Un număr foarte mare de goluri şi echipe, vorba lui Cătălin Oprişan, imense. În 1989, alături de Marco van Basten, era golgeter în Cupa Campionilor Europeni cu Steaua şi a dat goluri magnifice şi pentru celelalte echipe amintite. Dar debutul a fost pentru Sportul Studenţesc.
Acum 42 de ani a debutat în cupele europene un tânăr venit de la malul mării. Se numea Gheorghe Hagi şi juca la Sportul Studenţesc, o echipă de top în acele vremuri şi ne-o confirmă „11”-le „găştii nebune”. O echipă aflată formal sub oblăduirea lui Nicu Ceauşescu, dar care nu putea concura suficient de bine pe Craiova (semifinală de Cupa UEFA), aflată pe val, pe Dinamo (în 1984, semifinală de Cupa Campionilor Europeni) sau Steaua ce se pregătea să cucerească Europa. La 14 septembrie 1983 a fost Turul 1 al Cupei UEFA, Manșa tur, care s-a disputat pe Stadionul ”Steaua”, cel din Regie nefiind atestat pentru astfel de meciuri la acea vreme. Scorul a fost: Sportul Studențesc-Sturm Graz 1-2.
La Sportul Studențesc au jucat: Andrei Speriatu – Mihail Marian, Paul Cazan, Gino Iorgulescu, Ion Munteanu – Constantin Pană, Marcel Coraş, Imilian Şerbănică – Alexandru Terheş (’65 Marian Bucurescu), Mircea Sandu (’60 Romulus Chihaia), Gheorghe Hagi. Antrenori: Ion Voica și Constantin Ardeleanu. Remarcăm fotbalişti cu nume, internaţionali sau foşti internaţionali, precum Mircea Sandu (unul dintre marii golgeteri ai fotbalului românesc), Marcel Coraş şi Gino Iorgulescu, titulari la Euro 1984, Paul Cazan sau Mihail Marian.
Despre acel meci, Grigore Cartianu, unul dintre „panegiriştii” perioadei, a scris în cartea „Hagi”: „…a intrat pe gazon hotărât să facă istorie. Încă din primele minute, prin câteva șarje formidabile, i-a făcut pe austrieci să intre în panică. Puștiul din fața lor era diavol, nu jucător! Dacă nu luau măsuri urgente, dezastrul era iminent. Disperat, antrenorul austriecilor l-a chemat la margine pe căpitanul echipei sale, șoptindu-i ceva la ureche. Din acel moment, Hagi a stat numai pe jos. Îl trânteau fundașii, îl loveau mijlocașii, îl șicanau chiar și atacanții, veniți în spate să dea câte o mână de ajutor”. Ziarul „Sportul” l-a desemnat cel mai bun jucător al „studenților”.
În perioada 14 septembrie 1983 – 18 aprilie 2001, Hagi a jucat 95 de partide în toate competițiile de club europene şi a marcat 32 de goluri, jucând şi pentru Steaua, Real Madrid, Barcelona sau Galatsaray.
În 1990, Hagi s-a întâlnit într-un duel epic cu Maradona la Napoli, în grupele de la Coppa del Mondo. Şi ar fi trebuit să-l întâlnească şi la World Cup SUA 1994, dar a fost… efedrina. Spre norocul nostru. Dar ar fi fost cât pe ce să-l înlocuiască pe Maradona pe „Fuorrigrota”. Gheorghe Hagi mărturisea pentru „Gazzetta dello Sport” în 2015: „Am plecat de la Real Madrid la Brescia, care era o echipă mai mică din Italia, iar în primul meu an petrecut acolo am retrogradat. A fost un moment delicat, dar am decis să rămân și să-mi ajut echipa să revină în Serie A. Îmi amintesc faptul că Napoli mi-a făcut atunci o ofertă. Trebuia să-l înlocuiesc pe Maradona, dar Brescia nu m-a lăsat! Mi-a părut rău. M-am concentrat pe Mondialul din SUA, pentru a da totul acolo. Încă sunt supărat pe oficialii Bresciei. Maradona plecase, iar eu urma să fiu înlocuitorul lui Diego, să fiu noul număr 10!”. Oare cum ar fi fost pentru „Maradona din Balcani” o astfel de trecere?!
A fost apoi „visul american” şi Gheorghe Hagi era din nou foarte dorit şi fostul fotbalist al Bresciei de atunci se confesa mai târziu pentru „Corriere dello Sport”: „În ’94 mă dorea Tottenham, care plătea mai mult decât Barcelona. Eu primeam contract pe patru ani, cu cifre superioare. Patronul Corioni dorea să plec la Tottenham, însă eu nu voiam să-i întorc spatele idolului meu, Johan Cruyff. Din suflet i-am spus lui Lucescu asta și el m-a susținut în fața lui Corioni, pentru a mă lăsa la Barcelona, chiar dacă Brescia câștiga mai puțini bani!”. Şi a fost să fie ucenicul lui Cruyff, cel ce îi spunea că ar fi fost cel mai de seamă „centrocampista” al timpului dacă ar face ambele faze ale jocului. Dar ce a învăţat de la Cruyff a pus în valoare ca jucător la Galatasaray şi apoi ca antrenor la Viitorul şi Farul şi a pus bazele unei „academii” de fotbal, un adevărat tezaur juvenil pentru fotbalul românesc. (D. DIEACONU)
