Orașul Piatra-Neamț va fi mai gol și mai trist, fără cea care a fost sufletul manifestărilor sociale, culturale, nelipsită de la orice întâlnire cu arta, cu frumosul. Profesoara de limba engleză Doina Cecilia Iordăchescu (Ceci – pentru unii prieteni) a plecat dintre noi.
A lăsat în urmă, nu numai familia și prietenii apropiați îndurerați, ci întreaga comunitate pietreană, fermecată de aparițiile ei prietenoase și pline de delicatețe.
Printre zecile de prieteni care și-au luat rămas bun pe contul ei de socializare, soprana Caterina Cellia Costea i-a scris Ceciliei un mesaj emoționant: “Vissi d’arte, vissi d’amore” așa a fost Doina Cecilia Iordăchescu. “Am trăit pentru artă, am trăit pentru iubire”
Pentru Doina Cecilia Iordăchescu, prietenă a acestei pagini, o doamnă pe care nu am cunoscut-o personal, dar care a iubit Opera. Cu delicateţe. Cu discreție. Cu generozitatea sufletului.
Și a creat prietenii și amintiri printre artiști precum Caterina Cellia Costea
I-ar fi plăcut, cred, să o mai audă o dată pe Cellia, în Tosca.
Drum bun, doamnă!” .
„Dragă Miss Doina, vestea plecării a fost foarte tristă și neașteptată. Ați fost mereu acel profesor care și-a dedicat viața elevilor săi, o ființă de o sensibilitate aparte, un munte de energie și un suflet care și-a dorit să fie înconjurat de oameni. Vă mulțumim pentru toata implicarea și pentru toți anii dedicați nouă! Dumnezeu să vă odihnească în pace!”, i-a scris o fostă elevă.
M.N.