Unul dintre campionii necontestați ai detecției extrasenzoriale animale este porumbelul comun, capabil să se întoarcă la cuib și la partener de la mii de kilometri, chiar dacă este transportat în cuști fără vizibilitate. Porumbelul poate percepe vibrații electromagnetice de până la 200 de ori mai joase decât omul, anticipând astfel furtuni și seisme aflate în formare la mari distanțe. La fel de spectaculoși sunt fluturii-monarh din pădurile de pin ale Mexicului, care migrează anual peste 3.600 km către SUA, se reproduc, apoi mor, iar descendenții se întorc pe aceiași arbori ca predecesorii lor, urmând exact același traseu. De altfel, încă de acum 6.000 de ani, chinezii foloseau animale ca bioindicatori pentru a identifica factori geodinamici ce puteau anunța cutremure devastatoare.
Berbec
Ascensiune profesională și planuri de călătorie în perioada 11-17 decembrie anunță horoscopul. Pe 15 decembrie, cu câteva zile înainte de Lună Nouă, Marte intră în Capricorn și activează Casa carierei și reputației (până în a treia decadă din ianuarie 2026). Această poziție ridică puternic profilul profesional al Berbecilor și marchează una dintre cele mai importante perioade din ultimii doi ani pentru progres, afirmare și recunoaștere. Mulți Berbeci vor lucra intens până la sărbători, obținând rezultate remarcabile. Între 11 și 15 decembrie, Marte – guvernatorul zodiei Berbec – tranzitează Săgetătorul, energizând Casa călătoriilor. Este o perioadă excelentă pentru a cumpăra bilete de avion sau tren și pentru a planifica deplasări, în special cele profesionale. Dacă nativii vor călători pentru serviciu, există șanse mari să combine utilul cu plăcutul și să petreacă timp cu familia – ajung rudele în apropierea lor sau viceversa.
Taur
Un triunghi al fericirii și relansare socială anunță horoscopul pentru Tauri. În decembrie, Taurii sunt susținuți de Jupiter în Rac, amplasat în Casa comunicării, formând un triunghi astral strălucitor cu Mercur în Scorpion (Casa parteneriatului) și cu Saturn și Neptun în Pești (Casa speranțelor, dorințelor și a prieteniei). Această configurație aduce vești îmbucurătoare, favorizând armonia în relații, dialoguri sincere și reușite în proiectele personale. Pe 10 decembrie, Neptun revine la mers direct, energizând Casa bucuriei, fericirii și prieteniei. După luni întregi de stagnare, viața socială a Taurilor reînflorește: prietenii devin mai prezenți, invitațiile cresc, iar planurile comune se conturează mult mai ușor. Nativii se vor simți mai conectați, mai inspirați și sprijiniți de oamenii din jur.
Gemeni
Claritate mentală, tensiuni relaționale și nevoie de moderație predispun astrele. Pe 13 decembrie, Mercur în sextil cu Pluto amplifică puterea mentală: gândirea devine profundă, concentrată, iar intuiția mai ascuțită. Gemenii pot înțelege cu ușurință idei complexe, pot descoperi secrete sau rezolva mistere. Este o perioadă excelentă pentru conversații profunde, cercetări, examene, psihologie, astrologie și activități spirituale. Abilitățile nativilor de planificare și organizare sunt la un nivel maxim. Venus poate limita exprimarea afectivă, iar Gemenii par distanți sau inflexibili. Așteptările diferite pot genera tensiuni în cuplu, iar cheia armoniei este răbdarea. Până pe 16 decembrie, Marte poate aduce confruntări sau rezistență din partea celorlalți, mai ales dacă se forțează lucrurile. Nativii să își aleagă cu grijă luptele. Activitatea fizică și munca intensă pot ajuta la îndepărtarea presiunii, dar se evită suprasolicitarea și riscurile inutile.
Rac
Previziuni profesionale vin de la astre pentru Raci. Pentru nativii Rac, luna decembrie aduce o schimbare importantă în ritmul profesional. Volumul mare de muncă începe să scadă pe 15 decembrie, când Marte părăsește Casa sarcinilor și responsabilităților zilnice. Deși Racii au simțit că munca intensă nu a fost observată, astrele arată contrariul: persoane influente le-au remarcat eforturile. La finalul lunii sau în ianuarie, este posibil ca nativii să primească aprecieri, un bonus sau o nouă oportunitate profesională. Pe 19 decembrie, Luna Nouă poate aduce un proiect nou, urgent, care necesită atenție imediată. Acest moment oferă Racilor șansa de a-și consolida reputația profesională și de a avansa în carieră.
Leu
Muncă, organizare și claritate mentală anunță horoscopul pentru Lei. Între 11-17 decembrie, nativii Leu vor resimți intens influența lui Marte, care intră în Casa sarcinilor zilnice pe 15 decembrie. Asta înseamnă mai multă activitate la birou și o nevoie firească de a lăsa deoparte o parte din atmosfera festivă pentru a se ocupa de proiectele urgente. Marte rămâne activ în acest sector până pe 23 ianuarie, menținând ritmul alert. Atenția nativilor se poate îndrepta și spre probleme casnice, precum găsirea unei bone sau gestionarea responsabilităților din familie. Până pe 19 decembrie, Mercur oferă nativilor tact, diplomație și claritate mentală. Este o perioadă excelentă pentru negocieri, rezolvarea neînțelegerilor, finalizarea sarcinilor restante și interacțiuni sociale. Evoluțiile pozitive ajută Leii să-și concretizeze planurile și să se simtă în control.
Fecioară
Provocări mentale, energie echilibrată și lecții de iubire sunt previziunile horoscopului pentru Fecioare. Pentru nativii Fecioară, perioada până pe 19 decembrie este influențată de Mercur, care poate aduce nervozitate, indecizie și dificultăți de concentrare. Comunicarea poate fi confuză, de aceea este recomandat ca nativii să asculte mai mult și să evite deciziile importante. Problemele apărute până în timpul retrogradării lui Mercur, pot reveni pentru a fi închise definitiv. În paralel, Marte oferă nativilor energie echilibrată, motivație și inițiativă. Este un moment excelent pentru afirmare profesională și pentru a impresiona superiorii. Între 11 și 17 decembrie, Venus amplifică nevoia de afecțiune, dar poate aduce tensiuni în relații. Este nevoie de răbdare, flexibilitate și disponibilitate pentru compromis pentru a menține armonia.
Balanță

Scorpion
Stabilizare financiară, succes profesional și călătorii favorabile în decembrie sunt aspecte favorabile din punct de vedere astrlogic. Această perioadă aduce energie pozitivă datorită lui Jupiter în Casa călătoriilor internaționale, a studiilor, a publicării și a proiectelor media. Scorpionii care lucrează în domeniul editorial, comunicare, broadcasting sau educație, succesul profesional este aproape garantat. Marte a intensificat cheltuielile nativilor, însă presiunea financiară scade după 15 decembrie, când Marte părăsește Casa banilor. Nativii vor recăpăta controlul asupra bugetului, iar ritmul cheltuielilor se stabilizează pentru următorii doi ani. Chiar dacă vor resimți stres financiar, Jupiter îi susține puternic pe Scorpioni, aducând apreciere din partea superiorilor și posibile avansări. O perioadă excelentă pentru creșterea reputației și consolidarea carierei.
Săgetător
Energie maximă, farmec și provocări karmice în decembrie predispun astrele. Pentru Săgetători, luna decembrie începe intens, cu Marte în zodia lor, până pe 15 decembrie, amplificând energia, curajul și productivitatea. Este perioada ideală pentru a finaliza proiecte, a atinge obiective importante și a profita de ritmul alert al evenimentelor care curg în favoarea nativilor. Până pe 17 decembrie, Venus aduce armonie, romantism și popularitate. Balanțele devin mai relaxate, mai carismatice și încrezătoare, ceea ce favorizează dragostea, socializarea, dar și câștigurile financiare sau achizițiile inspirate. În jurul datei de 16 decembrie, Soarele în cuadratură cu Saturn poate aduce un test de maturitate: responsabilități crescute, presiune sau griji. Abordând totul cu răbdare și disciplină, nativii pot depăși provocările și vor închide capitole restante.
Capricorn

Vărsător
Energie socială, dorințe împlinite și succes în următoarele zile, predispun astrele pentru Vărsători. Urmează o perioadă intensă și plină de bucurie. Marte se află în Casa prieteniilor, a vieții sociale și a dorințelor profunde până pe 15 decembrie. Este o etapă în care visele pot prinde contur, fie că vorbim despre obiective materiale, fie despre aspirații emoționale sau spirituale. Prezența Soarelui și a lui Venus în aceeași Casă amplifică atmosfera festivă, oferind întâlniri plăcute, conexiuni inspirate și motive sincere de optimism. De asemenea, Marte oferă energie, încredere și curaj să acționezi. Carisma crește, iar farmecul personal poate ajuta atât în dragoste, cât și în proiecte profesionale. Este momentul perfect pentru inițiative noi și colaborări îndrăznețe.
Pești
Echilibru, sprijin social și claritate în decembrie anunță astrele pentru Pești. Pentru Pești, perioada 11-17 decembrie aduce o schimbare binevenită în ritmul vieții. Pe 15 decembrie, Marte părăsește Casa profesională și intră în Capricorn, activând Casa prieteniilor, a sprijinului social și a comunității. După o perioadă intensă de muncă, nativii încep, în sfârșit, să simtă că revin la un ritm echilibrat, cu mai multă bucurie și conexiune umană. Până pe 15 decembrie, Jupiter în trigon cu Saturn oferă disciplină, stabilitate și rezistență. Peștii pot avansa constant în direcția obiectivelor pe termen lung, fără să fie distrași de tensiuni sau dramatism. Eforturile depuse în ultimele luni încep să dea rezultate, consolidând încrederea și sentimentul de siguranță. Orice provocare apare, nativii vor găsi soluții practice și eficiente. Acesta este un moment excelent pentru progres, recunoaștere și reconectare cu oamenii apropiați.















