutieră. Asigurăm logistica semnalizării pe drumurile comunale și sprijinim totodată unitățile de cult, concomitent cu mișcarea cultural-artistică, în scopul păstrării tradițiilor locale și a valorilor noastre culturale. Este adevărat că există și neîmpliniri, că sunt persoane care se simt nedreptățite sau neajutorate, dar nu suntem decidenți exclusivi pentru toate aceste aspecte, motiv pentru care căutăm mereu soluții. Nu le-am găsit încă pe toate, pentru apă curentă, rețea de canalizare, gaze naturale, gestionarea câinilor fără stăpân, cadastru sistematic sau transport în comun.
Trebuie să știți însă că, pentru toate acestea, am decis, împreună cu Consiliul Local, să ne afiliem la organisme județene, așa cum sunt Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitare, care au mai multă putere și experiență colectivă.
Cei care ne critică, chiar și împotriva acestor realități, sunt doar răuvoitori, iar noi le recomandăm mai multă documentare și bună-credință.
Acum, vă invit să vă bucurați alături de cei dragi, de această zi deosebită, când artiști îndrăgiți ai sufletelor noastre au venit să ne fie aproape, să ne cânte și să ne încânte, așa cum au făcut și în anii anteriori, cu multă pricepere și talent.
În numele Consiliului Local și al colegilor din aparatul administrativ de specialitate, vă doresc sănătate, bucurie și petrecere frumoasă! Declar oficial deschisă manifestarea cultural-artistică Ziua Comunei Piatra Șoimului, ediția a XVIII-a, 17 august 2025!”, a transmis de pe scena manifestărilor dedicate Zilei comunei Piatra-Șoimului, primarul Neculai Nicorescu.
Scurt interviu cu primarul comunei despre proiecte
– Ce vă propuneți să faceți anul acesta?
Ne-am propune multe, dar știți, este austeritate în toată lumea și în România. Noi avem proiecte, unul dintre cele mai mari pe Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, pentru care avem finanțare semnată de anul trecut, la București, pentru reabilitarea unui pod și asfaltare pe un tronson de drum, la Negulești, unde rămâneau familiile izolate, când venea apa mare. Săptămâna viitoare vom începe lucrările, indiferent ce se întâmplă. Avem banii pentru partea noastră de cofinanțare și sperăm să-l ducem la capăt. Tot la Negulești, Consiliul Județean lucrează la un drum de un kilometru și ceva, care intră în reabilitare totală. Așteptăm să intre și masterplanul ApaServ-ului pentru apă și canal, pentru că suntem prinși acolo, pe fostul POIM și nu mai putem accesa altfel de finanțări.
– Ce proiecte aveți finalizate de curând?
Am terminat un proiect, pentru un teren de sport, cu nocturnă, cu gazon sintetic. Săptămâna viitoare chiar îl recepționăm, sperăm noi. Este cu finanțare pe Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), am avut vizita de control de la AFIR și acum am ajuns aproape de recepție. Noi avem termen până în septembrie, pe acest contract, dar spre sfârșitul lunii se termină. Ne-am dorit să fie pentru copii, când intră pe 8 septembrie la școală, să -l aibă la începutul anului școlar. Sunt multe altele, dar dintotdeauna am fost un om care mai degrabă tace și face, decât să se laude și să nu facă.
– Am văzut că, în ședința extraordinară din iulie, ați prins mai multe proiecte pentru finanțare.
Avem două școli prinse din nou la modernizare. Am terminat partea de clădire de anul trecut – dar, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) am prins tot ce înseamnă mobilier, aparatură. Iar, acum, Școlile Poieni și Luminiș sunt prinse în programul de reabilitare totală. Va fi o reabilitare completă, ca la școala de la Roznov.
– Și termenul de execuție care va fi?
Cred că aproape doi ani va dura, pentru că se construiește și ceva în plus lângă acea școală. Se reabilitează total, din capăt în capăt și se extinde un corp de clădire. E mult de lucru.
– Sunteți unul dintre cei mai vechi primari din Neamț. În atâția ani de mandat, ați mai trecut printr-o perioadă așa grea?
Cred că da, pe timpul domnului președinte Băsescu, când s-au făcut rectificările negative, pe vremea premierului Emil Boc.
– Deci nu vă sperie nimic?
Nu, nu mă sperie nimic. La vechimea și experiența pe care o am, știu că totul este posibil. Și nu sunt probleme numai la noi, în România – sunt probleme naționale și internaționale.
– Ce vă mai doriți dumneavoastră ca primar?
Multe îmi doresc, multe… Dar trebuie să mulțumim Celui de Sus pentru ce avem. Dar, acum, suntem la Ziua Comunei, ediția a XVIII-a, am ajuns la majorat cu această tradiție. Am instituit această sărbătoare prin hotărâre de Consiliu și am găsit o dată potrivită: prima zi după postul Sfintei Marii. Avem foarte mulți oameni plecați în străinătate, în Italia, mai ales, și acum e perioada în care revin acasă. Vin la nunți, se întâlnesc, socializează. Chiar dacă unii dintre consilierii locali mă critică, chiar propunând desființarea acestei zile a comunei, majoritatea au spus „nu”, la această propunere, pentru că e făcută tot pentru popor, tot pentru comunitate. Oamenii trebuie să se întâlnească, obligatoriu, măcar la astfel de zile, să socializeze. La noi în comuna Piatra-Șoimului, numai ieri (sâmbătă, 16 august -n.r.) au fost patru oficieri de cununii civile. Lumea se mișcă, trăiește în continuare, oamenii întemeiază familii, indiferent cât de grele sunt vremurile! Noi trăim cu speranța și cu optimismul. Căci dacă n-am trăi așa, ne-am îmbolnăvi degeaba.
Modernizarea unităților de învățământ continuă
La ultima rectificare bugetară, din luna iulie a acestui an, au fost alocați 300.000 lei, sumă provenită din repartizările Consiliului Județean Neamț.
Aceștia au fost distribuiți astfel:
– 241.000 lei pentru învățământ, la categoria cheltuieli de capital – destinați proiectului de eficientizare energetică și modernizare a școlilor;
– 59.000 lei prin capitolul cultură, recreere și religie al bugetului local vor fi cheltuieli de capital aferente proiectului de construire teren de sport, loc de joacă, împrejmuire și amenajări exterioare la Școala Gimnazială nr. 1 Piatra-Șoimului.
În aceeași ședință s-a discutat despre dotarea Grădinițelor nr. 1 și nr. 2 din comună. În cadrul discuțiilor din comisia bugetară a fost adusă în atenție necesitatea dotării celor două grădinițe cu: mobilier individual nou (scaune, măsuțe, dulapuri), precum și amenajarea unor spații de joacă exterioare pentru copiii preșcolari.
Reprezentanții administrației au transmis consilierilor locali că, în această etapă, fondurile disponibile au fost alocate proiectelor aflate deja în derulare, dar au oferit asigurări că aceste dotări vor fi incluse în următoarea elaborare a bugetului local.
Cele două grădinițe sunt singurele care nu au beneficiat până acum de dotări, funcționând cu mobilier foarte vechi de peste 20 de ani.
Stadiul proiectelor de infrastructură
Echipa de proiecte din cadrul Primăriei Piatra-Șoimului lucrează la documentațiile tehnico-economice pentru modernizarea străzii Bisericii cu prioritate, a drumului Zoițeni-Poieni și pentru îndiguirea albiei râului, pe porțiunea dintre Școala Poieni și zona numită Pod la Oniga.
Se lucrează la documentația necesară astfel încât, la următoarea ședință de consiliu local, în cel mai scurt timp să fie toate datele necesare privind bugetarea lucrărilor, să fie aprobate, astfel încât să se poată demara efectiv investițiile.
Pentru Strada Stațiunii Negulești și Podul de la Negulești, urmează să înceapă lucrările până la finele lunii august, în funcție de finalizarea documentației tehnice.
Comuna Piatra-Șoimului este prinsă în proiectul regional de alimentare cu apă și canalizare al Apa Serv, la care compania județeană de apă a comunicat că lucrările ar putea începe în aproximativ o lună.
Angela CROITORU