Doi elevi ai Liceului „Vasile Conta” din Târgu Neamț, Hristea Alexandru și Teofan-Andrei Amătăsoaei , profesorul Radu-Mihail Pintilie au reprezentat județul Neamț la finala Concursului Național de Robotică NextLab.Tech, ediția 202, la două secțiuni. Competiția s-a desfășurat la București, în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie, în Palatul Academiei de Studii Economice din Piața Romană și are ca sponsor principal Banca Comercială Română. Performanță și inovație sunt cuvintele cheie în acest context. Această performanță subliniază talentul și dedicarea elevilor.
Alexandru Hristea, maxim de puncte și premiul II
Hristea Alexandru, din clasa a X-a D, domeniul Tehnic, a participat la secțiunea „Robotică Sustenabilă și Verde” (12–16 ani). A prezentat robotul NatureBot, o seră inteligentă în miniatură. Construcția are un acoperiș cu panou solar și un ecran LCD pentru afișarea parametrilor. Include un sistem de ventilație și unul de irigare, care îngrijesc automat plantele din interior.
Participarea la acest concurs demonstrează angajamentul elevilor pentru excelență și performanță în domeniul roboticii.
Alexandru a obținut maximul de puncte 100, medalia „Robocampion NextLab.Tech” și Premiul al II-lea.

Teofan-Andrei Amătăsoaei, la proba Labirint

Elevul Amătăsoaei Teofan-Andrei din clasa a X a B, domeniul Economic, a concurat la secțiunea „Labirint” (12–16 ani) cu robotul Miro.
Robotul este echipat cu senzor ultrasonic și trebuia să găsească singur drumul printr-un labirint cu pereți înalți, trebuind sa finalizeze traseul în mai puțin de 60 de secunde. Robotul Miro, programat de Teofan a finalizat Labirintul într-un timp foarte bun, obținând un rezultat bun.
O experiență despre curaj și pasiune
Pentru ambii elevi, calificarea în etapa națională a însemnat zeci și sute de ore de pregătire. Au avut de proiectat, construit și programat roboții, care apoi au fost testați în diferite condiții, până când au funcționat fiabil și în fața comisiei. Munca a îmbinat mai multe domenii: electronică, mecanică, programare în PHP și Python, configurarea senzorilor din platforma NextLab și, în același timp, cunoștințe de marketing și educație financiară. Criteriul de Inteligență Financiară i-a ajutat pe elevi să gândească în termeni de costuri, resurse și eficiență. Au învățat să aleagă soluții tehnice potrivite și să folosească judicios materialele și timpul avut la dispoziție. Aceste abilități sunt la fel de importante ca partea tehnică a unui proiect de robotică.
„Aceste competențe sunt tot mai căutate în educația STEM și pe piața muncii. Un inginer sau un antreprenor trebuie să știe să construiască ceva care funcționează și, totodată, să judece dacă proiectul este sustenabil și rentabil. Participarea la un concurs național de robotică și inovație îi apropie pe elevii din Târgu Neamț de domenii precum automatizările, inteligența artificială, agricultura inteligentă și antreprenoriatul tehnologic”, a a declarat prof. Radu-Mihail Pintilie, cel care i-a îndrmat și însoțit pe cei doi elevi.
Ediția din acest an a adus și o noutate: sponsorul principal, BCR, a introdus un nou criteriu de punctaj, Inteligența Financiară, aplicat la toate probele. Criteriul îi încurajează pe participanți să-și dezvolte gândirea critică și abilitățile de gestionare a resurselor, pregătindu-i pentru provocările reale din viața profesională.
Concursul Național de Robotică NEXTLAB.TECH este cea mai mare competiție de robotică școlară din România, destinată elevilor cu vârste între 8 și 16 ani, fiind înregistrată oficial în calendarul Ministerului Educației. Este organizat de către Asociația „Cyberlligence”, Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică din cadrul ASE București, Ministerul Educației și Cercetării.
Video/UMB forțează deschiderea a 49 km din A7: Lotul 1 Bacău – Pașcani a atins 77%. Se montează deja elementele de siguranță la Filipești- Zborurile DAN AIR de pe Aeroportul Bacău, în pericol de blocare totală: ultimatum de la ROMATSA și datorii de peste 1,3 milioane de lei
- Senatorul Sebastian Cernic: „Bacăul are voce în conducerea USR!”
- Doi răniți cu arsuri la față și mâini, în urma unui incendiu violent izbucnit în această dimineață la Oituz
- Dorința lui Benea se materializeză la Slănic Moldova: AUR preia Primăria cu sprijin PSD . Andrei Șerban, fost PSD, revine la conducerea orașului după 10 ani
Eduard-Andrei Popica, instaurat din nou prefect de Vaslui: relațiile politice și controversele din trecut- Botoșani. Șase mandate de percheziție la Spitalul Județean – personalul ar fi sustras medicație cu regim special
- Iași. Accident feroviar mortal la Hălăucești
- Revolta gunoiului în județul Vaslui: Taxele cresc de la 1 ianuarie, dar primarii încep să blocheze proiectul în Consiliile Locale
- Bacău. Incendiu la o locuință din comuna Oituz – două persoane au fost transportate la spital





