Accesul vehiculelor în curtea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Piatra Neamț a fost întotdeauna dificil având în vedere pe de o parte spațiul, care nu poate fi extins, iar pe de altă parte numărul mare de mașini. Și vorbim aici de autovehicule de toate felurile, de la mașinile pacienților, ale aparținătorilor sau angajaților, la ambulanțe și mai ales autospeciale de intervenție. După scandalul taxelor de barieră (amănunte aici), a fost conceput un sistem, tot cu bariere, dar prețuri mai mici.
Noua conducere recent instalată la SJU Piatra Neamț implementează un alt sistem automat de parcare, inteligent, cu panouri de ghidaj în toată curtea unității sanitare. Implementarea presupune un cost de 270.000 lei fără TVA, adică 326.700.00 lei, TVA inclus.
Se lucrează deja la amplasarea noului sistem, investiție care va fi urmată de o alta, montarea de camere de luat vederi în toată curtea Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț. Acest proiect va fi implementat, cel mai probabil, la primul trimestru al anului viitor.
(Gabi SOFRONIA, montaj Denisa POPA)





