Ioan Cănărău, polițistul pentru care IPJ Neamț va intra în istorie prin faptul că l-a reangajat și demis în aceeași zi (amănunte aici ) nu a reușit încă să-l contacteze pe șeful instituției, comisarul șef de poliție Gabriel Coman. Cum nu poate da de acesta pentru a obține amănunte referitoare la situația în care se află, Ioan Cănărău a intrat în greva foamei. Acțiunea de protest are loc în fața sediului IPJ Neamț, unde fostul polițist se află din data de 4 septembrie. În noaptea de 4/5 septembrie Ioan Cănărău s-a odihnit în sala de așteptare de la intrarea în sediul IPJ Neamț. Dimineață și-a reluat protestul pe treptele instituției, iar la un moment dat pe lângă el a trecut fără a avea niciun fel de reacție adjunctul IPJ Neamț, Marius Ciprian Barboșanu.
Reamintim că Ioan Cănărău, liderul Sindicatului Europol Neamț, a fost demis din poliție în luna martie, la fel ca și liderul Sindicatului Polițiștilor din România „Diamantul”, comisarul șef de poliție Vitalie Josanu. Ambii au contestat actele administrative, dar cum nu au găsit înțelegere, au apelat la justiție. Cănărău a avut prima victorie în instanță pe 2 septembrie, când Curtea de Apel Galați a dispus, prin sentință definitivă, suspendarea efectelor ordinului de demitere și reîncadrarea până la judecarea cauzei care are ca obiect anularea ordinului cu pricina (amănunte aici h). Decizia instanței nu a fost pusă în aplicare pe 3 septembrie, dar a doua zi IPJ Neamț i-a remis lui Cănărău două decizii, cea de reîncadrare, precum și una de demitere, în urma unei acțiuni disciplinare nepublică.
(G. S.)