Pe 27 decembrie, începând cu ora 14:00, la Centrul Social-Cultural „Mihail Sadoveanu”, din centrul comunei Vânători-Neamț, va avea loc cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului Datini și Obiceiuri, eveniment organizat de Primăria și Consiliul Local Vânători-Neamț.
Programul festivalului cuprinde recitaluri susținute de numeroase coruri, grupuri și ansambluri locale, printre care se numără Corul „Vânătorii lui Ștefan cel Mare” (dirijor prof. Cristina Petrariu), Corul Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi”, Ansamblul „Plai de dor” (coordonați de profesorii Nadia Sângeap și Doina Paga), grupul folcloric „Dor vânătorean” (instructori Ioan și Claudiu Luchian), Banda de arnăuți a comunei, precum și alte grupuri formate din elevi ai școlilor din localitate.
Pe scenă vor urca și artiști locali îndrăgiți, precum Ana Dragu, Flaviana Lică, Daria Bârliba, Mihaela Catană, Mihaela Buhnă și Liviu Sângeap. Totodată, evenimentul îi aduce în prim-plan și pe artiștii consacrați Alexandru Brădățan, Ștefan Enășel și Aurel Moldoveanu.
Festivalul se va încheia cu un spectaculos foc de artificii.
Primarul comunei Vânători-Neamț, Maria Petrariu, a declarat:
„Este o nouă ediție a acestui festival de tradiție, dedicat tuturor cetățenilor comunei noastre. Ne-am dorit să promovăm, în primul rând, talentele locale, dar și să aducem pe scenă artiști îndrăgiți de public. Îi invit pe toți vânătorenii să participe, să se bucure de spectacol și să simtă apropierea sărbătorilor. Le mulțumesc colegilor mei din primărie, cadrelor didactice și elevilor pentru implicarea în realizarea acestei ediții.”
AFIS DATINI 2025C.T.S






