A visat să ajungă cercetător, însă, printr-un concurs de împrejurări, s-a trezit la catedră. Exact ceea ce nu-și dorea atunci când făcea exerciții de imaginație în băncile facultății. Primii ani din învățământ au fost cei mai grei, dar au și făcut-o să descopere lumea pe care nu ar fi dorit să o exploreze – cea în care sute de elevi au fost motivați să privească fizica prin ochii unei profesoare care nu ține cont de neajunsurile și neînțelegerile dintr-un sistem de învățământ a cărui menire e să descopere și să promoveze valori, să încurajeze și să stârnească minți luminate. Diana Bejan este profesoară de fizică la Colegiul Național de Informatică, din Piatra Neamț. În cei 47 ani de viață, 24 s-au împletit cu munca la catedră și viața de familie. O familie despre care spune că i-a fost mereu aproape și asta a ajutat-o și mai mult să realizeze că a fi profesor e mai mult decât o meserie.
”Am văzut ce înseamnă că-i înveți pe copii”
”Cred că, pur și simplu, îmi place să fac bine ceea ce fac. Când am fost studentă, la Facultatea de Fizică, de la Măgurele, care aparține de Universitatea din București, nu mi-am dorit să fiu profesoară. În niciun caz! Îmi imaginam că o să ajung cercetător, deoarece asta mi-am dorit să fac. Am avut și niște oportunități de a vedea ce înseamnă să lucrezi în niște institute de cercetare și întâmplarea a făcut că, terminând atunci, la Revoluție, nu am putut să-mi pun în practică cunoștințele. Am ajuns profesor. Și, după o perioadă în care am fost nemulțumită că sunt profesor, mi-am dat seama cât de frumos este. Adică am văzut partea asta, ce înseamnă să-i înveți pe copii, să îi faci să devină pasionați. Am fost profesoară în foarte multe școli până să ajung aici, la Colegiul de Informatică. Cu toate acestea, oriunde am fost, întotdeauna am găsit ceva pentru copii, adaptat fiecărei școli”.
”Nu văd partea rea și grea din învățământ”
Despre rezultatele pozitive, pe care Diana Bejan le-a adunat în anii petrecuți la catedră, se poate vorbi mult. Și asta prin prisma elevilor motivați să-i urmeze sfaturile, să-i asculte indicațiile și să se lase angrenați în proiectele și activitățile pe care le-a coordonat. Spune despre ea că motivarea de a-și face treaba cu plăcere a plecat de la un principiu simplu:
”Motivarea mea nu a venit de la faptul că trebuie să am grijă de elevii buni. Am vrut să-i motivez, deopotrivă, pe toți elevii, astfel încât să le placă fizica, să o înțeleagă mai bine. N-am fost mereu profesoară la un liceu atât de bun, cum este Colegiul de Informatică, dar absolut oriunde am găsit un spațiu, un loc unde să dezvoltat un proiect, prin care să implic elevii. Cred că m-a ajutat foarte mult și faptul că nu văd partea rea și grea din învățământ. Atâta vreme cât sunt profesoară, cred că mă detașez de lucrurile astea. Nu știu dacă e bine sau rău, dar îmi dau seama că așa este. Am, într-un fel, valorile astea inversate, cred. Întotdeauna m-am concentrat pe potențialul elevilor. De exemplu aici, unde cunoștințele de informatică pe care le au elevii au aplicabilitate în fizică. Astfel, se pot face face legături și îi pot ajuta să ajungă la niște institute, care, altfel, își țin porțile închise. Au posibilitatea să meargă să vadă niște instituții de cercetare renumite, adevărate”.
La NASA, în ”pielea” unui cosmonaut
Pentru câteva zile, anul acesta, în iunie, Diana Bejan a participat la un curs oferit de specialiștii de la NASA-Huntsville, după ce aceștia s-au convins de CV-ul ei impresionant, care-i permite să se numere printre puținii profesori ce pot trece pragul pentru a intra, câteva zile, în pielea unui cosmonaut. ”Ca să ajungi acolo, este simplu, pentru că ai asigurat totul, însă ceea ce este dificil constă în selecție. Anul acesta, am fost la NASA doar 3 români. A fost o experiență impresionantă! E vorba despre un antrenament pentru cosmonauți, adaptat profesorilor. Am avut ocazia să participăm la simulări ale unor misiuni spațiale, să îmbrăcăm costume de cosmonaut, să lucrăm în condiții de microgravitație. E o experiență unică, din care rămâi cu foarte multe amintiri frumoase”.
Mattilda – robotul care ”lipește” oameni
”RO-SAT ONE JUNIOR” este tot invenția doamnei profesoare. De fapt, este o echipă formată din 4 elevi de la Colegiul Național de Informatică și un elev de la ”Petru Rareș”, care, acum, se pregătește intens pentru finala IRISS Space Robotics, competiție care va avea loc, în mai puțin de o lună, în Olanda, la Agenția Spațială Europeană (ESA).
Până la a ajunge la siguranța că echipa va pune piciorul acolo, au fost multe etape eliminatorii. Competiția, care se adresează tuturor elevilor din Europa, a demarat, în februarie, iar în septembrie echipa a fost anunțată că se numără printre finaliști. Anunțul finaliștilor a fost făcut de danezul Andreas Mongensen, astronaut al European Space Agency (ESA), chiar în timpul misiunii sale de pe stația spațială internațională. Concursul este împărțit pe 3 categorii de vârstă, la fiecare dintre ele fiind selectate câte 3 echipe. În total 9 echipe, dintre care două sunt românești. Astfel, echipa ”RO-SAT ONE JUNIOR” va concura, la categoria 14-16 ani (mijlocie), cu alte două echipe din Danemarca și, respectiv, Germania. Zeci de zile petrecute în afara orelor de curs, în vacanțe și în zile când elevii ar fi putut să-și prelungească orele de somn pentru a ridica șurub cu șurub, senzor cu senzor, un robot. ”Practic, a trebuit să proiectăm și să realizăm un robot, care poate muta cutii cu marfă, dintr-un loc în altul, pe o Stație Spațială Internațională (machetă – n.red). Punctajul cel mai mare îl primește echipajul al cărui robot va reuși în 15 minute să care mai multe pachete, evitând coliziunile și trecând peste obstacolele de pe traseu. Roboțelul trebuie să fie gata până în decembrie. Nu suntem chiar pe ultima sută de metri, dar suntem încrezători”, spune prof. Diana Bejan.
Robotul, care, de fapt, este o ”roboțică”, se numește Mattilda: ”Noi am găsit-o în faza de asamblare, dar elevii sunt încrezători că, la competiție, va fi capabilă să impresioneze juriul. Deși au lucrat la proiect încă din faza înscrierilor (au prezentat un filmuleț motivațional care a luat locul I – n.red.), pregătirea Mattildei nu s-a încheiat tocmai pentru că sponsorizările, utile de altfel, au venit mai târziu”.
Mattilda nu cară doar un pachet, ci lipește, sudează oameni, relații. Am văzut elevi determinați, care își împletesc ideile sub îndrumarea profesoarei asemenea unei familii. ”Este mai mult decât un proiect. Copiii au oportunitatea să-l întâlnească pe astronautul Mogensen, să viziteze sediul Agenției Spațiale Europene. Acesta este cel mai mare câștig. Cred că acestea sunt lucrurile esențiale, care te motivează să mergi înainte, să-ți dorești mai mult”, adaugă Diana Bejan.
În dreptul lor, copiii spun că nu s-au gândit nicio secundă la recompense – au spus, în glumă, că mai degrabă sunt în joc faima și prestigiul -, ci la faptul că au reușit să facă altceva decât ar fi putut să facă la orele de curs. Echipa ”Superfantasticilor” de la RO-SAT ONE JUNIOR este formată din Nicoleta Barcan (clasa a VIII-a, CNI), Tudor Bejan (clasa a VIII-a, CNI), Radu Crăciun (clasa a VIII-a, CNI), Bogdan Ciurezu (clasa a XI-a, CNI) și Ruxandra Sandovici (clasa a XI-a, CN ”Petru Rareș”). Extinsă, echipa se bucură și de sprijinul soțului Dianei Bejan, care este trup și suflet alături. De altfel, succesul profesoarei de Fizică se datorează și ”echipei” de acasă, care nu numai că i-a înțeles menirea la catedră, ci i-a fost alături mai tot timpul. Fata, acum studentă la ASE, a fost olimpică națională la Fizică, băiatul este elev la CNI și face parte din echipa care va merge în Olanda. Pentru asta, Diana Bejan se consideră o norocoasă, dar, în același timp, este conștientă că nu ar fi ajuns să iubească vocația de profesor, dacă nu ar fi continuat mereu să învețe, să-și schimbe optica, astfel încât elevii, indiferent de generație, să fie atrași de fizică. Nu aceea din cărțile de teorie, ci aceea din care se nasc roboți și visuri. (Marian TEODOROF)
