Cordun este una din cele mai dezvoltate comune din Neamț asta și datorită primarului Adrian Ciobanu care se implică activ și cu dedicare în viața comunității. Raportat la cum arată comuna și ce servicii oferă comunității, ea este un exemplu de bune practici pentru toate unitățile administrativ-teritoriale, nu doar cele din Neamț. Și cum pentru emanciparea unei zone cea mai importantă componentă este infrastructura, atât de utilități, cât și cea rutieră, acesta a fost segmentul vizat de la bun început de primarul Adrian Ciobanu. În ce privește alimentarea cu apă și rețeaua de canalizare sau cea de alimentare cu gaze naturale, comuna este acoperită aproape integral. De fapt mai toată infrastructura, indiferent de domeniu, este realizată aproape în totalitate, iar primarul Ciobanu vorbește de o acoperire de peste 99%. Cu toate acestea, susține că niciodată nu se termină treaba, tot timpul este ceva de făcut și nu încheie un proiect fără a fi demarate multe altele. Nu ratează nici un fel de finanțare, indiferent de sursă, iar acolo unde se impune și nu este timp de așteptat, nu ezită să contracteze finanțări fie și din sistemul bancar. Chiar și în vremuri în care se vorbește de măsuri pentru reducerea cheltuielilor, de austeritate în toate domeniile de activitate, la Cordun se investește. Nu punctual, într-un anumit domeniu de activitate, ci oriunde se impune. La prima oră a dimineții Adrian Ciobanu nu este în biroul de la primărie, ci pe teren, unde se implică activ, pentru ducerea la bun sfârșit a oricărei inițiative. Căci de la faza de proiect până la implementare este de mult de muncă pentru că „nu toate sunt roz” așa cum punctează primarul Adrian Ciobanu.
– Omul gospodar are întotdeauna ceva de făcut și cel mai probabil chiar dacă sunteți pe final cu infrastructura, aveți și alte proiecte în derulare.
Acum, la acest moment, sunt vreo 30 de proiecte în lista de investiții pe care o avem în lucru. Dar vreau să punctez două mari lucrări care sunt acum în derulare. Este cel cu piste pentru bicicliști, dar nu înseamnă doar piste de bicicliști, ci presupune o sistematizare rutieră amplă în zona centrală a satului Pildești, un tronson spre Gherăești și un tronson spre zona centrală a Cordunului. Un proiect important care vizează finalizarea infrastructurii rutiere la nivelul întregii comunități, la nivelul întregii comune. Și, de asemenea, mai am câteva proiecte care sunt în lucru acum. Proiectul de dotări a unităților de învățământ este realizat în proporție din 99%. Vorbim și de centrul de colectare cu aport voluntar, la care sperăm în perioada imediat următoare să primim dotările. Și aici mă refer la acele containere de la Ministerul Mediului. Sunt foarte multe proiecte în zonă, atât în fază de execuție, dar și unele care se află în fază de proiectare, în fază de obținere a finanțării, precum și cele depuse pentru a obține finanțări.
– Un exemplu ar fi…
Un proiect important la care am lucrat în acest an este sala de sport din zona centrală a satului Cordun. Acum lucrez la câteva proiecte care vizează eficientizare energetică. Vreo trei – un corp de școală, un parc eolian, montarea de panouri fotovoltaice pe mai multe corpuri ale clădirilor publice din zona comunei, cu sisteme de stocare a energiei, cu sisteme de pompe de căldură. Sunt foarte multe inițiative aflate în diverse stadii. Ele se vor derula în funcție de obținerea finanțărilor și de prioritizarea lor. Alt proiect care va fi depus în perioada următoare vizează eficientizarea energetică a primăriei. Dar chiar dacă semnez finanțarea, pentru faptul că deja am intrat în perioada rece, automat lucrările se vor derula cel mai probabil în primăvara anului viitor. Va avea loc refacerea fațadei, schimbarea tâmplăriei pentru că cea de acum are aproximativ 20 de ani. Nu doar că nu corespunde din punct de vedere energetic, dar este ineficientă pentru că efectiv bate vântul prin tocurile geamurilor.
„Am muncit pe viață și pe moarte”
– Nu finalizați o lucrare și deja depuneți proiecte pentru investiții viitoare.
Așa și trebuie. Sunt și modernizări, eficientizări de iluminat public. Și acolo cred că am prins două proiecte. Sunt depuse și acceptate, într-o primă etapă, la Administrația Fondului pentru Mediu. Sunt multe de făcut, motiv pentru care încerc să mă pliez după fiecare finanțare pe care o găsesc la nivel guvernamental, la nivelul fondurilor europene pentru că, pas cu pas, în fiecare domeniu, ne dorim să îmbunătățim condițiile de trai ale cetățenilor pe care îi reprezentăm.
– Cum este să ai realizat peste 99% cam din tot ce se poate?
Prima dată mă gândesc la volumul imens de muncă care a fost în spate pentru că nu s-a întâmplat peste noapte, ci este rezultatul unei activități de aproximativ 10 ani. Și ce pot să spun este că am muncit pe viața și pe moarte. Mi-am dorit să fac lucrurile acestea și consider că am trăit pentru asta. Pur și simplu am respirat pentru a atinge un vis pe care l-am avut în urmă cu 9-10 ani. Acela de a finaliza investiții elementare pentru a considera că trăiești într-o comunitate cu un nivel de decență normal. Ceea ce am făcut eu până astăzi în comuna Cordun nu a fost nimic deosebit. Am făcut doar lucruri care să asigure decență pentru oameni. Momentan vorbim de decență.
– Așa stând lucrurile, care este următorul obiectiv?
Următoarea etapă pe care mă voi concentra este o mai amplă dezvoltare economică. Îmi doresc să schimb un pic zona economică, să o dezvolt și mai mult, să reușesc să preiau mai mult sau să dispară din sufletul oamenilor grija pentru ziua de mâine. Să-ți dai seama că omul, indiferent de situație, își găsește un loc de muncă și găsește armonia traiului de zi cu zi în familia lui. Ne uităm de foarte multe ori la oamenii din străinătate și vedem că ei au acea lumină în priviri când merg pe stradă. Totul pleacă de la grija zilei de mâine, de la problemele cotidiene. Acestea ne fac să fim mai crispați, lipsiți de viață și de bucuria din suflet. Sper să reușesc să aduc acea bucurie în sufletul oamenilor din comunitatea noastră, să-i văd că se bucură când merg pe stradă, că nu privesc lucrurile cu invidie, cu răutate, cu crispare, că privesc totul frumos și decent. A te despovăra de grija zilei de mâine ar trebui să fie o normalitate care implicit duce la creșterea calității vieții fiecăruia dintre noi.
– Să facem un bilanț. Câte investiții particulare ați atras în zonă?
Sunt foarte multe. Discutăm de câteva fabrici, cei de la Genesis, Florea Grup, Ubitech, discutăm inclusiv de investiția de la centrul rezidențial pentru vârstnici. Sunt câteva investiții mari care au fost atrase în zonă de mine. În cursul acestui an am fost în vreo trei delegații, atât la Forumul Economic Regional Moldova 2025, de la Vatra Dornei, un forum din nord-estul României, care vizează dezvoltarea economică a regiunii din zona Moldovei. Recent am fost la Iași, la un forum cu teme de sustenabilitate în energie, dar am participat și la un altul, tot pe dezvoltare economică, care a avut loc la Ungheni, în Republica Moldova. Permanent încerc să fiu în zona forumurilor de dezvoltare economică, pentru că sunt foarte importante deoarece sunt oameni care caută să dezvolte aceste investiții și eu sunt interesat să fiu acolo unde oamenii caută să dezvolte investiții. Mai mult decât atât, îmi doresc ca prin ceea ce fac, să promovez potențialul de dezvoltare al comunei Cordun.
„Un primar trebuie să muncească, să creeze oportunități pentru investitori”
– Autostrada A7 va trece prin Cordun ceea ce înseamnă o oportunitate enormă de dezvoltare a zonei.
Consider că în perioada imediat următoare avem o oportunitate și mai bună odată cu finalizarea lucrărilor la A7. Desigur, nu se vor termina anul acesta căci mai este foarte puțin timp, dar sperăm ca în 2026, poate 2027, să fie terminată autostrada. Cu deschiderea acestui coridor cred că vor veni și alte investiții în zonă și va exista o oportunitate suficient de bună pentru o mai amplă dezvoltare economică, pentru că am spus-o dintotdeauna, este cheia succesului în dezvoltarea unei comunități și în sustenabilitatea ei pe termen lung.
– Ce trebuie să facă un primar ca să atragă investiții?
Să muncească. Și să vrea să atragă, să creeze oportunități pentru investitori. Ei vin să câștige bani, nu vin să investească fără un interes pecuniar. Dar totodată ei dezvoltă și oferă și posibilitatea locurilor de muncă la nivel local. Practic, să înțelegem un singur lucru – pe lângă munca unui primar pentru dezvoltarea infrastructurii la nivelul unei comunități este foarte importantă și dezvoltarea economică. Aceasta este cheia succesului. Ceea ce am făcut eu în ultimii ani în comuna Cordun, am muncit, din punctul meu de vedere, pe ambele planuri: și al dezvoltării infrastructurii, dar și al dezvoltării economice. Pentru că, oricât de mult ți-ai dorit să implementezi un proiect, întotdeauna te gândești la partea financiară, de unde faci rost de banii cu care să plătești acele lucrări pe care le faci la nivelul unei comunități. Iar dacă nu gândești să-ți dezvolți bugetul și să-ți creionezi o zonă economică mai amplă, atunci nu vei avea niciodată bani suficienți pentru a dezvolta diverse proiecte la nivelul unei comunități. În consecință, vei aștepta întotdeauna cu mâna întinsă la nivelul Guvernului, la nivelul Consiliului Județean și la nivelul oportunităților care pot apărea prin implementarea proiectelor europene. Este foarte bine să stai cu mâna întinsă și acolo, ca să aduci plus valoare, dar trebuie să te gândești cum reușești și tu ca reprezentant al comunității locale să devii semi-independent sau independent din punct de vedere financiar. Și acesta a fost un lucru important. Am avut și câteva atuuri, pentru că am avut o infrastructură deja existentă, discutăm și de platforma Mittal.
– Foarte adevărat. Dar dumneavoastră ați reușit.
În plus de toate acestea trebuie să asiguri transparența maximă, corectitudine față de toți cei care vin să investească, pentru că dacă ei nu te simt că ești cu inima deschisă și nu te simt suficient de binevoitor cu prezența lor, pur și simplu întorc spatele și pleacă rapid. Cred că la cele mai multe dintre obiectivele pe care le-am pomenit, investitorii nu au venit prima oară aici, în comuna Cordun. Au fost poate și în alte comunități, au testat, au văzut, au ascultat și, ulterior, au ales în cunoștință de cauză. La noi au găsit ușa deschisă, altfel alternativa era să regândească strategia și planul business-ului pe care-l reprezentau și să se orienteze către altă zonă.
„Mă consider un om norocos pentru că am avut unde munci”
– Peste tot pe unde mergi, când aduci vorba de Cordun lumea spune că sunteți norocoși și nu aveți nici o problemă, că aici totul merge cumva natural, de la sine…
Eu mă consider un om norocos pentru că am avut unde munci. Am preluat o comună cu zero km canalizare, cu vreo 2-3 km de apă. Atât avea comuna când am preluat-o. Nu aveam străzi asfaltate și am pus asfalt pe 200 sau 250 de străzi, nici nu mai știu câte sunt în nomenclator, străzi și fundături. Mă bucur că am fost norocos și nu era făcut nimic înaintea mea. Și am putut să le fac pe toate. Dacă erau făcute trei sferturi, înseamnă că nu eram atât de norocos, că nu aveam unde munci. Eu îi văd norocoși pe cei care au unde munci, nu pe cei care nu au unde. Și, până la urmă, norocul și-l face omul. Dar discutăm de o muncă asiduă, timp de 10 ani, căci nu s-a întâmplat nimic peste noapte. Primele proiecte au mers extraordinar de greu. Pur și simplu eram sleit de oboseală și pierdeam toată energia la debutul proiectului. Ulterior investițiile au început să curgă cumva, dar nu de la sine, ci pentru că am fost implicat cam în toate finanțările posibile și imposibile. Am făcut absolut orice, inclusiv credite, dar am atras și fonduri europene și fonduri guvernamentale. Tot ce se poate am făcut pentru că încet, încet, doresc să dau trendul de dezvoltare european comunei pe care o reprezint și să nu regresăm din acest punct de vedere. Nu toate sunt roz. Avem și noi probleme. Muncim. Sunt greutăți și la noi. Nu, nu-i roz nimic. Noi dorim să dezvoltăm comunitatea din ce în ce mai mult, atât din punct de vedere economic, cât și în ce privește infrastructura.
– Puteți estima cât s-a investit în comuna Cordun în ultimii 10 ani?
Nu pot să-mi dau seama, dar cred că valoarea investitorilor este undeva la câteva zeci de milioane de euro. Doar în zona de apă și canal acum avem, să zicem, aproximativ 15 milioane de euro. Dar, punând cap la cap fiecare proiect, 12-13 milioane de euro în zona respectivă, și luând în calcul că unele investiții au fost făcute acum 8-9 ani, reanalizând valoarea lor vorbim de sume imense. De exemplu, prima investiție în comuna Cordun – cu 7 milioane de lei am făcut 15 kilometri de canalizare. Astăzi, cu 7 milioane de lei nu mai reușesc să fac aceeași lucru. Prețurile au crescut, sumele sunt altele, nu poți să analizezi acum doar valoarea. Dar în infrastructura locală s-a investit foarte mult. Mai avem și datorii, mai avem și probleme. Practic, când muncești, ai și greutăți. Dar nu mă sperie nici o greutate.
– În curând în comuna Cordun se deschide un centru rezidențial pentru persoane vârstnice.
Cred că cel mai important atu al meu, ceea ce m-a ajutat foarte mult, a fost faptul că am pus suflet la fiecare investiție privată care s-a dezvoltat la nivelul comunei. Am fost alături de fiecare investitor și aici pot confirma dânșii mai mult decât mine pentru că s-ar putea ca unii să înțeleagă greșit ceea ce spun eu astăzi. Pur și simplu am pus suflet și am fost bucuros când am intrat într-o fabrică și am văzut că se montează utilajele și roboții cu care urma să se lucreze pe liniile tehnologice. În ce privește centrul rezidențial, este o investiție foarte mare în sensul în care are vreo 3.300 de metri pătrați doar clădirea principală, plus anexe, undeva la 3.700-3.800 de metri pătrați. Sunt investiții imense. Cred că aș contabiliza-o la aproximativ 5 milioane de euro în raport cu piața actuală. Unul din primele lucruri pe care l-am făcut acum 9 ani a fost să mă zbat vreo două săptămâni ca să caut o locație pentru această investiție. M-am implicat alături de alți câțiva colegi din primărie și am găsit la o persoană disponibilitatea de a înstrăina terenul proprietate privată, pentru această investiție.
– Era nevoie de o suprafață mare, totul la un loc, un teren compact
Așa este. Și deși m-am chinuit două săptămâni, terenul nu l-am găsit eu. L-a găsit mama. La o vecină cu care am copilărit. Doamna l-a înstrăinat către congregație și ulterior au început demersurile cu proiectarea, cu execuția, cu problemele care au apărut pe parcurs, pentru că a venit și pandemia. A fost o perioadă dificilă dar toate greutățile au fost depășite și azi s-a ajuns la partea finală. Mă bucur că în perioada imediată, în următoarele două-trei luni, va fi disponibil pentru a prelua persoane vârstnice cu nevoi. Din punctul meu de vedere, ca și dotare și organizare, centrul este în regim hotelier. Nu putem discuta că va fi în sistem de azil de bătrâni. Va fi un lucru frumos, dedicat aproapelui. Cred că, în momentul în care îți dedic viața aproapelui, ai făcut mai mult decât o simplă rugăciune. Ai trecut de la rugăciune la faptă. Și cred că este benefic pentru fiecare dintre noi să facem și fapte bune, zilnic, pentru familia noastră, pentru vecinii noștri, pentru comunitatea și țara noastră. Plecând de la această sintagmă, m-am gândit să fiu alături de această congregație, să dezvoltăm această investiție. Mai mult decât atât, clădirea nouă și frumoasă este la intrare în comunitate și va fi ceva emblematic pentru comuna Cordun.
– Beneficiari ai centrului vor fi locuitorii comunei sau și din împrejurimi?
Nu neapărat din Cordun, cu siguranță vor fi și din împrejurimi, cred că preponderent din Roman. Cererea este destul de mare pe acest segment. În perioada cât s-a ridicat centrul, frecvent am glumit cu surorile din congregație în sensul în care am solicitat să-mi găsească și mie loc într-o cameră, să pot da cu var, să fac camera așa cum doresc. Plecând de la aceste glume am reușit acum să ajungem să ne bucurăm de finalizarea acestei investiții. Este un obiectiv important nu doar pentru comunitatea noastră, ci pentru întreaga zonă.
A consemnat G. SOFRONIA