Dispariția din rețeaua școlară a județului Neamț a Liceului Forestier din Piatra Neamț, unitate școlară cu tradiție de aproape 100 de ani, pare să nu fi deranjat pe nimeni. Autoritățile locale au luat-o ca un dat. Consiliul Local Piatra Neamț a votat în regim de urgență hotărârea, cum că este de acord cu decizia Inspectoratului Școlar și gata, s-a pus punct unei tradiții de peste 100 de ani într-un județ care, an de an, ocupă locul doi în țară la nivelul Direcțiilor Silvice, cu o nevoie constantă de personal specializat. Profesorii, elevii și părinții au fost puși în fața faptului împlinit și s-au trezit că fac parte din altă unitate școlară, Colegiul Tehnic de Transporturi, care are cu totul alte specializări, singurul lucru care le unește fiind denumirea de Colegiu Tehnic. Ca tocana de legume educațională să fie completă a fost adăugată și Școala Postliceală Sanitară, semn că niște birocrați nu au ținut cont decât de niște numere de elevi, le-au adunat și au decis, se unește auto cu forestier și se adaugă și ceva sanitari. Rezultatul este o struțo-cămilă care are șanse mici să ajungă la o armonizare. După șocul anunțului, toți cei legați de Forestier au început să se organizeze, fără director, acesta a fost pus adjunct la noua structură și probabil va fi mulțumit să părăsească sistemul la pensie fără probleme, în liniște. Așa a apărut un protest, îl puteți citi integral în interiorul articolului, unde pun la îndoială modalitatea în care s-a făcut comasarea și argumentele acesteia.
Câteva lucruri neclare în toată această brambureală
În primul rând modul în care a fost făcută comasarea, fără o dezbatere publică? (Este vorba despre una dintre școlile de mare tradiție din Neamț, apărută pe vremea când mașinile erau foarte rare în județ) cu argumente clare, transparentă. Totul pare să sugereze o înțelegere între câteva personaje prea puțin interesate de urmări și mai mult dornice să execute ordine cu ochelari de cal pe cap.
Cronologic, au fost două întâlniri cu directorii organizate de inspectorat, una pe 24 iulie și una pe 1 august. În prima s-a atins problema școlilor care se vor uni prin decizie a Inspectoratului și s-a spus că trebuie întâlniri între cele două școli să se discute probleme precum catedrele, programul, etc. S-a subliniat că ”trebuie să fie găsite soluții cu răbdare”. În cea de-a doua s-a vorbit despre procedurile de comasare și despre faptul că la liceele tehnologice ar putea fi probleme, dar nu s-au făcut referiri concrete la cazul Forestier. În 28 august, inspectorul școlar general Ionuț-Liviu Ciocoiu anunța comasarea celor 3 unități școlare, punând accent pe numărul mic de elevi de la Forestier în comparație cu cel de la Auto. Acesta a fost argumentul cel mai important. Nu s-a vorbit despre performanțe, tradiție, despre nevoile zonei de forță de muncă coroborate cu planul de dezvoltare al județului, nu, a fost o decizie birocratică, așa cum a fost și decizia Guvernului. Numai că cei de la Guvern au dat mână liberă Inspectoratelor și dacă se unea Forestierul cu Sanitara, cei de la Auto puteau rămâne de sine stătători. Primii aveau lejer peste 500 iar ceilalți erau aproape de 500. Cu tot cu cei care sunt trecuți în cataloage dar ajung rar, spre deloc, la școală. Argumentul generalului, că tendința este de scădere la Forestier, are și nu are acoperire, din moment ce criteriile cerute erau îndeplinite și puteai să mai mergi un an fără cheltuieli suplimentare. Nu mai amintim aici că un pic de insistență la minister putea rezolva problema fie și numai pentru a lăsa liceul să-l omori după centenar, nu înainte cu un an!
Să amintim că în România permisivă liceele etnicilor maghiari și germani, la ultimele cu mai mulți elevi români, pot funcționa fără să îndeplinească cerința cu numărul de elevi, ca și cele așa-zis vocaționale.
„Da, numărul de elevi la Forestier era anul trecut, în SIR, cred că 336, dacă îmi amintesc bine.
Oricum erau peste 300, de aceea și-au păstrat personalitatea juridică pe legea veche. Tendința a fost, la majoritatea,
de scădere. Și atunci, în această situație, pe datele noi, s-ar fi aflat și Colegiul Tehnic de Transporturi.
Și atunci, care au fost argumentele? Că amândouă sunt colegii tehnice, unele specializări sunt comune. Era școală postliceală în cazul lor (Auto-n.r.) și au putut prelua și Școala Postliceală Sanitară Piatra Neamț, care avea undeva
la 250 de elevi, dacă îmi amintesc bine. Și atunci, oricum, dacă Colegiul Forestier ar fi preluat acum,
nu se știe cât ar mai fi rezistat cu personalitate juridică. Și atunci, decizia finală, de comun acord cu Primăria
Piatra Neamț, a fost să le reorganizăm așa.”
– Ionuț-Liviu Ciocoiu, declarație în emisiunea „Cafeaua de dimineață”, 28 septembrie 2025
Memoriul celor de la Colegiul Tehnic Forestier
Subsemnații, cadre didactice, părinți, elevi și absolvenți ai COLEGIULUI TEHNIC FORESTIER din Piatra-Neamț, jud. Neamț, dorim să aducem în atenția dumneavoastră importanța deosebită a acestei instituții de învățământ, care în anul 2027 va marca un secol de existență.
Având în vedere hotărârea privind comasarea COLEGIULUI TEHNIC FORESTIER cu Colegiul Tehnic de Transporturi și Școala Postliceală Sanitară Piatra-Neamț, formulăm respectuos solicitarea de a reanaliza această măsură, pe baza următoarelor argumente fundamentate:
Vechimea și importanța istorică a instituției
Colegiul Tehnic Forestier, cu o tradiție de aproape o sută de ani, reprezintă un pilon esențial al educației și al culturii județului Neamț. Clădirea școlii, monument istoric, a fost construită din donația familiilor Raux și Lalu, în 1927, cu specificația de a fi folosită ca „lăcaș de cultură și învățătură”. Ignorarea importanței Colegiului Tehnic Forestier și pierderea personalității juridice a acestuia ar însemna pierderea unui patrimoniu educațional, profesional și cultural, ce are o valoare deosebită pentru comunitatea locală.
Specificul și unicitatea ofertei educaționale
În cadrul Colegiului Tehnic Forestier sunt oferite calificări deosebit de importante pentru județul Neamț, cum sunt cele de tehnician silvic și tehnician în proiectarea produselor finite din lemn. Aceste calificări sunt deosebit de relevante, având în vedere că județul nostru dispune de una dintre cele mai extinse suprafețe forestiere din România și un număr semnificativ de agenți economici activi în domeniul silvic și al prelucrării lemnului. De asemenea, acest profil educațional este unic în județ.
Performanțele academice ale elevilor
În ultimii trei ani, Colegiul Tehnic Forestier a obținut rezultate remarcabile la examenul de bacalaureat, cu un procent de promovabilitate superior altor colegii tehnice din municipiul Piatra-Neamț (în anul școlar 2024-2025, procentul de promovabilitate a fost de 50%). De asemenea, elevii noștri au excelat la olimpiade și concursuri școlare din aria curriculară „Tehnologii” la etapele județene și s-au calificat și participat la etapele naționale „Silvicultură” , ”Protecția mediului”, iar la „Fabricarea Produselor din Lemn”, la etapa națională s-a obținut Premiul I atât la clasa a XI-a, cât și la clasa a XII-a.
Colaborările cu agenți economici din domeniul silvic și al prelucrării lemnului
În ultimii cinci ani, Colegiul Tehnic Forestier a dezvoltat parteneriate solide cu numeroși agenți economici din domeniul silvic și al prelucrării lemnului. În contextul comasării propuse, mulți dintre aceștia au exprimat reticență față de continuarea unor astfel de parteneriate, ceea ce ar putea afecta în mod negativ perspectivele de formare profesională a elevilor noștri.
Contribuția absolvenților la dezvoltarea domeniului
Generațiile de absolvenți ale Colegiului Tehnic Forestier au devenit profesioniști recunoscuți, cercetători și specialiști de renume, care au adus prestigiu școlii și au contribuit la dezvoltarea domeniilor silvic și al prelucrării lemnului, atât în țară, cât și în străinătate. Această moștenire nu trebuie afectată prin măsuri administrative ce ar putea pune în pericol continuitatea acestei tradiții.
Nu există dovezi clare care să susțină ipoteza că o eventuală comasare ar conduce la economii semnificative pentru bugetul local sau pentru bugetul educațional. Din contră, există riscul ca aceasta să afecteze negativ atât calitatea educației, cât și colaborările cu agenții economici din domeniu.
În lumina acestor argumente, solicităm respectuos ca această propunere de comasare să fie reconsiderată. Supunem chiar atenției dumneavoastră o altă soluție optimă respectării OMEC nr. 5197 din 06.08.2025 publicat în Monitorul Oficial nr. 742 din 08.08.2025:
Colegiul Tehnic Forestier să își păstreze personalitatea juridică, în cadrul căruia să fie integrată și Școala Postliceală Sanitară. Astfel, instituția ar putea continua să funcționeze eficient, cu un număr de peste 500 de elevi, iar Colegiul Tehnic de Transporturi, cu un număr de 480 de elevi, ar putea opera în continuare.
Vă mulțumim pentru atenția acordată și sperăm că veți lua în considerare importanța acestei instituții pentru comunitatea noastră și pentru viitorul educațional al județului Neamț.
Care sunt argumentele celor de la Colegiul Forestier
Rezultate școlare, chiar dacă nu sunt strălucite, să nu uităm că elevii care vin aici sunt în majoritate cu medii mici la evaluarea națională, Colegiul și-a realizat clasele de liceu și de profesională în totalitate în ultimii 2 ani școlari. La Auto anul acesta au unit 2 clase de a IX-a și au format o singură clasă de a X-a și se pare că nu au făcut o clasă de profesională din cele propuse.
La examenul de Bacalaureat, un indicator important al realizărilor profesionale, Forestierul a obținut medii peste colegii de la Auto în ultimul an. Graficul o demonstrează . Evident că pentru o comasare a trei unități de învățământ acesta este un argument superfluu, e mai simplu și mai facil să aduni capete de elevi și să vezi ce rezultat îți iese să poți face raportări ”corecte” la minister.
Ca o paranteză, iarăși un argument care nu poate fi luat în seamă de birocrați, mediile de admitere în liceu anul acesta au fost mai mari la forestier decât la Auto, nu cu mult, dar asta arată o creștere a interesului elevilor.
O altă întrebare care vine firesc, dacă s-au făcut aceste comasări care sunt economiile făcute. Dacă ele sunt substanțiale, ar putea fi un argument, dacă rămân aceleași, vorbim despre aceleași Mărie sub o singură pălărie, cu o aparență de reorganizare, doar de dragul de aplica o normă.
Nemulțumirea crește din ce în ce mai mult
Între timp lucrurile par să ia o turnură nu foarte plăcută pentru cei care au decis comasarea, evident, acoperiți de legi și de hârtii. Vineri, 26 septembrie 2025, în Sala „Mihail Sadoveanu” a Palatului Administrativ din Piatra-Neamț, a avut loc ședința Comisiei de Dialog Social a Județului Neamț, condusă de prefectul Adrian Bourceanu, cu participarea reprezentanților sindicatelor, patronatelor și instituțiilor publice. În cadrul ședinței a fost depus și discutat pe scurt un memoriu semnat de cadre didactice, elevi, părinți și absolvenți ai Colegiului Tehnic Forestier Piatra-Neamț, prin care se exprimă nemulțumirea față de propunerea de comasare cu Colegiul de Transporturi și Școala Postliceală Sanitară. Documentul a fost înregistrat și urmează să primească un răspuns oficial din partea Inspectoratului Școlar Județean Neamț. Este un mod elegant de a trimite condamnatul la procurorul care ar trebui să recunoască că a greșit sau că s-ar fi putut lua și o altă decizie. Poate mai eficient și mai elegant față de cei de la Forestier ar fi fost să le promoveze demersul, cu o notă explicativă, de ce ar fi necesar să existe un liceu forestier în județ. Argumentele sunt ușor de găsit, vin firesc, numai dacă te uiți pe înălțimile din jur.
Daniela Mihăeş, directoarea Colegiului Tehnic de Transporturi Piatra Neamț a avut o reacție la memoriul celor de la Forestier: „Au fost discuții în legătură cu fuziunea încă de la ședința de sindicat care a avut loc, la începutul săptămânii trecute la Forestier. Sunt nemulțumiri și la Forestier și la Postliceala Sanitară. Îi înțeleg și sunt alături de ei. E normal, sunt o școală cu tradiție. Noi am demarat procedurile pentru schimbarea denumirii unității de învățământ, cel mai probabil vom adopta numele unei personalități locale sau județene din educație, cultură sau politică (?). Știu despre memoriul depus la ISJ Neamț, vor trimite un memoriu și la Ministerul Educației și Cercetării. Am înființat o comisie la nivelul unității de învățământ, pentru analizarea propunerilor de schimbare a denumirii, va fi un sondaj la care vor răspunde elevii și profesorii din toate cele trei unități de învățământ. Va fi un proces lung și anevoios, noi ne asumăm faptul că Forestierul nu își dorește să fuzioneze cu nicio altă școală, au o tradiție în spate. Nici noi nu ne-am dorit un volum de muncă triplu. Sper că toate aceste lucruri să se clarifice și să intrăm pe un făgaș normal al activității educative.”
Aici se impune o precizare, memoriul celor de la Forestier nu are nici o legătură cu schimbarea numelui noii structuri școlare. Care schimbare nu va rezolva problema de fond, dispariția unei școli de tradiție din Neamț. Iar dacă cei de la Auto nu-și doresc nici ei fuziunea, am fi onorați să le publicăm și lor memoriul scris în acest sens.
Mai există un amănunt, apropo de transparență și deschidere spre dialog cu factori implicați. ARACIP (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar) au anunțat pe 8 august comasarea, Ministerul abia pe 25 august.
Care au fost discuțiile cu școlile, în sensul de Consilii de Administrație și Consilii Profesorale în care să discute soluțiile între cele două date? Într-un interviu în ”Apostolul” generalul Ciocoiu spune că au existat. Dacă este așa probabil există și niște urme, niște amărâte de procese verbale semnate și însușite. Membrii în CA-ul de la Forestier nu știu despre asemenea întâlniri.
Până atunci, o concluzie amară, în lipsa unor explicații coerente: un liceu de tradiție a fost omorât birocratic, fără argumente foarte clare. De ce a dispărut el și nu a fost invers? De ce nu au rămas amândouă? De ce nu s-au găsit alte soluții, că mai existau și au fost și luate în cazul altor școli gimnaziale care au îmbunătățit componența numerică a unor licee?
Există o altă miză în legătură cu baza materială a Forestierului? În timp au existat tentative, unele reușite, vezi cazul clădirii internatului. Ar fi interesant de văzut cine a pus ochii pe un spațiu, să recunoaștem, bine situat și cu toate cele necesare pentru orice, o instituție publică sau un stabiliment în care să ai de la parcări interioare la utilități precum cazare, bucătărie, ateliere, toate utilitățile în stare de funcționare.
Valentin BĂLĂNESCU