
În ceea ce privește incidentul petrecut la dispeceratul Serviciului de Ambulanță Județean Neamț — un spațiu cu acces restricționat —, s-a solicitat sprijin prin apel la numărul unic de urgență 112, după ce senatorii ar fi pătruns acolo fără autorizație (amănunte aici).
Dar nu a fost să fie. Întâlnirea cu presa a fost decalată cu o oră. La 14:00, aproape toți jurnaliștii, dar și o parte dintre șefii instituțiilor nemțene, au așteptat în zadar apariția senatorilor.
Între timp, membrii comisiei se aflau la Tașca, unde vizionau poluarea din zona fabricii de ciment. Localnicii doreau să le arate condițiile din interiorul locuințelor lor. Așa că s-a întârziat puțin. Puțin mai mult, de fapt.
Problemele nu s-au oprit aici. Senatorii veniseră de la București cu un microbuz aparținând Senatului, dar, în drum spre Tașca, mașina — cu doar aproximativ 20.000 de kilometri la bord — s-a defectat. Le-a dat Senatul, cu bună știință, o mașină defectă? Le-a sabotat cineva autoturismul? Poate vom vedea astfel de scenarii din partea lor, mai ales dacă cineva va considera că e vorba de un abuz și va depune o petiție. Ar fi prilej de o nouă excursie în Neamț.
Mașina a fost lăsată în service, iar de acolo parlamentarii au plecat cu un microbuz al ISU Neamț. La întoarcere, au coborât din mașina pompierilor la service, urmând să ajungă la Piatra Neamț cu propriul vehicul, reparat în grabă. Ghinion parlamentar — senatorii, cu tot cu mașină, ar fi rămas din nou în pană, undeva pe la Straja.
Cam atât am aflat de la conferința anunțată cu o zi înainte, decalată în ziua programată și care, în cele din urmă, nu a mai avut loc.
Sperăm, din tot sufletul, că senatorii vor ajunge cu bine în Capitală și nu vor mai avea probleme. E, totuși, un drum lung — de vreo șase ore.
Și, poate, ar fi bine să învețe să respecte pe cei care îi așteaptă, măcar făcând efortul de a anunța din timp că nu pot ajunge. Cât despre întrebarea din titlu, răspunsul vine servit, nu-i așa?
(G. S.)





