Ziua Armatei Române este marcată în fiecare an la data de 25 octombrie și, de regulă, sunt organizate ceremonii militare în spațiul public. Anul acesta este unul atipic, iar ceremonia care includeau paradă militară și se desfășura pe platoul Curții Domnești, nu va avea loc. Măsura a fost anunțată de șeful Cercului Militar Piatra Neamț, Vasile Vânău și a fost motivată de faptul că mai mulți militari din cadrul unității execută o misiune internațională, dar și datorită faptului că 25 este în weekend-ul care precede vacanța elevilor și aceștia nu pot fi invitați. Totuși Ziua Armatei Române nu va trece neobservată și va fi organizată o ceremonie la sediul unității, într-un cadru restrâns.

Pentru a marca public evenimentul înainte de începerea vacanței, militarii Batalionului 634 Infanterie „Mareșal Jozef Pilsudski” au organizat pe 23 octombrie, Ziua Porților Deschise, activitate la care au participat aproximativ 850 de elevi și cadre didactice din instituțiile de învățământ gimnazial și liceal, din județul Neamț. „În cadrul acestui eveniment, au fost prezentate elevilor echipamente militare din dotarea unității și oferta educațională a Ministerului Apărării Naționale, cu sprijinul militarilor din cadrul Centrului Militar Județean Neamț. De asemenea, au vizitat Sala de Tradiții de la Cercul Militar Piatra Neamț și Capela Militară a garnizoanei. Activitatea a avut ca obiective, consolidarea parteneriatului instituțional, întâmpinarea nevoii de cunoaștere de către tânăra generație a instituției militare, promovarea imaginii Armatei României și a carierei militare”, se arată în postarea pe Facebook Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt” din Iași, eșalonul superior al Batalionului 634 Infanterie din Piatra Neamț.
FOTO Facebook Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt”
(G. S.)









