

„Echipele specializate au intervenit imediat, iar racordul a fost sigilat preventiv pentru a elimina orice risc. În cursul zilei de mâine, 7 noiembrie, vor fi efectuate lucrările de remediere, urmate de verificarea și punerea în siguranță a întregii instalații.
Ca măsură preventivă, activitatea creșei va fi suspendată pentru ziua de mâine, pentru a permite intervenția tehnică și verificările necesare.
De luni, 10 noiembrie, copiii se vor putea întoarce în siguranță la creșă, în condiții normale de funcționare.
Mulțumim părinților pentru înțelegere și pentru sprijinul acordat. Siguranța celor mici este și va rămâne prioritatea noastră”, a transmis Primăria Municipiului Piatra-Neamț într-o informare de presă.
Creșa este nouă, proaspăt finalizată și a fost inaugurată în prezența ministrului Dezvoltării și Lucrărilor Publice, Attila Cseke (detalii puteți reciti aici).
Angela Croitoru





