O zi obișnuită de cules ciuperci s-a transformat într-o experiență de neuitat pentru o tânără de 22 de ani din Poienari, care a născut un băiețel sănătos chiar în pădure, cu sprijinul prompt al serviciilor de urgență. Incidentul s-a petrecut sâmbătă, 26 octombrie, când viitoarea mamă, aflată în a 38-a săptămână de sarcină, a plecat împreună cu mai multe persoane la cules de ciuperci în pădurea din localitate. Deși nașterea era programată pentru o dată ulterioară, travaliul s-a declanșat pe neașteptate, cel mai probabil din cauza efortului fizic depus în pădure.

Intervenție rapidă în zona greu accesibilă

„În dimineața zilei de 26.10.2025, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Poienari au intervenit în sprijinul colegilor de la ambulanță, pentru transportul unei tinere, în vârstă de 22 de ani, care a născut în pădurea din satul Poienari. De asemenea, pompierii au sprijinit echipajele SAJ și la transportul nou-născutului”, a anunțat ISU Neamț.
Mamă și copil, în stare foarte bună
La locul incidentului au fost trimise două ambulanțe, dintre care una cu medic și incubator special pentru prunc.
„Travaliul tinerei de 22 de ani s-a declanșat pe când era în pădure, la ciuperci. Au intervenit două ambulanțe din care una cu medic și incubator pentru copil. Este vorba de un copil de sex masculin, de 2,5 kilograme. Atât mama cât și copilul au fost transportați la spital și sunt în stare foarte bună“, a declarat Radu Roibu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Neamț.
Mama și noul-născut au fost ulterior transportați la spital pentru investigații de rutină și se află în afara oricărui pericol. Nașterea neașteptată s-a încheiat cu bine datorită intervențiilor prompte ale echipajelor de salvare și pompierilor, care au demonstrat din nou profesionalism în situații de urgență.
M.N.





