Lucrările de decolmatare și igienizare în albia pârâului Cuejdi din Piatra Neamț au început și vor dura aproximativ o lună. Anunțul a fost făcut de Primăria Piatra Neamț într-un comunicat de presă emis astăzi, 2 octombrie.
Imagini de lucrări puteți vedea mai jos.
„Activitățile se vor derula pe tronsonul cuprins între Kaufland-Orion (zona podului Erou Bucur) și Piața Centrală, pe o porțiune ce are o lungime de 2,2 km”, precizează Primăria Piatra Neamț.
O acțiune similară s-a desfășurat și în anul 2024. De data aceasta, se intervine cu 7 utilaje ale societății Publiserv, atât în albia minoră, cât și în abia majoră a pârâului. „Se estimează că de pe acest tronson cuprins între podul de la Orion și Piața Centrală (2,2 km) va fi colectată și transportată o cantitate de peste 2000 de metri cubi de aluviuni și de materiale care îngreunează curgerea liberă a apei”, mai precizează comunicatul.
„În primăvară am realizat o intervenție similară, însă ploile abundente din timpul verii și cele două episoade de inundații au adus din nou aluviuni în albie. Aproximativ 2.000 de metri cubi de depuneri vor fi îndepărtați, pentru ca apa să circule normal și pentru a preveni problemele viitoare. Am așteptat momentul potrivit pentru această lucrare, deoarece intervenția în plină perioadă de precipitații ar fi însemnat risipă de bani și eforturi repetate. Intervenim acum responsabil și eficient, pentru siguranța și liniștea comunității noastre”, a declarat primarul Adrian Niță.
Denisa Popa